VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Coaliția guvernamentală pro-rusă își întărește pozițiile în Slovacia. Peter Pellegrini, un susținător moderat al lui Putin, a câștigat alegerile prezidențiale

Peter Pellegrini, partenerul de coaliție al premierului prorus Robert Fico, însă cu o susținere mai moderată față de Kremlin, a fost ales noul președinte al Slovaciei, cu peste 53 la sută din voturi. El l-a înfrânt pe candidatul opoziției, un diplomat de carieră, consolidând astfel controlul prim-ministrului și guvernului naționalist de stânga.

Peter Pellegrini a obţinut 53,26% din voturi, faţă de 46,73% pentru candidatul opoziţiei pro-occidentale, Ivan Korcok, conform rezultatelor din 99,66% din circumscripţiile de vot. Imediat după aflarea rezultatelor, acesta a declarat că este hotărât să mențină angajamentul Slovaciei pentru pace „indiferent de ce cred alții”. „Criticile venite de la cei care se opun acestei poziții nu mă vor descuraja”, a declarat Pellegrini.

Premierul Fico, susținător al noului președinte, i-a fost alături și a avut un discurs mai radical. Acesta a declarat că „poporul Slovaciei a demonstrat că a înțeles pericolul care vine de la media liberală, de la activiști, ONG-uri și profesioniști”. ”Prezența mare la vot nu a fost o coincidență”, a mai spus Fico. „A venit pe fondul unei griji reale pentru direcția în care ar fi luat-o țara noastră dacă asemenea entități ar fi fost la putere.”

Preşedinţii slovaci nu au multe prerogative executive, dar pot să se opună prin veto legilor sau să le conteste la Curtea Constituţională. Aceştia numesc judecătorii Curţii Constituţionale, ceea ce ar putea deveni important în conflictul politic legat de soarta reformelor lui Fico, care urmăreşte să uşureze drastic pedepsele pentru corupţie. Coaliţia lui Fico, care include un partid condus de Pellegrini, a oprit livrările de arme ale statului slovac către Ucraina, iar Fico a vorbit despre ceea ce a numit influenţa occidentală în război, care ar fi dus doar la uciderea reciprocă a naţiunilor slave.

Robert Fico, care în octombrie anul trecut a preluat puterea pentru a patra oară, a orientat politica externă a ţării către viziuni mai pro-ruse şi a iniţiat modificări în dreptul penal şi al mass-media, ceea ce a stârnit îngrijorări legate de slăbirea statului de drept.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.