VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Detalii în „dosarul odraslelor” unor politicieni. Fiul unui fost deputat, plasat în arest, alți copii de actuali parlamentari, cercetați în libertate

La două zile după perchezițiile de la Aeroportul Internațional Chișinău, efectuate de CNA, au fost emise și primele mandate de arestare. Au fost date 30 de zile de arest pentru fiul unui fost deputat PDM, reținut acum câteva zile pentru corupere pasivă. Alți doi bănuiți în dosar, fiul unui deputat socialist și fiica unei deputate PAS, vor fi cercetați în libertate.

Cei trei pledează nevinovați. De cealaltă parte, procurorii susțin că au probe suficiente, care demonstrează contrariul, potrivit radiomoldova.md, citată de Ziarul de Gardă.

În dimineața zilei de luni, 1 aprilie, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au efectuat 16 percheziții într-o cauză penală pornită pe faptul comiterii infracțiunii de corupere pasivă şi corupere activă. Acțiunile de urmărire penală au vizat domiciliile, birourile de serviciu și mijloacele de transport ale persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunilor – vameși și persoane fizice. Au fost reținuți trei inspectori vamali pentru 72 de ore, iar alți patru urmau a fi  cercetați în stare de libertate, potrivit unui comunicat emis de CNA. Dosarul este gestionat de Procuratura mun. Chișinău. 

Două zile mai târziu, cei trei inspectori vamali de la Aeroportul Internațional Chișinău reținuți pe 1 aprilie au fost aduși în fața judecătorilor de instrucție de la Judecătoria Centru, sediul Ciocana, procurorii solicitând 30 de zile de arest preventiv.

Primul audiat de magistrați a fost Constantin Brașovschi, fiul ex-deputatului Partidului Democrat din Moldova (PDM), Gheorghe Brașovschi. Acesta a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Alți doi inspectori vamali au fost trimiși în arest la domiciliu. 

Potrivit procurorului Simion Caraja, sunt suficiente probe care justifică măsura preventivă.

„Sunt probe suficiente și riscuri care justifică solicitarea aplicării măsurii preventive. Riscul ca să influențeze buna desfășurare asupra urmăririi penale. Ținând cont că urmărirea penală este la fază inițială, ar putea influența martorii”, a relatat procurorul Simion Caraja.

Printre cei patru inspectori vamali cercetați în libertate se numără și Diana Cazacu, fiica deputatei Victoria Cazacu, ajunsă în Legislativ pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), dar și Ion Mudreac, fiul deputatului Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Radu Mudreac.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.