Opiniile etologului Dorian Furtună și ale politologului Anatol Țăranu prezentate în emisiunea lui Vasile Botnaru de la Vocea Basarabiei
Dacă mai există unii care spun că nu le pasă de realitate, sigur că va veni realitatea și peste ei, în forma cea mai brutală. Din cauza asta încercăm se despicăm firul în patru, să vedem ce stă la baza acelor evenimente din preajma frontierelor răsăritene ale Republicii Moldova, în Ucraina, acolo unde Rusia a declanșat un război neprovocat, neîntemeiat împotriva fraților de sânge. Așa ziceau până nu de mult, acum și-au propus să-i denazifice, să-i demilitarizeze și să-i fidelizeze, să-i țină în spațiul rusesc. Și am invitat doi oameni de știință, care privesc evenimentele curente din perspectivă academică, mai curând politologică decât știrist, așa cum o facem noi. Este Dorian Furtună, cercetător, el își zice etolog, uneori lumea îl poreclește filosof, noi considerăm că este un om cărturar, care a sintetizat multă gândire filosofică și poate să facă radiografia comportamentului uman, în această situație actuală, cât se poate de actuală, și Anatol Țăranu, diplomat, istoric, politolog și, la fel, cercetător.
Vocea Basarabiei: Întrebarea am pus-o generică, în felul următor: oare de ce răul evident pentru multă lume, care este războiul, mai are sprijin, mai are susținători? Înțelegem, eventual, de ce în Rusia are susținători, există factori pe care i-a descris multă lume, dar în exterior, în pofida faptului că victimele au fost prezentate cu lux de amănunte, că victimele colaterale, dar și directe, daunele pe care le suportă Rusia, Kremlinul, în pofida acestui lucru există susținători, există oameni care sprijină ceea ce Putin numește „operațiune specială”. Și am să încerc să-l întreb mai întâi pe Dorian Furtună dacă manifestarea asta a urii, pentru că țin în față, am furat de la Dorian din teancul de cărți cu care a venit acest volum, care se numește „Discursul urii”, volum scos în 2007, în traducere română. Deci, în 2006 scris de autor, care acreditează ideea că ura este o stare firească a omenirii și atunci este nefiresc să ne mirăm că din când în când ura ia forme canibalice. Deci, ceea ce vedem noi acum în Ucraina, în apropierea granițelor noastre, este cumva un lucru „firesc”?
Dorian Furtună: Mersi, dle Botnaru, pentru invitație și pentru această inițiere în mesajele noastre. L-ați menționat pe André Glucksmann, un filosof contemporan francez, care a descris mult până la războiul fratricid dintre ucraineni și ruși situația la zi în lume, în lumea în care trăim noi. Și el a descris niște evenimente tragice care s-au produs și se produc în continuare în paralel cu ceea ce avem noi alături, la granițele noastre, doar că ceea ce avem noi alături ne vizează în modul cel mai direct, pe când alte conflicte care niciodată n-au încetat în istoria omenirii, inclusiv în istoria secolelor XX și XXI au fost prezente, noi le-am simțit mai puțin, ele nefiind în proximitatea noastră. Și André Glucksmann descrie următoarea idee: „Ura este aproape că o necesitate a firii umane”. Și a și reformulat dictonul acesta al lui Descartes – Gândesc, deci exist. El a spus: Urăsc, deci exist. În sensul și în ideea că oamenii au parcă o nevoie intrinsecă de a urî pe cineva, de a se dușmăni. Ceea ce am prezentat eu în cartea mea „Homo Aggressivus”, unde descriam – dvs. ați numit un rău inevitabil, un rău evident – violența, agresivitatea, războinicia. Acestea au fost de-a lungul evoluției un rău necesar, pentru că am putea spune că, grație războiniciei, grație violenței, omul a devenit ceea ce este. Au fost create statele-națiuni, au fost eliminate triburile rivale, s-au coalizat bande bărbătești împotriva altor bande bărbătești și întotdeauna ieșeau învingători cei care erau mai violenți, mai agresivi, mai puternici. Noi am moștenit această predispoziție, am putea spune genetică, spre violență.
