În fiecare an, la data pe 2 august, creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Proroc Ilie, considerat ocrotitorul recoltelor și aducătorul de ploi.
Sfântul Ilie este o divinitate populară ce a preluat numele și data celebrării de la Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Acesta este cinstit de creștini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani și jumătate de secetă, dar și ca divinitate populară a Soarelui și a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.
Conform bisericii, Sfântul Ilie a trăit cu 800 de ani, înainte de Hristos. El a fost fiul unui mare preot al Legii Vechi, preot care a avut o vedenie cu fiul său. Se făcea că îngerii îl înveleau pe acesta în veşminte albe şi îi dădeau să mănânce flăcări. Preoţii din Templu au interpretat această viziune ca fiind un semn de la Dumnezeu.
Sfântului Proroc Ilie nu i-a fost dată moartea, fiind ridicat la cer într-un car de foc. Şi potrivit Tradiţiei Bisericii, el este viu în trup, aflat în grija lui Dumnezeu în locaşurile cereşti.
Sfântul Ilie a fost văzut de cei trei Sfinţi Apostoli, Petru, Ioan şi Iacob, pe Muntele Taborului, în vreme Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos, şi va fi văzut din nou de oameni înaintea celei de a doua veniri a lui Iisus Hristos. Atunci cel ce mai înainte a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist, împreună cu Enoh şi cu Ioan.
Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. Sfântul Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”.
Potrivit tradiţiei, în dimineața zilei de Sfântul Ilie, se culeg plante de leac, în special busuioc, se pun la uscat în podurile caselor, sub streșini sau în cămări. Și tot de Sfântul Ilie, sunt adunate plantele întrebuințate la vrăji şi farmece.
Această sărbătoare marchează şi miezul verii pastorale, dată la care le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână.