De ce cămașa brodată devine armura ocrotitoare a celui/celei care o poartă? Explică fondatoarea comunității „Măiestria”, Stela Moldovanu, și pictorița Aliona Bereghici în emisiunea lui Vasile Botnaru de la Vocea Basarabiei PUNCTE DE VEDERE, PUNCTE DE REPER
Suntem în anotimpul hramurilor, octombrie – tras la teasc, coborât vinul în poloboace –, și m-am gândit că ar fi, cel puțin, util și interesant să povestim despre tradițiile naționale, despre recuperarea tradițiilor. Și suntem undeva în apropierea unui eveniment, care se numește „Demersul colectiv, comun al României și Republicii Moldova”, pentru a se recunoaște ia, cămașa cusută, drept Patrimoniu UNESCO. Și am invitat la Vocea Basarabiei două fete, care sunt promotoare active ale semnelor cusute, promotoare și recuperatoare a ceea ce se numește tradiția iilor, tradiția broderiei. Aveți experiență, eu n-o să mă apuc să vă prezint cu titlurile care vi se cuvin. Este prietena mea Stela Moldovanu, jurnalistă de meserie, dar e cunoscută și ca blogger-iță, și ca activistă, Aliona Bereghici, care-i pictoriță de meserie, dar iarăși e mai mult decât pictoriță, e lider de opinie. Dacă am scăpat ceva, să mai puneți: în afară de mamă a trei copii, gospodină, alergătoare, mai nou, jogging-iță.
Stela Moldovanu: Eu cumva sunt filolog de meserie…
Vocea Basarabiei: Filolog? OK. Eu v-am invitat să vă adresez următoarele întrebări, în primul rând, dacă ia, sigur că la modul formal, ca și mărțișorul, acesta-i un simbol, dar ia, cămașa cusută, totuși e mai bogată și mai energofagă decât mărțișorul. Și mi-am pus pentru această emisiune șăpcălia asta, pe care mi-au adus-o prietenii din Tibet, dar mi s-a părut că sunt și aici niște semne cusute și să încep de la asta. Iată, universalitatea acestor semne ca și cum nu ne permite să zicem că, iată, avem semnele cusute ale Moldovei, ale spațiului românesc, că soarele, păsările, copacii se reprezintă la diferite popoare aproximativ la fel, începând de la maya, africani și terminând cu spațiul nostru. Dar iată, noi, moldovenii și românii, am depus un dosar la UNESCO să ne atribuie nouă și s-ar putea cineva să pornească o dispută, cum rușii au pornit disputa cu borșul ucrainean, așa cineva, ungurii sau cehii să zică: „Stați un pic, că și noi avem broderie”. Dacă dumneata ai merge la UNESCO, cum ai pleda cauza iilor românești?
Stela Moldovanu: Cred că trebuie să facem din start o precizare: la UNESCO s-a depus dosarul cămășii cu altiță. Deci, este un anumit tip de ie, un anumit croi și aici nu e vorba de aprecierea semnelor, e vorba de aprecierea unui croi care este specific României și Basarabiei implicit.
Vocea Basarabiei: Iartă-mi, te rog, întrebarea – ce înseamnă altiță?
Stela Moldovanu: Altița este tocmai partea ceea care este pe umărul cămășii, deci, o parte care se croiește separat și care ne acoperă umărul, care este o parte specifică croiului românesc și asta e ceea ce vor cei care au lucrat la dosar să confirme ca și patrimoniu imaterial UNESCO. Și aici cred că e important să menționăm o dată în plus legat de semne, că vorbim nu de semne neapărat cusute, e vorba de semne universale, care au fost incizate pe ceramică din perioada neolitică, de exemplu, sau sculptate pe stâlpii caselor, sau ca și semne la intrarea în templele din Japonia, așa cum am văzut. Adică e vorba de niște semne care reprezintă, de fapt, comunicarea și contactul omului cu Universul și cu legile universale ale Universului. Și de asta sunt universale, prezente în toate culturile, pentru că Soarele este la fel și Pomul vieții este la fel, și apa este la fel peste tot, deci este vorba despre niște reprezentații care mai degrabă să arate acest simbolism al conectării dintre om și natură.
