VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Copreședinții Adunării Parlamentare R. Moldova – Polonia: Trebuie să fim solidari și să ne ajutăm reciproc

În condițiile războiului din Ucraina, la proximitatea hotarelor Republicii Moldova și ale Poloniei, trebuie să fim solidari și să ne ajutăm reciproc. Declarații în acest sens au fost făcute de către copreședinții Adunării Parlamentare Republica Moldova – Polonia, Mihail Popșoi, vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova, și Ryszard Terlecki, vicemareșal al Sejmului Republicii Polone.

„Prietenul la nevoie se cunoaște. În aceste momente complicate, marcate de criza energetică, de dificultățile de ordin macrofinanciar, avem sprijinul prietenilor noștri din Polonia. În numele conducerii Republicii Moldova și al cetățenilor exprim recunoștința omologului și tuturor prietenilor din Polonia pentru sprijinul oferit Republicii Moldova în aceste momente grele”, a declarat vicepreședintele Mihail Popșoi.

De asemenea, copreședintele Adunării Parlamentare din partea Republicii Moldova a vorbit despre susținerea importantă oferită de către Polonia în procesul de realizare a reformelor și de integrare europeană a țării noastre. „Există un consens larg în sistemul politic din Polonia vizavi de sprijinul pentru Moldova, fapt care s-a văzut, inclusiv, anul trecut, în situația de criză energetică, când Guvernul polonez a intervenit prompt pentru a ne ajuta”, a menționat Mihail Popșoi. 

Vicemareșalul Sejmului Republicii Polone a confirmat că războiul Rusiei în Ucraina a tulburat ordinea mondială, iar, în această situație, este nevoie de o nouă privire în problema aprovizionării cu resurse de energie și o de nouă privire asupra forțelor militare ale statelor noastre.

Ryszard Terlecki s-a referit, de asemenea, la noua extindere a Uniunii Europene, accentuând că UE a fost unanimă atunci când a decis să acorde Moldovei și Ucrainei statutul de țări candidate la aderare.

Înaltul demnitar polon a dat asigurări că atât Sejmul Republicii Polone, cât si europarlamentarii acestei țări vor susține calea integrării europene a Republicii Moldova, încât procesul de aderare să se încheie cât mai rapid.

Astăzi, în Parlamentul de la Chișinău a avut loc cea de-a VIII-a Sesiune a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone, care s-a încheiat cu adoptarea Declarației comune.

Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Republicii Polone a fost constituită în iulie 2011. Următoarea sesiune, a noua la număr, va avea loc în Polonia.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.