Vocea Basarabiei: Dar în secolul XXI s-ar părea că trebuie să existe deja antidot, nu?
Dorian Furtună: S-ar părea că da. Noi trăim în niște condiții culturale, civilizaționale, care stimulează, încurajează pășnicia omenească, așa este, este adevărat, dar noi nu putem eluda, nu putem inhiba în totalitate acele instincte ale agresivității care mocnesc în noi. Și e suficient să apară niște lideri mai războinici, cu mesaje mai agresive, niște ideologi, am putea vorbi chiar și de anumiți filosofi care propagă la nivel de națiune o ideologie de asta mai de războinicie, încât toate aceste instincte care stau inhibate, stau într-un fel de stare de anabioză să se retrezească la realitate și atunci mulțimile încep să se urască cu patimă unele pe altele. Și asta o observăm în prezent în relația dintre ucraineni și ruși, în mod reciproc ura este dezvoltată și dușmănia, și oriunde în lume există focare care stau și mocnesc și sunt oricând gata să izbucnească, dacă există o legitimitate din partea vreunei autorități.
Vocea Basarabiei: Dar întrebarea mea este: oare în secolul XXI, da, dvs. ați scris în „Homo Aggressivus” că este în firea omului să fie agresiv, dar instituțiile societale au inventat antidotul, democrația, de exemplu, extinsă pe spații cât mai mari, oare poate să ofere o înfrânare a acestei uri instinctuale?
Dorian Furtună: Unul din instrumente este controlul justițiar și controlul politic asupra acestor efluvii emoționale și instinctuale ale oamenilor, ele funcționează, dar pe termen scurt, în zone limitate. Noi putem aduce spre exemplu țările scandinave, unde parcă-parcă s-a uitat demult epoca agresivității vikingilor și acum există o democrație-simbol, model, etalon, dar nu putem extinde modelul scandinav asupra întregii lumi, pentru că există diferite mentalități, diferite realități geopolitice, etno-sociale și etno-lingvistice. Ceea ce e valabil pentru Scandinavia sau pentru oricare altă țară, de exemplu pentru Japonia, nu este valabil pentru o regiune unde, de exemplu, există 56% din majoritate etnică și restul 40 și ceva de procente sunt distribuite pentru alte minorități etnice, între care inevitabil, pe termen mediu sau lung, vor apărea anumite animozități care vor evolua în rivalități și, eventual, în niște conflicte etnice și războinice.
Vocea Basarabiei: Dle Țăranu, exagerează sau nu acest savant atunci când face punte spre secolul XIX și mai încolo? Iată, în ultimul său volum, cel mai recent volum – „Dialogul filosofului cu cioara” – el, prin cioară, acuză oamenii că, în general, spiritul acesta competitiv i-a adus la un dezastru, oamenii se mănâncă unii pe alții, iartă că traduc într-un limbaj vulgar, dar Dorian Furtună acreditează ideea că omenirea, în general, nu prea are șanse, pentru că nu-și poate înfrâna aceste instincte. Pe dvs., politologul, vă întreb: oare are societatea totuși mecanisme care să poată apăsa pe frână?
Anatol Țăranu: Cel puțin să atenueze efectele naturale care vin de acolo din vechime, din timpurile străvechi…
Vocea Basarabiei: Păi da, din peșteri.
