Premierul Natalia Gavriliță susține proiectul de reorganizare a Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă.
”Ca și orice întreprindere de stat Poșta Moldovei are obiectivul să livreze servicii la un preț cât mai bun, de aceea reorganizarea este venită să îmbunătățească eficiența serviciilor poștale”, a comentat Natalia Gavrilița.
Premierul a evitat să comenteze faptul că mai mulți angajați își vor pierde locul de muncă în urma reorganizării.
Reamintim că Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” va fi transformată în Societate pe Acțiuni. Despre aceasta a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, administratorul interimar, Roman Cojuhari.
Menționăm că reformele anunțate de administratorul întreprinderii i-a nemulțumit pe angajații Poștei Moldovei. Aceștia au expediat o scrisoare deschisă către Guvern, directorului APP, șefei Procuraturii Anticorupție, directorului FISC, președintelui Curții de Conturi, societății civile și instituțiilor de presă.
„Din administrația sucursalei fac parte nu doar directorul, vice-directorul și secretarul, ci și diverși specialiști (revizori, contabili, casieri, ingineri etc.). Pe lângă aceștia, mai activează șoferi, însoțitori de poștă, femei de serviciu etc. Așa cum la un centru de poștă sunt angajate, în mediu, de la 20 până la 30 de persoane, prezenta „reformă” aruncă în stradă mai multe sute de angajați ai întreprinderii, practic aducând familiile acestora în pragul sărăciei.
Mai mult ca atât, în procesul de „optimizare”, administrația întreprinderii intenționează să pună, de la 1 noiembrie, pe umerii personalului din administrațiile sucursalelor ce vor continua să activeze, lucrul pe care acum îl fac colegii ce vor fi reduși.
Aceasta se va produce de la sine, întrucât oficiile poștale aflate în gestiunea Centrelor de Poștă ce urmează a fi lichidate vor trece în gestiunea celor 11 Centre ce vor rămâne active, iar administrația planifică să limiteze la maximum posibilitatea acestora de a face noi angajări de personal, în schimb mărind salariile angajaților cu 10%”, se arată în scrisoarea deschisă.
Întreprinderea de Stat Poșta Moldovei este unicul operator poștal cu acoperire națională. Este una dintre cele mai mari întreprinderi din R. Moldova și are peste 5.000 de angajați.