Cetățenii Republicii Moldova stabiliți pentru hotare sunt așteptați la Zilele Diasporei. Evenimentul va avea loc în perioada 19-20 august, la Palatul Republicii din Chișinău, fiind organizat sub patronajul Guvernului.
Ceremonia oficială va începe la ora 13.30 cu discursul președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Iar în cadrul intervențiilor tematice, vor participa Nicu Popescu, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iurie Țurcanu, Viceprim-ministrul pentru Digitalizare, precum și Angelica Caraman, Președinta Comisiei Electorale Centrale. Va urma o sesiune de întrebări-răspunsuri Diaspora – Ambasadori ai Republicii Moldova peste hotare.
Pe parcursul celor două zile, membrii diasporei care vor participa la Zilele Diasporei, vor avea parte de un dialog deschis cu reprezentanții autorităților, în același timp, vor avea posibilitatea să participe în cadrul a două ateliere privind promovarea produsului turistic al Republicii Moldova și sesiune de networking între asociațiile diasporei și cele de băștinași.
Totodată, în incinta Palatului Republicii vor fi amenajate o expoziție de fotografie, expoziții tematice ale asociațiilor din diasporă și ale asociațiilor de băștinași, dar și stand-uri ale instituțiilor publice. Evenimentul se va încheia cu o ceremonie festivă, în cadrul căreia vor evolua oameni talentați din diaspora.
„Necesitatea organizării Zilelor Diasporei în Republica Moldova vine din dorința de a realiza un mecanism de stabilire a relațiilor de dezvoltare și de colaborare cu compatrioții din străinătate, de consolidare a reprezentanților diasporei și structurilor lor obștești, promovarea intereselor naționale, asigurarea dialogului între conaționalii de peste hotare şi autoritățile de stat, dezvoltarea și promovarea dialogului cultural artistic tradițional”, se menționează în comunicatul Biroului relații cu diaspora.