Vocea Basarabiei: Haideți să coborâm un pic cu graficiana Aliona…
Aliona Bereghici: Eu aș zice, în cazul acesta, mai bine ilustratoare, pentru că atunci cad în disputa asta că noi le-am inventat cu Stela…
Vocea Basarabiei: Nu, nu le-ați inventat, dar să vorbim despre rostul acestor semne, pentru că egiptenii, de exemplu, erau conștienți de faptul că ascund discursurile scrise de ochii lumii pentru niște generații ulterioare, care le vor vedea, numai că așa de tare le-au ascuns, că a fost nevoie de cercetări științifice ca să le decodifice. Oamenii care cos semnele, care le pun pe altiță, pe cămașă, în ozoare, de fapt, ce urmăresc, ce informație? Asta are valoare practică, doar estetică, simbolistică? Dumneata cum comentezi?
Aliona Bereghici: Nu, eu dacă aș fi un ilustrator clasic, căruia îi plac formele să fie reprezentate calitativ pe hârtie, aș zice că-i frumos, dar noi purtăm cu noi un bagaj de informație, vrem noi sau nu vrem, și, născându-ne în arealul acesta, nu că am fi respectat niște semne și le vrem pe iile noastre, de exemplu, că vorbim de ii. Noi, de fapt, vrem să fim parte integrantă a societății în care trăim, pentru că poți să porți o cămașă mexicană de dimineață până seara, dar tu trăiești în alt areal și tu cumva pui în sufletul tău chiar și semnele acestea.
Vocea Basarabiei: Hai să te provoc, uite ciobanii noștri, și nu doar ei, au asimilat cu atâta ușurință beisbolka, șapca asta americană cu cozoroc, spațiul românesc îi plin. Și nici n-ai cum să le reproșezi – e comod, acoperă ochii de soare.
Aliona Bereghici: Nu, în cazul nostru aceasta-i o alegere conștientă, pentru că, dacă vă închipuiți anul ‘87-‘88, înainte de toate mișcările care s-au întâmplat deja în ‘90-‘92, noi nu ne dădeam seama, eu știu că numai Stela avea ie, avea cămașă cu altiță…
Vocea Basarabiei: Da, ea-i naționalistă înveterată…
Aliona Bereghici: Și noi cumva le purtam, dar eu nu eram conștiente. Eu am conștientizat că fac parte dintr-un popor deja când am ajuns la Muzeul de Etnografie și (Muzeul Lupoaicei) Muzeul de Istorie, când am văzut niște semne și mi-am amintit că le-am mai văzut undeva la bunica.
Vocea Basarabiei: Directoarea de aici, de la Vocea Basarabiei, acum a făcut din ie o uniformă de lucru, la interviuri apare de fiecare dată în ie.
Aliona Bereghici: Ceea ce-mi place enorm.
Vocea Basarabiei: Întrebarea mea este: acesta-i un mesaj? Uite, dumneata ai pornit, așa, cumva să simplifici intenționat că asta îi frumos, îi estetic.
Aliona Bereghici: Pentru ca lumea să nu se complice, pentru că la noi lumea crede că, dacă faci ii – și eu știu că Stela s-a întâlnit cu chestia asta –, cumva vrei să te plasezi într-un strat mai sus în atmosferă. Nu este adevărat! Îți cauți identitatea. Eu, spre exemplu, pictez de dimineață până seara și m-am apucat să fac o ie, și am înțeles că n-o fac, mai bine o dau altcuiva, fiindcă mi-o doresc foarte mult, dar țin la văz și vreau să-l păstrez în timp. Eu știu că Stela și-a făcut deja și o pereche de ochelari.
Vocea Basarabiei: Dar și la timp cred că ții?
Aliona Bereghici: De timp nici nu vă mai zic, dar este o dorință sinceră. Eu nu vreau să mă duc cu ea la un festival ca să arăt lumii cine sunt eu, dar eu vreau să fac parte din comunitate, mai ales văzând tot ce se întâmplă acum peste Nistru încolo. Adică, noi la un moment dat am înțeles că ei nu etalează vîșivanka, ei sunt vîșivanka. Așa e!
Vocea Basarabiei: Stela, mă mut la dumneata ca să te întreb: totuși, motivația internă care, de regulă, nu se sonorizează, nu se scoate la vedere ca o cămașă, dar ce motivație ai avut, că ți-ai sacrificat timp, energie, bani pentru această activitate? Și ca să înțeleagă și altcineva, iată, unii care aleargă dimineața zic așa: „Măcar ne dă sănătate”, deși la un moment devin și ei dependenți, dar dumneata de ce ai devenit dependentă?
