Patruzeci și cinci de instituții medicale din R. Moldova vor primi defibrilatoare moderne cu suportul financiar al Uniunii Europene, guvernelor Germaniei și Elveției. Astfel, 34 de spitale raionale, șapte instituții republicane și patru municipale vor primi defibrilatoare moderne.
Evenimentul de transmitere oficială a dispozitivelor medicale a avut loc la 18 octombrie la Spitalul Raional Orhei, instituția care a beneficiat de două defibrilatoare, informează Ministerul Sănătății.
Cu ajutorul dispozitivelor personalului medical va putea interveni, într-un timp scurt, în situațiile critice, atunci când pacienții se află în stop cardiac sau fibrilație ventriculară, și salva viața acestora.
Defibrilatoarele ajută la restabilirea ritmului cardiac și funcționarea normală a inimii prin emiterea unui impuls electric asupra cordului. De asemenea, potrivit specialiștilor. aceste dispozitive permit efectuarea electrocardiografiei, dar și monitorizarea parametrilor fiziologici, precum saturația de oxigen în sânge, tensiunea arterială, în special după resuscitarea cardiacă.
Costul echipamentelor constituie 404 089 mii de dolari, precizează ministerul Sănătății.