VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Comercianți de la Piața de flori „Sofia” acuză autoritățile că le demolează abuziv gheretele

Comercianți de la Piața de flori „Sofia” din sectorul Botanica al municipiului Chișinău acuză pretura de sector că le demolează abuziv gheretele în care activează în pofida litigiului pornit în instanța de judecată, unde au contestat dispoziția de evacuare.

Într-o conferință de presă la IPN, avocata Oxana Eșanu, care reprezintă interesele agenților economici din Piața de flori „Sofia”, a declarat că aceștia sunt în prag de a-și pierde locul de muncă și afacerea în care au învestit timp de 20-25 de ani. Acești agenți economici au actele în vigoare și autorizațiile achitate până în anul 2022 inclusiv. Chiar și așa Pretura sectorului Botanica a emis o prescripție prin care solicită evacuarea gheretelor.

„Această prescripție a fost contestată în ordinea contenciosului administrativ – dovada că se află ștampila Judecătoriei Chișinău. Cu toate acestea, reprezentanții Preturii și Primăriei, în week-end, au emis o dispoziție cu privire la demontarea și evacuarea gheretelor în baza prescripții, care a fost contestată. Această dispoziție la fel a fost contestată, prin cererea prealabilă. Deși din data emiterii prescripției există un termen de 30 de zile în care (părțile vizate) o pot contesta, astăzi dimineață acești agenți economici s-au pomenit cu reprezentanții Preturii și ai poliției în preajma gheretelor pentru a fi demontate”, a comunicat avocata.

Magdalena Percic a menționat că sunt  25 de ani de când lucrează la piața de flori „Sofia”. Singură și-a creat locul de muncă, investind mulți bani în afacere. „Suntem aproape toți pensionari, invalizi. Unde să ne ducem? Dacă ne-ar da alte locuri de muncă, dar cine ne ia pe noi? Unde să plecăm? Peste hotare? Cu ce să trăim? Avem niște pensii mizere, iar acum ne demoleaze gheretele și riscăm să rămânem fără lucru”, s-a plâns comercianta.

Agenții economici au făcut apel la Primăria capitalei și la consilierii municipali să întreprindă măsuri, pentru a-și putea continua munca, astfel încât să aibă un venit pentru a supravețui.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.