VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Un fost polițist din Hâncești, reținut pentru luare de mită. Acesta i-a promis unui șofer că-l scapă de dosar

Un fost polițist al Inspectoratului din Hâncești a ajuns pe mâna procurorilor din raiona și al ofițerilor Serviciului Anticorupție al MAI, fiind suspectat de luare de mită. Astăzi au fost organizate percheziții la domiciliile, biroul de serviciu și automobilul personal al fostului inspector.

Potrivit anchetei, anterior, bănuitul activând în funcția de ofițer superior de sector în cadrul IP Hâncești, susținând că are influență asupra unor persoane publice din cadrul altor subdiviziuni al IGP al MAI și alte organe de aplicare a legii, a pretins, acceptat și primit, personal, o sumă de 3500 euro, în schimbul promisiunii de a emite o decizie favorabilă în dosarul denunțătorului, deschis pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică.

Astfel, în cadrul perchezițiilor, efectuate la domiciliile, biroul de serviciu și automobilul personal a bănuitului au fost depistate și ridicate mijloace de probă cu tangență la caz. Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.