VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

SIS solicită închiderea a 6 posturi TV și blocarea a 31 de portaluri: Rusia ar influența alegerile locale

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) solicită Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) sistarea pe durata stării de urgență a șase posturi de televiziune și blocarea a 31 de portaluri care ar influența alegerile locale din 5 noiembrie și reprezintă un pericol la adresa securității informaționale. Despre aceasta a anunțat la 30 octombrie directorul SIS, Alexandru Musteața în cadrul unei conferințe de presă. Șeful SIS susține că acțiunile acestor posturi TV fac parte din războiul hibrid dus de Rusia împotriva R. Moldova.

Este vorba despre posturile de televiziune Orizont TV, ITV, Prime TV, Publika TV, Canal 2, Canal 3. Alexandru Musteața susține că beneficiarii posturilor TV sunt firme direct și indirect controlate de firme ce aparțin lui Vlad Plahotniuc și promovează interesele lui Ilan Șor. 

„Deținem informație operativă dar și probe că Federația Rusă influențează alegerile locale din 5 noiembrie și subminează procesul democratic din țara noastră. Acest lucru se întâmplă prin câteva metode ce implică campanii de finanțare ilegală a campaniei electorale, cumpărarea de voturi și coruperea candidaților, dar și prin campanii de dezinformare bine puse la punct prin intermediul unor posturi TV, siteuri și rețele de socializare”, a menționat directorul SIS.

Potrivit lui Musteața, posturile TV au încălcat multiple prevederi ale legislației constatate de către Consiliul Audiovizualului și reprezintă un pericol la adresa securității informaționale.

Directorul SIS afirmă că politica editorială a cestor posturi este orientată spre lansarea unei campanii de dezinformare în interesul persoanelor fizice sau juridice incluse în listele de sancțiuni internaționale ale UE, SUA precum și grupul criminal Șor.

Acesta susține că conținutul media a unor posturi TV precum TV6 și Primul în Moldova, care au fost blocate anterior, au migrat către Orizont TV și ITV. Musteața susține că, în perioada electorală, holdingul mediatic gestionat anterior de oligarhul sancționat Vladimir Plahotniuc și-a fortificat resursele financiare și și-a adoptat o „politică editorială pro-Șor”.

Șeful SIS a anunțat că a semnat un ordin de blocare a 31 de portaluri, care distorsionează spațiul mediatic din Moldova, dintre care 21 sunt direct gestionate de Federația Rusă.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.