VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Deputat PAS, despre retragerea licențelor celor 6 posturi TV: Un pas firesc pentru ca R. Moldova să devină parte a lumii libere

Deputatul PAS, Radu Marian, a venit cu o reacție, după ce Comisia Situații Excepționale (CSE) a dispus suspendarea licențelor de emisie a șase posturi de televiziune, controlate de PP „Șor” și PSRM.  

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Marian notează că decizia de a suspenda licența pentru canele Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV6 și Orhei TV este un pas firesc pentru ca R. Moldova să devină parte a UE și parte a lumii libere.

Încă de când PAS a preluat puterea, am zis că obiectivul nostru strategic este ca Moldova să devină parte a UE și parte a lumii LIBERE. Decizia de a suspenda licența pentru canele Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV6 și Orhei TV este un pas firesc în această direcție. Trebuie să construim unui zid între țara noastră și dictatura și dezinformarea promovată de Kremlin, pentru că această dezinformare pune în pericol parcursul nostru european. Amintesc că și UE a adoptat recent o decizie care interzice canalele TV afiliate Kremlinului”, a scris deputatul.

Totodată, parlamentarul a subliniat că ultima decizie a CSE e doar una din măsurile dure care vor fi luate în viitorul apropiat.

”Este cel puțin ridicol că cei care acum strigă în gura mare despre încălcarea „libertății de exprimare” nu au nicio problemă cu jurnaliștii de opoziție ruși uciși de-a lungul timpului, cu invadarea unei țări independente, sau cu arestarea protestatarilor din toată Rusia care pur și simplu ies în stradă ținând în mână o foaie albă. Propagandiștii pro-Kremlin de la noi, nu zic nimic despre asta, iar de multe ori justifică astfel de acțiuni barbare. A tăcea despre faptele oribile din Ucraina nu este „libertate de exprimare”. Aceasta este parte a dezinformării.

Acești propagandiști mai au încă tupeul să o atace în mod brutal și pe colega noastră Natalia Davidovici, deputat PAS, pentru poziția ei civică împotriva invaziei Rusiei și împotriva dezinformării. Condamnăm cu fermitate aceste atacuri, care au un vădit rol de intimidare. Natalia este o persoană decentă, onestă, iubitoare de libertate. Vreau să aduc aminte că avem în continuare circa 30% din moldoveni care susțin invazia Rusiei în țara vecină, iar asta înseamnă că lupta cu propaganda nu s-a încheiat. Mai este mult de lucru. Ultima decizie a CSE e doar una din măsurile dure care vor fi luate în viitorul apropiat”, a mai scris Marian.

Amintim că CSE a dispus pe 16 decembrie suspendarea licențelor, pentru perioada stării de urgență, a șase posturi de televiziune controlate de deputatul fugar Ilan Șor, dar și de Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.