VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

CFM se pregătește de un flux în creștere de mărfuri ucrainene, din cauza unor blocaje la frontiera polono-ucraineană

Republica Moldova și România vor prelua greul transportului ucrainean de mărfuri, după ce granița Poloniei cu Ucraina rămâne în continuare blocată de către transportatorii polonezi, care îi acuză pe cei ucraineni de concurență neloială.

Astfel, Kievul a convenit cu Chișinăul și Bucureștiul să optimizeze transportul feroviar în legătură cu situația de la granița polono-ucraineană, a anunțat șeful Comitetului financiar al Radei Supreme, Daniil Ghetmanțev.

Oficialul spune că în aceste zile a avut loc o întâlnire între reprezentanții operatorilor feroviari din cele trei țări cu scopul de a îmbunătăți sistemului de transport de mărfuri pe direcția Reni – Giurgiulești – Galați și retur.

„Având în vedere blocarea de către Polonia a transportului rutier de mărfuri din Ucraina și informațiile conform cărora o situație similară ar putea apărea și la granița ucraineano-slovacă, traficul feroviar româno-moldovenesc devine foarte important” – a subliniat parlamentarul ucrainean, într-o postare pe Telegram.

Ghetmanțev susține că, în urma acestor acorduri, ar trebui să existe o creștere de trei ori a fluxului de trecere a punctului Giurgiulești – Galați, o reducere a timpului de călătorie al mașinilor între Republica Moldova, Ucraina și România cu două-trei zile, precum și o reducerea costurilor de transport.

„Părțile au convenit asupra trecerii trenurilor prin Reni non-stop, asupra coordonării volumelor de transport cu cinci zile înainte de implementarea acestora, asupra transferului de trenuri combinate formate din 50-60 de vagoane din Republica Moldova către România, asupra schimbului trilateral de informații privind circulația vagoanelor și asupra integrării terminalelor de recepție din Galați în sistemul automatizat ucrainean”, a mai transmis oficialul.

Decizia a fost luată după ce discuţiile între partea ucraineană şi transportatorii polonezi care blochează de o săptămână principale trei puncte de trecere a frontierei dintre cele două ţări au eșuat la începutul acestei săptămâni. Traficul rutier între cele două ţări a fost blocat aproape în totalitate de această mişcare de protest.

Transportatorii polonezi denunță „concurența neloială” a companiilor din Ucraina, estimând că liberalizarea regulilor europene a dus la o creştere netă a numărului de concurenţi ucraineni în sector, afectând puternic veniturile lor.

Astfel, transportatorii ucraineni s-au reorientat spre alte puncte de trecere a frontierei, inclusiv cu România, Ungaria și Republica Moldova, unde traficul a crescut treptat, au anunțat miercuri companii de brokeraj, citate de Reuters.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.