Anatol Țăranu: Din peșteri au ieșit, da, este adevărat. Noi, oamenii, suntem animale. Este adevărat că suntem animale politice, asta unicul lucru care ne deosebește de lumea animală din care facem parte și noi. Problema e că ceea ce se întâmplă în lumea animală propriu-zisă, în afară de oameni, acolo lucrează instinctele și reflexele naturale în modul direct. La noi în societate reflexele, care au rămas aceleași, de fapt, dar ele sunt nu doar limitate, ci sunt cumva atenuate și direcționate, ținute în frâu de limitările sociale, limitările care se dezvoltă pe parcursul dezvoltării societății umane. Și aici există această frână, care creează inclusiv speranțe că nu totul este pierdut pentru omenire și reflexele care vin de acolo din vechime, din profunzime într-un fel pot fi ținute sub control. Totul depinde de forma de organizare și de maturitatea relațiilor sociale existente într-o societate sau în alta. Sunt societăți foarte bine organizate, cu puternice regimuri politice, care se bazează pe anumite norme de conduită, pe anumite valori și dacă statul, prin metodele sale coercitive, dar nu numai coercitive, inclusiv prin ceea ce se numește dezvoltarea spiritului uman, este capabil să atenueze sau să țină în frâu aceste reflexe primare, atunci lucrurile se așază cât de cât bine. Dacă statul este slab, societatea este organizată într-o manieră disfuncțională, în acest caz reflexele despre care vorbește Dorian răbufnesc la suprafață și încep să domine asupra acelor frâne sociale care au fost create pe parcursul secolelor. Prin ce se deosebește, de exemplu, secolul XXI, poate chiar și secolul XX, a doua parte a secolului XX de perioadele precedente? Acolo, de exemplu, în același secol al XIX-lea cultul forței era unul practic dominant – Eu sunt puternic, înseamnă că voi toți trebuie să vă conformați regulilor pe care le dictez eu. Pe parcursul de dezvoltare a societăților au apărut norme de conduită care vin în contradicție cu această abordare. Da, tu ești puternic, dar într-un fel pentru a garanta, hai să spunem așa, un nivel civilizațional suficient de acceptabil pentru o mulțime de oameni trebuie într-un fel să ții în frână, să ții sub control aceste instincte ale tale. Atunci când ai vorbit despre Ucraina, ai pomenit, de fapt, despre acest om care este Putin. Și după părerea mai multor experți de unde se trage și marele rău, fiindcă el este acel care domină, de fapt, regimul politic din Federația Rusă. Și iată într-o societate, eu n-aș spune că dezorganizată, dar neorganizată suficient de bine din punctul de vedere al frânelor sociale, cum este Federația Rusă sau societatea rusă, aici reflexele primare ale unei singure persoane încep să fie determinatorii. Și atunci, Putin poate să-și impună prin toate neajunsurile sale, prin toate reflexele acestea ale lui, care nu sunt ținute sub ceea ce se numește educație, cărțile citite în tinerețe și mai pe urmă, deci toată educația pe care el a obținut-o, dar noi știm care a fost educația care l-a format pe el ca personalitate, și de aici, reflexele acestea au răbufnit la suprafață și au fost impuse societății per ansamblu. Deci, o societate nu foarte bine organizată din punctul de vedere al normelor de conduită a contemporanității, cum este Federația Rusă, această societate este pasibilă să devină victimă a acestor reflexe despre care a vorbit Dorian.
Vocea Basarabiei: Dvs. nu folosiți cuvântul „democrație”, dar eu totuși o să încerc să vă provoc cu cuvântul acesta – „democrație”. Dacă democrația este un model de organizare a societății, care poate înfrâna aceste instincte violente și ură, pentru că una din cele mai recente emisiuni ale lui KATS spune tocmai exact despre asta, că Rusia ar fi putut în embrion să îl stăvilească pe Putin și putinismul, dacă ar fi luat minime mecanisme democratice, le-ar fi aplicat și ar fi funcționat alegerile, schimbarea puterii, dacă la nivelele regionale ar fi funcționat. Îl întreb pe savantul Dorian Furtună, autorul „Homo Aggressivus”, al acestei cercetări care demult prorocea războiul din Ucraina, dacă ne uităm la un capitol anume, dacă democrația oferă posibilitatea ca să înfrâneze, pentru că, apropo, fac un asterisc, Ortodoxia, care spune iubește-ți aproapele, s-a dovedit a fi neputincioasă, inclusiv pentru că Ortodoxia sau creștinismul, în general, a avut cruciadele. Dar sloganul iubește-ți aproapele ca pe tine însuți reiese că nu funcționează?
