VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Centru comunitar de zi pentru persoanele în etate la Budești

În comuna Budești va fi construit un centru comunitar pentru persoanele în etate. Aici vârstnicii vor beneficia de consultații psihologice, juridice și sociale.

Reprezentanții primăriei capitalei menționează că centrul va fi și un loc al întâlnirilor dintre generații, unde persoanele în etate cu o vastă experiență în diverse domenii vor face un schimb de opinii cu tinerii, care abia încep să pășească independent în viață.

La intrarea în clădire este și o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. Lucrările de construcție și amenajare urmează să se încheie până la sfârșitul anului. Centrul are o suprafață de o sută de metri pătrați.

Lucrările sunt finanțate de Primăria Chișinău, cu sprijinul căreia a fost consolidat și peretele de suport al Centrului de Sănătate din Budești. Din buget vor fi alocate și surse financiare pentru acoperirea și reparația intrării în punctul de vaccinare, amenajarea unei parcări și a fântânii din preajmă.

Costul total al proiectului este de 1,4 milioane de lei, dintre care aproximativ 75 la sută reprezintă investiția Primăriei Chișinău, restul este contribuția locală.

 În ultimii trei ani, investițiile Primăriei Chișinău în proiectele de infrastructură din Budești au fost de peste 10,3 milioane de lei.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.