VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

AUDIO / Olga Cara de Ziua Mondială a Alimentației: Am devenit risipitori în toate direcțiile, inclusiv în direcția alimentației

Nutriţionista, Olga Cara, a spus duminică, 16 octombrie, în cadrul programului informativ Pulsul Basarabiei, în cadrul unei intervenţii telefonice în contextul Zilei Mondiale a Alimentaţiei, că trebuie să conştientizăm nu doar la nivel de populaţie, dar şi individual, că am devenit foarte risipitori, în toate direcţiile, inclusiv în direcţia alimentaţiei.

„Odată cu acest progres tehnico-ştiinţific, odată cu apariţia a tot felul de tehnologii menite să ne faciliteze munca de zi cu zi, nu observăm acest lucru, dar plenta ne atenţioneză că este epuizabilă şi trebuie să conştinetizăm că şi în latura alimentaţiei suntem responsabili nu doar pentru ceea ce mâncăm astăzi, dar şi pentru ceea ce vor avea chiar şi strănepoţii noştri”, s pus Olga Cara.

Întrebată despre sunt studii sau date statistice care să spună cât de risipitori sunt moldovenii, Olga Cara a menţionat că potrivit datelor Regiei Autosalubritate în fiecare an la nivelul municipiului Chişinău un locuitor al capitalei aruncă la gunoi în medie 166 de kilograme de mâncare, în mare parte mâncarea deja gătită, urmată de fructe şi legume. „Aceasta este o catastrofă pentru mediu pentru că această mâncare intră într-un circuit, care ulterior afectează mediul. trebuie să continetizăm faptul că dacă ceva ne rămâne, putem transforma în alt tip de mâncare”, a spus Olga Cara.

Autor

  • Maria Procopciuc

    A activat în calitate de reporter la Agenția de știri Info Prim Neo, astăzi Agenția de presă IPN. Din 2017 și până în prezent moderează emisiunile „Iarba verde de acasă”, „Pulsul Basarabiei”, „Doină, dor și omenie”, emisiuni cu tentă socială, culturală, muzicală.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.