Stela Moldovanu: Eu cred că Aliona a observat foarte exact, exact ceea ce m-a motivat și pe mine. Am descoperit că această piesă vestimentară este parte din identitatea mea și am descoperit în ea o profunzime pe care n-o cunoșteam până atunci. Și în momentul în care am descoperit cât de multă profunzime și valoare este acolo, mi-am dat seama că pot să fac ceva ca să promovez această haină, acest veșmânt și am depus tot efortul ca s-o promovez și s-o scot dintr-un fel de ignoranță, pentru că erau cunoscătorii, specialiștii din muzeu, cei care erau direct sau indirect legați de Muzeul de Etnografie, iar în afara muzeului și în afara celor care purtau costumul național ca piesă de ieșit în scenă, pentru că, de fapt, asta s-a întâmplat în toată perioada sovietică – costumul tradițional era purtat doar de cei care reprezentau folclorul, fie prin dans, fie prin cântec. Și atunci m-am gândit ce aș putea să fac ca să scot un pic toată această profunzime pentru publicul larg, pentru că asta am făcut eu, m-am detașat de tot ceea ce înseamnă mesaj academic, ceea ce știu specialiștii și am transmis acest mesaj, am încercat, cel puțin, și continui să fac asta pentru cei care vor să știe mai multe.
Vocea Basarabiei: Ai atins o temă pe care nu pot s-o trec cu vederea. Propagandismul sovietic, care lăsa ucrainenilor și moldovenilor un fel de refugiu naționalist, oleacă să danseze formația „Joc” în costume pseudonaționale, dar nu mai mult decât atât.
Stela Moldovanu: Exact. Pentru că s-a pierdut, de fapt, esența, s-a pierdut cusutul, s-a pierdut semnificația, simbolismul costumului și a devenit o piesă decorativă, de decor, pur decor, haină care se vede de departe la televizor, din scenă, cu elemente mari, exagerate, colorate, combinate în așa fel ca să arate bine de departe.
Vocea Basarabiei: Atunci să ne întoarcem la ia autentică. Ce însemna, de fapt, un ornament sau o cămașă, în general? Ea reprezenta viața celei care a confecționat-o sau o măicuță care face covorul în mănăstire, acolo pune mai mult decât pur și simplu un lucru estetic, nu?
Stela Moldovanu: Atunci când vorbim de cămașa tradițională autentică, vorbim despre simbolism și despre ceea ce își alegea femeia să coase, pentru că ea alegea ce să coase, erau multe feluri, multe semne. Pe de o parte, alegea ceea ce era reprezentativ pentru zona ei etnografică, pentru că asta însemna ceea ce a făcut bunica, ceea ce a făcut străbunica și ceea ce a primit drept moștenire, pe de altă parte, alegea ceea ce era reprezentativ pentru ea ca și personalitate. Și atunci se mergea pe semnele care purtau o anumită semnificație, energie, protecție, pentru că în final această haină se construia, se gândea ca o haină de protecție, ca o armură împotriva duhului rău. Și toate lucrurile acestea aveau un sens, nu era nimic întâmplător, nu erau cusute floricele pur decorativ, erau cusute niște semne, în special, geometrice, semne care reprezentau anumite lucruri și e ceea ce am studiat și ceea ce a ilustrat, de fapt, Aliona pentru cartea mea. Noi am ales 22 de semne cele mai folosite pentru coaserea pe ii și am încercat cumva să le reprezentăm ca și semne universale, ca și semne care au această conexiune și care sunt prezente pe cămășile cusute.
Vocea Basarabiei: Vorbim despre cartea pe care dumneata ai scos-o împreună cu Aliona?
Stela Moldovanu: Aliona a participat ca și ilustratoare.
Vocea Basarabiei: Cartea se numește „MiestrIA…”
Stela Moldovanu: „MăiestrIA – povestea cusută a iei”.
Vocea Basarabiei: Și, de fapt, este un almanah al clubului dvs.?
Stela Moldovanu: Da, este un album, în special cu lucrări cusute în Clubul „MăiestrIA în acțiune”, pe care l-am inițiat în 2018. Sunt cămăși cusute în zilele noastre, dar aproape toate sunt replici ale cămășilor de muzeu, adică sunt cămăși care au, de fapt, o valoare pentru noi destul de mare și nu sunt inventate de noi, sunt replici, sunt recusute, rearanjate, ca să le putem purta astăzi și ca să le dăm o nouă viață.
