VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Companii turcești chemate să investească în proiecte de eficiență energetică din R. Moldova

Companiile turcești de profil sunt chemate să se alăture proiectelor de eficiență energetică lansate de Guvernul de la Chișinău. Subiectul a fost discutat de ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul unei întrevederi cu ministrul adjunct al Energiei și Resurselor Naturale al Turciei, Nevzat Șatiroglu. Demnitarii au discutat și despre potențialul de stabilire a parteneriatului cu „Botaș”, care prevede triplarea capacităților de extracție a gazelor naturale.

„În discuția cu membrii delegației Departamentului de Stat al SUA, m-am referit la proiectele strategice care vor crește securitatea energetică a țării noastre și vor aduce beneficii directe cetățenilor și businessului din Republica Moldova. Am mulțumit oficialilor americani pentru suportul financiar în valoare de 300 milioane de dolari, acordat țării noastre pentru depășirea crizei energetice, generate de războiul injust al Federației Ruse în Ucraina”, a declarat Victor Parlicov

Demnitarul susține că datorită sprijinului ferm al partenerilor Republicii Moldova din SUA și Uniunea Europeană, R. Moldova a devenit independenți energetic, păstrând, în același timp, democrația și apartenența țării noastre la lumea liberă.

„Continuăm să implementăm reforme, să investim în proiecte de eficiență energetică, sa liberalizăm piața gazelor, astfel încât să aducem beneficii directe cetățenilor și să sporim atractivitatea investițională a țării noastre”, a mai adăugat Victor Parlicov.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.