VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a dispus examinarea cauzei omului de afaceri Serghei Cosovan

La reuniunea din 20-22 septembrie în cadrul ședinței de examinare a chestiunii privind clasificarea procedurii de supraveghere a cauzelor noi (procedura standard sau avansată), Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a constatat gravitatea problemelor privind asistența medicală în sistemul penitenciar al R. Moldova și a dispus examinarea în procedură avansată a cauzei omului de afaceri Serghei Cosovan, fost director al Pieței „Curcubeu” din Chișinău, versus R. Moldova.

Comitetul de miniștri a acceptat argumentele Asociației Promo-LEX și EPLN, și a dispus supravegherea cauzei Cosovan v. Moldova în procedură avansată, ceea ce presupune:

  • atenție sporită din partea Comitetului de Miniștri în privința problemelor complexe identificate de cauza Cosovan și o cooperarea intensivă și pro-activă cu Guvernul Republicii Moldova.
  • întreprinderea unor măsuri cu caracter general mai complexe din partea Guvernului R. Moldova în scopul preîntâmpinării viitoarelor încălcări ale Convenției, prin: înlăturarea problemelor sistemice identificate prin hotărârea Cosovan v. Moldova și care impun necesitatea adoptării sau modificării actelor normative, documentelor de politici, instituirea sau schimbarea de practici, instruire și alte măsuri relevante.

Totodată, în cadrul aceleiași reuniuni Comitetul de Miniștri a scos în evidență grave deficiențe ale sistemului medical constatate de Curte în cauza fostului om de afaceri Serghei Cosovan versus R. Moldova, și anume:

  • lipsa acreditării oficiale a spitalului penitenciar ca instituție medicală;
  • absența anumitor medici specialiști în spitalul penitenciar și faptul că un tratament poate fi refuzat sau efectuat doar parțial pentru că în închisoare nu există un tratament adecvat sau pentru că resursele sunt prea limitate;
  • complicații logistice și financiare pentru paza deținuților transferați la spitalele civile;
  • lipsa accesului deținuților la schema generală de asigurări medicale;
  • subordonarea medicilor penitenciarului față de administrația penitenciarului, şi
  • indisponibilitatea eliberării umanitare a persoanelor grav bolnave arestate.

Astfel, Comitetul a constatat că deficiențele evidențiate de Curte au un caracter sistemic și necesită măsuri generale complexe. Având în vedere aceste probleme, Comitetul de Miniștri a decis în cadrul examinării grupului de cauze I.D. v. Moldova, următoarele:

  1. Să separe problemele legate de asistența medicală din grupul I.D. v. Moldova și să le examineze separat în cauza Cosovan v .Moldova în cadrul procedurii avansate de supraveghere de către Comitetul de Miniștri;
  2. Să examineze în continuare a cauzelor Talambuţa şi Iaşcinina, care vizează îngrijiri medicale inadecvate în detenție şi lipsa căilor de atac interne în acest sens, în cadrul dosarului Cosovan v. Moldova.

„Anterior ședinței Comitetului de Miniștri, Asociația Promo-LEX în parteneriat cu EPLN, au expediat Comitetului două comunicări privind problemele examinate în grupul de cauze I.D. v. Moldova și problemele sistemice constatate de Curte în cauza Cosovan v. Moldova. În aceste comunicări au fost descrise problemele actuale în domeniul asigurării condițiilor de detenție în conformitate cu standardele CoE și ONU, calitatea asistenței medicale, supraaglomerarea sistemului penitenciar și întârzierea semnificativă în construcția unui penitenciar”, menționează Promo-LEX.

La 22 martie 2022, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în premieră a pronunțat o hotărâre (cauza Cosovan v. Moldova) prin care a analizat în profunzime problemele legate de asistența medicală în sistemul penitenciar și a scos în evidență cele mai grave deficiență cu privire la: calitatea asistenței medicale și organizarea serviciului medical în sistemul penitenciar; la principiul echivalenței tratamentului medical în penitenciare cu cel din afara sistemului; incompatibilitatea prelungirii succesive a arestului cu starea reclamantului și a tratamentului diferențiat între persoanele arestate preventiv și cele condamnate privind eliberarea pe motiv de boală gravă. Pentru Mai multe detalii privind cauza Cosovan.

Omul de afaceri Serghei Cosovan, fostul șef al pieței „Curcubeu”, a decedat pe 25 martie 2021.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.