VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Cehia, tot mai aproape să introducă moneda euro

Cehia este tot mai aproape să devină a 21 țară din zona euro. Preşedintele ceh Petr Pavel a profitat de ocazia primului său discurs de Anul Nou de la preluarea mandatului pentru a solicita introducerea monedei euro, informează dpa.

„A sosit momentul să începem să facem paşi concreţi care să ducă la îndeplinirea acestui angajament. Pentru o ţară cu o economie deschisă şi orientată spre export, care este situată în centrul Europei, moneda unică este viitorul logic”, a declarat preşedintele Cehiei.

 Fost şef al Statului Major, Petr Pavel se află la conducerea Cehiei din martie 2023. Republica Cehă, o ţară cu aproximativ 10,8 milioane de locuitori, are propria sa monedă, coroana. Praga şi-a luat angajamentul de a adopta moneda euro când a aderat la UE acum aproape 20 de ani, dar nu a fost stabilit un orizont de timp.

Guvernul liberal-conservator condus de premierul Petr Fiala nu a reuşit încă să cadă de acord asupra unei date pentru adoptarea monedei euro.

Cu toate acestea, o modificare legislativă care a intrat în vigoare la începutul anului permite companiilor care realizează cea mai mare parte a cifrei de afaceri în euro să îşi păstreze conturile în această monedă. Camera de Comerţ a Cehiei spune că multe companii mari emit deja facturile în euro.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.