VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Chișinăul, despre noile etape în relațiile cu Uniunea Europeană

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu membrii Grupului de lucru al Consiliului Uniunii Europene pentru Europa de Est și Asia Centrală.  Șeful legislativului a menționat că Republica Moldova a trecut la o nouă etapă în relația cu Uniunea Europeană, după deschiderea negocierilor, și face tot posibilul pentru a avansa pe toate capitolele de negociere.

Discuțiile cu oficialii europeni au vizat acțiunile și progresul înregistrat în evaluarea judecătorilor și procurorilor, pentru a asigura un sistem judiciar corect, dar și pe măsurile de combatere a corupției și deoligarhizare.

Președintele Parlamentului a remarcat că Uniunea Europeană este mai deschisă ca niciodată să ajute cetățenii Republicii Moldova, iar țara noastră trebuie să folosească această deschidere pentru a construi un stat cu adevărat european. „Procesul de aderare la UE înseamnă, în primul rând, dezvoltarea țării pe toate domeniile-cheie. Pas cu pas trecem de la statutul de vecin al UE la viitor membru al marii familii europene. Mă bucur că avem aprecierea și încurajarea instituțiilor UE”, a menționat Igor Grosu în cadrul discuțiilor.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.