Dorian Furtună: Îmi pare rău că nu am luat un carnet unde să-mi notez, au apărut atâtea teze interesante expuse de dl Țăranu pe care aș vrea să le dezvolt, să le comentez și mă gândesc cumva să nu le uit pe unele. Vorbiți despre democrație. Democrația se bazează pe mentalul publicului unde este instaurat principiul democratic, dacă noi preluăm democrația ca și sistem din afară și îl suprapunem pe un public nepregătit prin educație, cultură, mentalitate și moștenire prin tradiție pentru această democrație – ea va fi vulgarizată. Iată, dl Țăranu știe mai bine, fusese un împărat, un țar rus în secolul XIX, unul dintre Alexandri, nu-mi amintesc exact care, de la el se cerea să fie instituită Constituția și el a zis o frază celebră: „Constituția e pregătită, dar unde-s cetățenii?”, în sensul că eu sunt gata să ofer democrație și Constituție, dar cui? Șerbilor? Unde-i publicul acesta pregătit?
Vocea Basarabiei: Dar asta-i teza de azi a rușilor, care spun așa: „Noi avem суверенная демократия (democrație suverană), poporul nostru nu-i pregătit pentru democrație. Prin urmare, stăm sub Putin și executăm”.
Dorian Furtună: Tot Putin a spus-o, ca și colegul lui chinez, că autoritatea în lumea asta plină de crize, de instabilitate și haos este mai funcțională și mai eficientă decât democrația, cel puțin pentru țările pe care le controlează ei și, cel puțin pentru ei, este evident. Dar să nu ne uităm departe, să ne uităm la Republica Moldova, să vedem în ce măsură democratizarea a fost sinonimă cu dezvoltarea economică, socială sau chiar de mentalitate și demografică a acestei țări.
Vocea Basarabiei: Pardon, dvs. riscați să vă duceți într-o extremă, chiar dacă nu vreți, să acreditați ideea că ceea ce se întâmplă astăzi nu i se datorează lui Putin și războiului, ci modelului democratic pervers.
Dorian Furtună: Nu, nu, nu! Vreau să spun că nici modelul democratic nu este chiar sfânt, nu este sfânt deloc.
Vocea Basarabiei: Nu este. O știm de la Churchill.
Dorian Furtună: Uitați-vă, democrația este asociată inclusiv cu libertatea de exprimare, cu toleranța absolută într-o anumită măsură și noi revenim la controlul care trebuie să existe chiar și într-un stat democrat asupra opiniilor. Da, poate nu sună democratic ceea ce zic, dar vă aduc următorul exemplu: rețelele sociale au permis unor mulțimi, unor armate de cetățeni neinstruiți, cu reflexele, instinctele și emoțiile dezgolite, să formeze opinia publică într-o societate. Și sunt studii în ultimii cinci ani, practic de la Trump încoace, care argumentează următorul lucru…
Anatol Țăranu: Imbecilul satului a devenit autoritate, Umberto Eco, da.
Dorian Furtună: Cum spune Umberto Eco, da. Deci, odată cu sporirea influenței rețelelor sociale s-a multiplicat în lume, în țările democrate nu toleranța, ci dușmănia, ura, pentru că este înclinația aceasta a individului uman de a se aglutina în jurul ideilor radicalizante sau radicale, am putea să le numim pe de-a dreptul. Și care idei sunt mai radicale? Cele care împart lumea în alb și negru, în bun și rău ș.a.m.d. Deci simplifică lucrurile, în dușman și prieten. Și iată liberalizarea rețelelor sociale, suprimarea mass-mediei cândva totuși controlată de niște instituții ale statului de către rețelele acestea absolut libere și descătușate, vulgarizate, aduce la aceea că în așa-zisele democrații se cultivă o predispoziție spre ură și spre dușmănirea cu cei care nu sunt ca noi. Deci, principiul acesta noi versus ei…
Anatol Țăranu: Dorian, care este alternativa?