Vocea Basarabiei: Cineva comenta, am văzut pe Facebook, că Stela Moldovanu atunci când zice: „Nu se vând cămășile astea, sunt prea dragi și nici preț nu au”, cineva spunea: „Ei, ăsta-i un fel de a se promova, e un fel de face reclamă, un epataj de ăsta, prețiozități”. Dvs., într-adevăr, nu le vindeți?
Stela Moldovanu: Eu pot să confirm că în continuare noi nu le vindem, pentru că pentru noi cămășile astea…
Vocea Basarabiei: Sunt foarte personale?
Stela Moldovanu: Sunt foarte personale, sunt terapie, sunt meditație, sunt viața femeii moderne, așa cum în trecut cămășile erau viața femeii din trecut, cu tot ce-și punea femeia acolo mai prețios, cu toate valorile ei și cu toate posibilitățile ei de a fi conectată cu natura și cu trecutul ei, și cu familia, și cu zona ei, așa suntem noi conectate cu aceste cămăși, fiindcă ele sunt meditația noastră, așa cum cineva coace pâine, cineva pictează, cineva dansează. Deci, e o modalitate de a te interioriza și de a te autodepăși.
Vocea Basarabiei: Aliona, iarăși fac apel la meseria dvs. de pictoriță. Viața modernă cum își face loc în aceste discursuri prin semne? De exemplu, toți conduc o mașină…
Aliona Bereghici: Dar toți conduc diferit.
Vocea Basarabiei: Da, dar nu prea se vede intrarea civilizației în aceste semne. La poporul maya, bunăoară, sau la africani uneori se simte asta, când au venit vapoarele și-au făcut loc în ornamente. La noi se simte intrarea civilizației sau modernității?
Aliona Bereghici: Eu cred că intrarea asta a fost în perioada sovietică, atunci când vorbeați că fiecare semn reprezintă ceva, că el nu-i neapărat o floricică simplă, eu îmi amintesc că cumva ne amestecau pe toți într-o oală – bielorușii, ucrainenii și moldovenii, când făceau festivalurile celea oribile.
Stela Moldovanu: Și vorbeau despre originea slavă a moldovenilor și despre originea slavă a limbii moldovenești.
Aliona Bereghici: Da, da, și asta se vedea pe semne, pentru că țineți minte? Eram copii în școală când făceau festivalurile astea ale republicilor, oribile, cu toate republicile și tu nu înțelegeai de ce încă câteva echipe au bluze ca la tine. Eu țineam la forme și, normal, nu-mi explica nimeni, că nici nu prea întrebai atunci. Și de asta a fost, așa, o descoperire, ceea ce am văzut la muzeu era o descoperire. Cum intră acum modernul în semne, nu știu. Cel puțin, noi am avut un discurs pe Facebook despre semne, că „nu le-ați inventat voi”. Păi, nu le-am inventat noi, noi doar le-am sintetizat pentru carte.
Vocea Basarabiei: Ca și cum voi înaintați pretenția că…
Aliona Bereghici: Da, ca și cum noi pretindem ceva, pretindem lauri, pretindem respect excesiv. Vorba era de niște semne care stau pe altiță, stau pe toată ia, pe care noi ca și cum le-am scoate, le sintetizăm, ca toată lumea să le înțeleagă, pentru că de la Stela am aflat că…
Stela Moldovanu: Reprezentații grafice, nu semnele în sine, nu simbolurile în sine.
Aliona Bereghici: Da, putea să le facă oricine, dar din momentul în care…
Vocea Basarabiei: Dvs. vorbiți de episodul cu dosarul UNESCO la care, de altfel, n-ați fost invitate dvs., ditamai societatea „MăiestrIA”, cu câți membri sunteți voi acolo?
Stela Moldovanu: Dacă vorbim de grupul online, acum sunt peste 17 mii de membri.
Vocea Basarabiei: Mi-a plăcut observația dumitale în care ai spus că 17 mii de semne asta înseamnă, cel puțin, 17 mii de cămăși cusute, dacă nu cumva înmulțit la 4 sau câți membri ai familiei o fi fiind și sigur că a fost cumva nedrept ca această societate vie, într-adevăr, nu doar un muzeu, dar societate care funcționează n-a fost cumva conectată la procesul acesta de depunere a dosarului, dar Dumnezeu primească. Dar steluța și-a găsit loc, de altfel, în Uniunea Sovietică printre semnele astea cusute, ornamentele naționale și naționaliste?
