Șeful Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) Oleg Tofilat și-a depus cererea de demisia din funcție luni, 29 ianuarie. Informația a fost confirmată pentru ZdG de Tofilat, care nu a vrut să comenteze public motivele demisiei.
Șeful CFM a declarat că nu ar vrea să „afecteze procesele sau activitatea operațională”. Întrebat dacă ar urma să ocupe altă funcție publică, directorul CFM a spus că nu intenționează.
În luna mai a anului 2022, Calea Ferată din Moldova anunța că „datorită bunei gestionări a activităților operaționale, dar și a acțiunilor de dezvoltare și menținere a infrastructurii”, a achitat integral restanțele salariale acumulate pe parcursul anilor precedenți față de angajații întreprinderii.
Totodată, în ultima perioadă, CFM a ajuns să se confrunte din nou cu probleme financiare, fiind acumulate noi restanțe salariale iar angajații nu și-au primit salariile pentru ultimele două luni.
Oleg Tofilat a preluat funcția de director al CFM în mai 2021.Oleg Tofilat este economist de profesie. Acesta ocupă funcția de consilier al prim-ministrului în domeniul Transporturilor și Infrastructurii.