VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Consiliul Europei sprijină R. Moldova în parcursul european

Consiliul Europei va continua să sprijine Republica Moldova la realizarea Planului național de acțiuni pentru aderarea la Uniunea Europeană. Subiectul a fost discutat de președintele Parlamentului, Igor Grosu, la întrevederea cu secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Bjorn Berge, aflat într-o vizită la Chișinău, transmite IPN.

Șeful legislativului a remarcat faptul că, de-a lungul anilor, Consiliul Europei a sprijinit Republica Moldova în realizarea reformelor democratice în domeniul justiției, mass-media și a respectării drepturilor omului. „Suntem angajați plenar în a duce la bun sfârșit reformele inițiate, iar prioritatea este cea a justiției. Chiar dacă avem rezistență în rândul judecătorilor, procesul este ireversibil și nu vom ceda”, a spus Igor Grosu.

Un alt subiect abordat a fost lupta cu știrile false și propaganda. Președintele Parlamentului a apreciat, în context, expertiza Consiliului Europei la consolidarea pluralismului media. „În ultimii trei ani, am depus eforturi considerabile pentru a întări instituții statului, cum ar fi Comisia Electorală Centrală, Consiliul Audiovizualului. Pas cu pas, vom munci să avem instituții puternice, care să facă față grupărilor criminale și provocărilor din exterior”, a menționat șeful legislativului.

În contextul celei de-a 75-a aniversări a Consiliului Europei, secretarul general adjunct, Bjorn Berge, participă astăzi la evenimentul de transmitere a unei donații importante de echipamente medicale în cadrul proiectului „Consolidarea reformelor penitenciarelor și a probațiunii, prestarea serviciilor medicale și tratamentul pacienților în instituțiile de tip închis”.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.