Stela Moldovanu: Steluța sovietică nu, dar este Steaua Nordului.
Vocea Basarabiei: Steluța sovietică, cu 5 colțuri.
Aliona Bereghici: E Steaua Nordului, dar e altceva.
Stela Moldovanu: Steaua Nordului este reper, e steaua călăuzitoare, steaua de pe cer.
Aliona Bereghici: Da, dar sunt, Stela ai observat? Sunt câteva semne care se repetă aproape la toate popoarele. Vorba este despre o migrație enormă de popoare, de mii de ani.
Stela Moldovanu: Da, dar niciunul din cele pe care le-ai reprezentat tu, pe care le știm noi prezente pe ie nu sunt doar românești, nici nu există ceva care să fie doar românesc.
Aliona Bereghici: Nu, nu, dar au fost folosite în arealul nostru într-un mod anume, cu o simbolistică anume.
Stela Moldovanu: Exact, au fost într-o combinație anume…
Vocea Basarabiei: Ce anume, cromatica ne deosebește, de exemplu, de micii norvegieni care au puloverele celea cu reni?
Stela Moldovanu: Relațiile mai degrabă…
Aliona Bereghici: Nu, mie îmi pare că geometrizarea asta foarte subtilă, foarte frumoasă. Există o secțiune de aur, nu știu dacă știți despre ce vorbesc, în artă există secțiunea de aur și, de obicei, cei mai vestiți artiști au folosit-o, chiar și în film, chiar și în arhitectură, adică peste tot.
Vocea Basarabiei: Ca să înțeleagă oamenii despre ce vorbim, vorbim despre compoziții și despre structura unei imagini, unei viziuni.
Aliona Bereghici: Da, despre niște compoziții care se calculează din niște lucruri elementare: 1, 2, 3; 1+2=3, deci de la 1 se ajunge la 3, 2+3=5…
Vocea Basarabiei: Iată o femeie care face coșul pentru pernă sau fața de masă, ea intuitiv simte unde-i centrul atenției și unde trebuie să pună accentul.
Stela Moldovanu: Proporția, vizual, da.
Aliona Bereghici: Acum o întrebare de o sută de milioane: cum știau proporțiile astea? De unde le copiau? Acum copiem de unde vrei, înțelegeți?
Vocea Basarabiei: Dar cântecele de unde le deprindeau?
Aliona Bereghici: Da. Deci, de unde vine cunoștința asta? Pentru mine asta rămâne marea necunoscută.
Stela Moldovanu: Da, acesta este chiar un tare mare mister și înțelegem foarte bine de ce ne-am întors să facem replicile cămășilor vechi, de ce nu le inventăm noi cum ne trece nouă prin minte, pentru că ni se par atât de aduse la perfecțiune, încât nu mai ai ce să inventezi și asta-i esențial.
Vocea Basarabiei: Stela, pot să te provoc cu o așa întrebare? Dar Valentina Vidrașcu – de la care am și eu o cămașă stilizată tare puternic, n-am îndrăznit s-o îmbrac acum -, ea intenționat fuge de clasica, „academismul” cămășilor astea de epocă. Și, fără îndoială, are niște rochii și niște lucrări extraordinare, dar următorul pas îl fac alții și comercializează, și cos la mașină, și asta devine o modă, și devine comerț pur. Și atunci dvs., de fapt, i-ați ajutat să revină la un fel de atitudine sovietică, da? Atunci era propagandă, acuma-i comerț, bani și ii cusute la mașină. Nu vedeți un pericol în asta? Se de-autentifică.
Stela Moldovanu: Nu cred că eu contribuit cumva la asta.
Vocea Basarabiei: Nu?
Stela Moldovanu: Nu! Dimpotrivă am încercat să fug maxim posibil de conexiunea directă cu meșterii populari și tot ceea ce se întâmplă pentru comercializare și continui să cred că ceea ce facem noi nu este pentru comerț, noi facem asta pentru cu totul alte scopuri, hai să zicem, pentru muzeele viitorului.
