VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Dezinformarea este elementul cheie al războiului hibrid, afirmă experții

Dezinformarea este elementul-cheie al războiului hibrid dus de Rusia împotriva Republicii Moldova și va reprezenta o provocare în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare din 2024 și 2025. Este opinia mai multor experți din Republica Moldova și România, potrivit cărora propaganda rusă se menține în spațiul informațional al Republicii Moldova și are menirea de a readuce țara în sfera de influență rusă, notează IPN.

Analistul de politică externă, Mihai Isac, spune că odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale dezinformarea ia amploare. Propaganda se manifestă, inclusiv, prin intermediul unor imagini video fake care au menirea de a știrbi imaginea președintelui Maia Sandu.

„La ultimele alegeri parlamentare din Serbia, inteligența artificială a jucat un rol activ în propaganda pentru partidul de guvernământ, actualul lider de la Belgrad fiind un bun aliat al președintelui Putin. Vedem deja aplicări sectoriale ale acestui mod de propagandă. Republica Moldova, din păcate, mereu a fost un câmp de testare a noilor tehnologii informaționale ale propagandei. Cu regret, chiar și în 2024 mai sunt persoane care cred în mitul găleții de gaz la 10 lei. Avem propagandă inclusiv prin intermediul deepfake-urilor. Președintele Maia Sandu a fost eroina unor videoclipuri de acest fel. Sunt persoane neavizate care cad în capcana acestor deepfake-uri. Și nu e vorba doar de persoane din Republica Moldova, ci și din diaspora”, a spus Mihai Isac în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

În același context, profesorul universitar din România, Radu Carp, spune că decizia autorităților de la Chișinău de a închide mai multe posturi de televiziune este una judicioasă, în condițiile când propaganda reprezintă un pericol la adresa securității naționale.

„Informarea ține și de drepturile omului, dar și de securitatea unui stat. Statul poate lua astfel de măsuri, dacă se dovedește că aceste posturi TV nu contribuie la informare, ci contribuie la dezinformare. Cred că atunci când s-a luat această decizie s-au pus în balanță cele două aspecte și s-a decis că dezinformarea este mult mai amplă decât informarea”, a el.

Directorul Centrului de Informare și Documentare privind NATO de la Chișinău, Ion Tăbîrță, spune că dezinformarea a rămas singura pârghie pe care Rusia o mai poate folosi împotriva Republicii Moldova.

„Încercăm să reducem dezinformarea, însă narativele rusești sunt oricum prezente în spațiul public din Republica Moldova. Dezinformarea este unul dintre elementele-cheie ale războiului hibrid pe care Federația Rusă acum îl duce contra Republicii Moldova. În ultima perioadă Rusia și-a pierdut din pârghiile sale de influență asupra Republicii Moldova, cum ar fi pârghia energetică sau economică. Singura pârghie a Rusiei rămasă aici este dezinformarea. Ea vine direct de la Moscova sau prin intermediul unor politicieni de la noi care promovează narativele rusești, promovând astfel interesele geopolitice ale Rusiei. Scopul major al războiului hibrid este ca Rusia să readucă și să mențină Republica Moldova în sfera sa de influență. Mass-media rusească este prezentă în spațiul informațional al Republicii Moldova, iar de acest lucru se folosește din plin Rusia în războiul său hibrid”, a explicat Ion Tăbîrță.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.