ONG-urile de media cer autorităților să comunice neîntârziat argumentele și probele ce au stat la baza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale privind suspendarea licențelor pentru șase posturi TV. Centrul pentru Jurnalism Independent, APEL și Centrul ”Acces-Info” își exprimă îngrijorarea în raport cu această decizie luată ”în condiții de lipsă de transparență”.
”Dispoziția CSE din 30 octombrie nu conține nici un argument sau referințe la „motivele serioase, convingătoare, justificate și probate corespunzător” care au stat la baza deciziei de suspendare. De asemenea, în hotărârea CSE lipsește informația exactă despre sancțiunile aplicate anterior de CA în privința fiecărui furnizor de servicii media vizat, dar și „multiple încălcări ale legislației”, constatate de către SIS. În prezent, atât publicul general, cât și societatea civilă este privată de posibilitatea evaluării proporționalității ingerinței, dar și legitimității scopului urmărit de către autorități. Această abordare facilitează apariția îngrijorărilor în raport cu oportunitatea și gradul de compatibilitate a măsurilor restrictive cu principiile și valorile inerente unui stat democratic. ONG-urile semnatare recunosc necesitatea de a implementa măsuri urgente pentru a asigura securitatea informațională a statului, însă subliniază că măsurile cu caracter restrictiv trebuie să fie fundamentate prin argumente convingătoare, probe certe și implementate într-o măsură în care să asigure excluderea dubiilor privind legalitatea și proporționalitatea ingerințelor”, se arată în declarație.
Pentru a elimina interpretările eronate și tendențioase, precum și pentru a aduce mai multă claritate, ONG-urile de media solicită ca toate circumstanțele juridice care au stat la baza deciziei CSE să fie comunicate public.
Amintim, azi, CSE, în urma unei solicitări a SIS, a dispus suspendarea licențelor de emisie pentru posturile Orizont TV, ITV, Prime TV, Publika TV, Canal 2 și Canal 3, pentru că „reprezintă un pericol la adresa securității informaționale” și că există „dovezi că aceste posturi urmăresc un interes din afara Republicii Moldova, în scop destabilizator”.