Alexandra era genul de femeie despre care bărbații consideră că: „Nu se mai uită asta la mine cât lumea, adăugând, așa pentru un fel de consolare, chipurile, demult o fi fiind ea ocupată”. Dar de fapt nu se apropie, bărbații de astfel de femei nu pentru că ar crede cu adevărat că sunt ele ocupate ori dezocupate, dar pentru că, elementar, le este frică. Puternice prin frumusețea lor exterioară ,dar mai ales prin cea interioară, femei ca Alexandra emană, întâi de toate respect și seriozitate prin felul lor de a recepționa lumea înconjurătoare.
Privind această lume complicată , de asemenea cu mult respect, apoi și cu tot atât de multă seriozitate, ele nu pur și simplu pășesc pe drumul vieții, ele își croiesc mai întâi acest drum, urmând, cu strictețe calea croită. De aceea întotdeauna reușesc. De aceea celor din jur le pare că sunt norocoase și le merge în viață totul ușor, vesel, și fără mari eforturi. Ceea ce, nici pe departe, nu corespunde realității. În primul rând, aceste femei nici când nu scâncesc și nici când nu disperă. Da, este adevărat, ca orice femeie și ele plâng. Dar plâng departe de ochii lumii , lacrimile făcându-le și mai puternice.