Vocea Basarabiei: Dar cei cu comerțul spuneau așa: „Noi le facem un bine. Iată la Călărași o femeie coase o mânecă, în alt sat cineva coase…”
Stela Moldovanu: Să nu excludem totalmente faptul că s-ar putea ca și în comerț sau cineva să lucreze la comandă o cămașă cu adevărat autentică, care să zicem noi că merită toată aprecierea. Nu pot să exclud totalmente, dar în mase, atunci când se coase pentru comerț, se coase, în primul rând, foarte simplificat, pentru ca să aibă un sens să faci asta pentru comerț, trebuie să ai și rentabilitate, trebuie să poți să pui un preț care să fie plătit de cineva. Deci, din start îți limitezi foarte mult posibilitățile care, de fapt, existau în cămașa autentică, nu mai coși cu zece tehnici diferite de cusut, nu mai dedici pentru asta un an întreg sau doi ani. Nu ai cum, pentru că atunci când tu lucrezi pentru comerț trebuie să faci asta rapid, cât mai simplificat, ca să poți să faci vânzarea propriu-zisă. Aici sunt pur și simplu din start obiectivele diferite și de asta nu vreau să creadă cineva că epatez atunci când spun că noi nu comercializăm, este chiar un adevăr în care cred.
Vocea Basarabiei: Stela, să-ți spun cum văd eu lucrurile. Eu văd ceea ce faceți voi, de fapt, o chestiune intimă, din când în când le scoateți la vedere, le expuneți, dar în general eu cum văd și din câte te cunosc pe dumneata, dumneata recuperezi relația cu bunica, cu mama, deci dovedești în fapt continuitatea asta, studiezi mesajul ăsta, îl dezvolți, îl pui într-un context mai științific, uite, cu Aliona împreună discutați despre compoziții ș.a.m.d., or comerțul se duce spre zona asta care-i la limita modei, la limita unei etalări care la un moment dat face un deserviciu acestei recuperări.
Aliona Bereghici: Și originalul pierde teren?
Vocea Basarabiei: Da. Și eu mă tem tocmai de asta, că se duce spre zona kitschului, or asta e o etapă inevitabilă.
Aliona Bereghici: Asta se întâmplă tot timpul, adică nu că ni se întâmplă acum și peste 5 ani noi o să fim toți îi ii adevărate.
Stela Moldovanu: Da, sau ni se întâmplă doar nouă. Acest lucru e prezent peste tot și kitschul, în general, în toate domeniile a existat și va exista, oamenii întotdeauna vor cumpăra kitsch. La piețele care sunt în mijlocul orașelor din toată lumea este kitsch, noi nu vedem acolo opere de artă.
Vocea Basarabiei: Dar eu zic chiar de banalizare. Uite, Aliona îi pe șorturi cu ornament, ca și cum…
Aliona Bereghici: De asta voiam să vă zic, să vă povestesc. Făcusem Capra, Căluțul, Ursul pe tricouri cu vreo doi ani în urmă. M-am lăsat bătută, am zis că nu, mă dau bătută, nu mai fac.
Vocea Basarabiei: De ce?
Aliona Bereghici: Pentru că am înțeles la un moment dat că oamenilor le plac chestii strigătoare, dar în același moment, ca și Stela, eu sunt absolut convinsă că ea își cunoaște arealul de oameni care o apreciază. În primul și în primul rând, mi-am dat seama că numai moldovenii apreciază ceea ce fac. Îmi pare rău să zic, dar conaționalii noștri ruși nu se prea interesează de momentul acesta, de ornament, de atitudine. Nu știu, poate nu-i interesează, poate nu suntem noi așa de incisivi în a le explica niște lucruri…
Vocea Basarabiei: Dar poate cei pe care-i vedem noi nu sunt autentici, că acolo la Ivanovo și Voronej au și ei cămăși cusute?
Aliona Bereghici: Nu vreau să zic nimic.Vreau să vă zic doar că din urmăritorii mei de Facebook 98% sunt moldoveni. Eu am aflat asta la începutul războiului prin comentariile pe care le postau, dar nici ai noștri nu sunt mai breji, spre asta vreau să duc. Pentru că poți să ai comentarii de genul: „Dar ceva, așa, mai modern nu faceți?” – „Nu!” – „Dar de ce?”. Și tu intri în curtea asta de explicații, care-i largă și toți își permit să-ți spună: „Ei, dar tu ai copiat asta…” (…)
