VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Deputatul PAS Olesea Stamate: La referendum 17% din alegători pot decide modificările din Constituție

Comasarea alegerilor prezidențiale cu referendumul republican constituțional a fost necesară pentru a asigura o prezență mai mare la urne. Declarația a fost făcută de vicepreședinta PAS, deputata Olesea Stamate, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV. Potrivit Codului Electoral, pragul de validare a referendumului este de 33%, iar Constituția va fi modificată dacă mai mult de jumătate din alegătorii care vor avea o opțiune de vot, vor vota în favoarea noului text al Legii Supreme. Olesea Stamate recunoaște că 17% dintre alegători ar putea decide soarta referendumului și îndeamnă oamenii să participe activ la scrutinul din toamnă, notează IPN.

Vicepreședinta PAS, Olesea Stamate, respinge acuzațiile că partidul de guvernare ar fi dat startul campaniei electorale pentru referendum înainte de termenul stabilit de Codul Electoral. Potrivit Olesei Stamate campania „Pentru Referendum” lansată de PAS este o campanie de informare și de mobilizare a cetățenilor la urne.

„Din perspectiva comunicării publice, aceasta este o campanie de comunicare, de informare a alegătorului că va acea loc un referendum. Deși se vorbește mult despre referendum, mulți cetățeni încă nu cunosc despre faptul că la 20 octombrie va avea loc un referendum. Din perspectiva comunicării publice, acesta este un exercițiu bun. Nu poate fi vorba de campanie electorală atât timp cât nu se comunică ce trebuie să facem la referendum. Atât timp cât vorbim corect că va avea loc un referendum și este important ca toți să participe la referendum, nu este campanie electorală. Pe banere scrie „pentru referendum”, nu scrie răspunsul la întrebarea de la referendum, pentru sau împotriva introducerii textului respectiv în Constituție. Eu pot să-mi expun opinia subiectivă, dar pentru asta CEC trebuie să examineze dacă este sau nu loc de încălcare a legii”, a spus Olesea Stamate în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Potrivit Codului Electoral, pentru validarea referendumului este necesară participarea a cel puțin 1/3 din numărul de persoane înscrise în listele electorale. De asemenea, hotărârea se consideră adoptată prin referendum republican dacă pentru ea au votat majoritatea cetățenilor care au participat la referendum. Vicepreședinta PAS, Olesea Stamate, recunoaște că la referendumul din toamnă decizia ar putea fi luată cu votul a cel puțin 17% dintre alegători.

„Pragul de 50% plus 1, este stabilit de Constituție doar pentru cele patru întrebări fundamentale din Constituție. Alt prag, mai mic, poate fi stabilit pentru subiecte care nu vizează neutralitatea, integritatea, suveranitatea și independența Republicii Moldova. Respectiv, acesta este pragul stabilit de legiuitor în Codul Electoral. Din punctul meu de vedere, nu este foarte mult ca 17% să decidă privind modificările din Constituție. Tocmai din acest motiv este necesară combinarea referendumului cu un alt tip de scrutin, pentru a mobiliza mai mulți cetățeni să participe la referendum. Istoric, în Republica Moldova, cele mai multe referendumuri au fost invalidate din cauza prezenței mici, iar la alegeri cetățenii vin mai activ. Respectiv, sperăm că cei care vin la alegeri, vor participa și la referendum”, a mai spus vicepreședinta Partidului Acțiune și Solidaritate.

Referendumul republican constituțional va fi organizat la 20 octombrie, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Întrebarea supusă referendumului va fi: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.