VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Comercianții de flori, hotelurile și restaurantele, în vizorul inspectorilor fiscali

Comercianții de flori, administratorii hotelurilor, restaurantelor și cafenelelor vor fi în vizorul Serviciului Fiscal, în contextul Zilei Îndrăgostiților, atunci când, potrivit inspectorilor fiscali, există riscul nedeclarării tuturor vânzărilor.

Printr-un comunicat de presă, Fisc a precizat însă că nu vor da amenzi, ci doar vor efectua acțiuni de monitorizare a activității agenților economici, fără controale inopinate sau anunțate.

„Acțiunile au drept obiectiv monitorizarea modului de respectare a legislației în vigoare de către contribuabilii respectivi, în scopul prevenirii nedocumentării tranzacțiilor prin echipamentele de casă și de control. Monitorizarea contribuabililor vizați vine în contextul creșterii cererii acestor servicii cu ocazia sărbătorii Valentine’s Day, fapt ce duce la sporirea riscului de nedeclarare a tuturor vânzărilor cu scopul de a diminua cuantumul impozitelor și taxelor aferente Bugetului public național”, se arată în comunicatul Serviciului Fiscal.

Autoritatea fiscală națională recomandă tuturor contribuabililor să se conformeze prevederilor legale, iar cumpărătorilor – să solicite bonul de casă la procurarea florilor sau la achitarea altor servicii în localuri. Astfel de acțiuni sunt organizate de inspectorii fiscali și în 8 martie, de Ziua Internațională a Femeii.  

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.