VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Cunoașterea limbii române redevine obligatorie în procesul de redobândire a cetățeniei române

Cei care doresc să redobândească cetățenia română vor fi obligați să cunoască limba română. Guvernul de a București a adoptat recent o ordonanță de urgență prin care a reintrodus proba interviului, eliminată anterior. Decizia a fost luată, după ce s-a constatat că mai mulți solicitanți nu cunosc la nivel minimal limba română.

„Printre măsurile adoptate de natură să permită accelerarea procedurii de redobândire cetățeniei române a fost şi cea privind eliminarea interviului prin care se verifica cunoașterea limbii române de către solicitantul de cetățenie, în nota de fundamentare a O.U.G. nr. 36/2009 arătându-se că este vorba de foști cetățeni români care, în mod evident, cunosc deja limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură și civilizație românească. În fapt, însă, s-a dovedit că există o incongruenţă între ipoteza de la care s-a plecat pentru adoptarea acestei măsuri, respectiv prezumarea cunoașterii limbii române, şi realitatea concretă, dovedindu-se, de regulă, cu ocazia depunerii jurământului, că un număr semnificativ de solicitanţi de cetăţenie, ai căror ascendenți au fost cetățeni români, nu cunosc la nivel minimal limba română”, precizează Guvernul de la București, citat de Ziarul Național.

Totodată, Autoritatea Națională pentru Cetățenie nu va mai fi obligată să verifice în terme de cinci luni cererile privind redobândirea cetățeniei române.

Profitând de termenul de 5 luni stipulat în lege, mii de solicitanți au acționat în instanță Autoritatea pentru Cetățenie, care a fost nevoită să plătească bani grei pentru cheltuielile de judecată ale reclamanților și să soluționeze la urgență cererile. În perioada 2018 – 2023, Autoritatea Națională pentru Cetățenie a fost chemată în judecată în 6 126 de cauze.

Datele Autorității Naționale pentru Cetățenie arată că, din 2007 până pe 25 martie 2024, au fost înregistrate 995 552 de cereri de redobândire a cetățeniei române, din care au fost rezolvate 860 849, alte 134 703 fiind în curs de soluționare.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.