VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Custodele Coroanei Române, Margareta, s-a întâlnit cu șeful legislativului de la Chișinău, Igor Grosu

Majestatea Sa, Margareta, fiica Regelui Mihai I al României, l-a primit la Palatul Elisabeta din București pe președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu. La întâlnirea oficială a fost și Alteța Sa Regală Principele Consort, Radu.

„Custodele Coroanei și Președintele Parlamentului au discutat aspecte legate de felul în care Coroana Română contribuie, pe plan intern și extern, la procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Au fost discutate modalități în care, de-a lungul anului 2024, Majestatea Sa poate sprijini, în țară, în Republica Moldova și în capitalele europene, parcursul european al Moldovei, în domenii precum dezvoltarea economică, educația, mediul înconjurător, știința și arta”, se arată în comunicatul oficial al Familiei Regale a României.

Printr-un comunicat oficial și președintele Parlamentului, Igor Grosu, le-a mulțumit altețelor pentru primire. Custodele Coroanei a făcut public angajamentul Coroanei Române pentru parcursul european al Republicii Moldova încă din anul 2013.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.