Vocea Basarabiei: Alternativa îi Coreea de Nord?
Dorian Furtună: Nu, problema e că noi încă urmează să găsim alternative în perspectivă. Problema este că, iată, noi am mizat pe democrație ca fiind un antidot pentru sistemele totalitariste și autoritare, dar vedem că în ultimele decenii până și această democrație începe să arate fisuri și să trădeze așteptările noastre.
Vocea Basarabiei: Păi, asta trebuie să accentuați dvs., pentru că la un moment dat există riscul ca un ascultător, telespectator neavizat să zică: „Vedeți, până și Furtună spune să lăsăm dracului democrația, hai să ne întoarcem înapoi în peșteră”.
Dorian Furtună: Vedeți că eu nu vreau să promovez sau să disuadez în privința unui regim politic sau altuia. Eu privesc din perspectiva aproape a etologiei umane și voiam să vă aduc un exercițiu efectuat de antropologi, un experiment asupra unei turme de cimpanzei. În turmele acestea de cimpanzei sau chiar și la alte specii de maimuțe există un lider care controlează comportamentul…
Anatol Țăranu: Și nu numai la ei, și la lei, și la gheparzi ș.a.m.d.
Dorian Furtună: Da, dar în principiu primatele sunt cumva mai aproape de noi, genetic, evolutiv. Și iată este un lider care domină și controlează apucăturile huliganilor, pentru că huligani există nu doar în societatea umană, dar și în turmele acestea de primate, de maimuțe și când este scos în mod forțat individul lider din această turmă – acolo se instaurează un fel de anarhie, haos, luptă.
Anatol Țăranu: Până la venirea noului lider…
Dorian Furtună: Și atunci, unica soluție a experimentatorilor este să reintroducă înapoi acest lider care instituie un fel de ordine în piramida aceasta ierarhică a maimuțelor. Într-un stat democrat, liderul acesta simbolic este legea, dar și controlul din partea sau asupra mass-media, controlul asupra instituțiilor, controlul asupra circulației ideilor, iar o democrație care începe să cedeze în fața circulației unor idei dușmănoase, care cultivă și propagă ura, începe să se dezagregheze din interior. Și mai este un factor pe care l-am pomenit noi împreună cu dl Țăranu – aceeași eterogenitate, adică în ce măsură o societate, o țară are un fel de monolit sub aspect etnic. Eu știu că asta nu-i plăcut la auz multora, dar sunt studii care arată că, dacă într-o țară majoritatea etnică este sub 75, orientativ, nu-mi amintesc, între 70% și 80%, atunci inevitabil pe termen lung vor apărea animozități cu minoritățile etnice, care își vor revendica fie autonomii, fie alte drepturi. Și în aceleași state scandinave pe care le-am pomenit anterior ca un fel de etalon al democrației, uitați-vă, ei gestionau foarte bine țara lor atâta timp cât nu erau create enclavele musulmane în jurul metropolelor. Și acum în Europa sunt sute, erau câțiva ani în urmă sute de zone, se numeau No-Go Zone, adică zone unde nu aveau acces albii, hai să zicem albi, dar europenii, băștinașii, nici măcar forțele de poliție, pentru că ele erau luate sub controlul musulmanilor care au instaurat legile Sharia. Și demografia lor în prezent, în unele capitale europene, în aceeași Londra, pare-mi-se, cel mai popular nume printre nou-născuți este Mahomed. De ce ei sunt în spor demografic și ce o să se întâmple peste 30-50 de ani, când ei vor deține majoritatea demografică? Dvs. credeți că o să mai țină democrația sub control aceste revendicări ale lor? Nu, democrația nu va reuși să țină sub control revendicările etnice care se bazează pe niște instincte tribale. (…)
