Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este în favoarea ideii de a numi un comisar pentru apărare, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a executivului european, într-un moment în care UE își consolidează capacitățile militare din cauza războiului din Ucraina, transmite France Presse.
O nouă Comisie, care, la fel ca cea actuală, va avea 27 de membri, câte unul din fiecare stat membru – va fi înființată după alegerile din iunie pentru Parlamentul European.
„Va fi de competența șefului acestei Comisii să decidă componența colegiului (de comisari) și rolurile specifice care vor fi atribuite”, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului european într-o conferință de presă.
„Ceea ce pot spune este că președinta von der Leyen apreciază, foarte mult, această idee” de a avea un comisar dedicat Apărării, un post specific care nu există în prezent, a adăugat ea, precizând că aceasta a fost „o simplă declarație din partea sa”.
Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, este în prezent responsabil și de industriile de apărare, pe care încearcă să le impulsioneze de când a început ofensiva rusă în Ucraina.
În ultimele zile, declarațiile fostului președinte american Donald Trump cu privire la posibilitatea de a nu mai apăra țările NATO care sunt reticente în a investi în apărarea lor au relansat dezbaterea privind consolidarea „autonomiei strategice” a UE, mai notează AFP.