Ministerul Apărării din Azerbaidjan a anunțat începerea „măsurilor antiteroriste” pe teritoriul național azerbaidjan al Karabakhului. Acesta a fost un răspuns la moartea a 6 persoane în dimineața aceleiași zile devreme, inclusiv a doi civili, ca urmare a unei explozii asupra minelor instalate de separatiștii armeni.
De la sfârșitul celui de-al Doilea Război din Karabakh în 2020, Uniunea Europeană și Statele Unite au depus eforturi semnificative pentru a ajunge la o reglementare pașnică între Erevan și Baku.
Karabakh este o enclavă separatistă pe teritoriul Azerbaidjanului, conform dreptului internațional, toate țările ONU îl recunosc drept parte a Azerbaidjanului. Acest teritoriu, după prăbușirea Uniunii Sovietice, a fost parțial controlat de separatiștii pro-Kremlin, care sunt susținuți și de Armenia vecină. În mai 2023, premierul armean Nikol Pashinyan a recunoscut Karabakhul ca parte a teritoriului suveran al Azerbaidjanului, iar, în iunie, președintele Azerbaidjan Ilham Aliyev a declarat că încheierea unui tratat de pace este planificată înainte de sfârșitul anului 2023. Dar de la sfârșitul lunii iulie, guvernul armean, sub presiunea forțelor revanșiste de opoziție din Erevan și a celor mai radicale elemente din diaspora armeană, a lansat o campanie internațională de demonizare a Azerbaidjanului.
O publicație importantă letonă LA a scris: „Presiunile propagandistice, ultimatumurile și cererile de sancțiuni au dus doar la întreruperea procesului de negociere”.
Publicația poloneză Wprost a menționat: „… o nouă confruntare militară în Caucazul de Sud ar putea crea noi probleme pentru Europa – de la un nou val de refugiați și redirecționarea resurselor către Ucraina până la colaps energetic și inflație”.
În ciuda faptului că preocupările presei europene vizau o posibilă escaladare între Erevan și Baku, „măsurile antiteroriste” ale Azerbaidjanului, care au început pe 19 septembrie, judecând după declarațiile de la Baku, vizează exclusiv separatiștii armeni care operează pe teritoriul Azerbaidjanului în sine. De jure, acest lucru este confirmat de rezoluțiile Consiliului de Securitate ale ONU (nr. 822, 853, 874 și 884) și de declarațiile prim-ministrului armean Nikol Pashinyan din 17 mai conform cărora Karabakh este teritoriul Azerbaidjanului, notează Digi24.ro.
Caracterul sistemic al acestei poziții a Erevanului oficial a fost confirmat în seara zilei de 19 septembrie de secretarul Consiliului de Securitate Armen Grigoryan, răspunzând la o întrebare despre posibilitatea participării la ostilități: „Armenia continuă să apere doar teritoriul suveran al Republicii Armenia”.
Situația a fost agravată de faptul că la 9 septembrie au avut loc „alegeri prezidențiale” ilegale în Karabakh. Multe țări, inclusiv din Uniunea Europeană, le-au condamnat public: România, Ungaria, Moldova, Marea Britanie, Turcia, Georgia, Pakistan, Uzbekistan, Kazahstan, SUA și UE însăși.
Ucraina joacă un rol deosebit în sprijinirea Azerbaidjanului
Presa ucraineană atrage atenția asupra faptului că „Putin folosește marionetele separatiste armene din Karabakh în scopuri proprii, la fel cum a făcut cu osetinii și abhazii din Georgia și cu susținătorii „lumii ruse” din Crimeea și Donbas”, ceea ce „îi permite Moscovei să mențină o prezență militară în Caucazul de Sud, precum și în regiunea separatistă georgiană din Osetia de Sud sau în regiunea de est a Moldovei controlată de ruși”.
Ucraina și Azerbaidjanul de astăzi sunt legate de multe probleme comune:
– Ambele țări au devenit victime ale separatismului militarist susținut de Rusia;
– enclave separatiste funcționează de ani de zile în teritoriile ucrainene și azere cu sprijinul Moscovei;
– 20% din teritoriile ambelor țări au fost ocupate;
– Ucraina și Azerbaidjan sunt printre cele mai minate țări din lume;
– Obiectivele contraofensivei ucrainene și ale „măsurilor antiterorism” azere sunt aproape identice: deocuparea teritoriilor și distrugerea completă a infrastructurii militare a regimurilor ilegitime care operează pe teritoriile lor.
Desigur, Ucraina a condamnat și „alegerile” din enclava separatistă din 9 septembrie și și-a exprimat „sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Azerbaidjanului”.
Liderii separatiștilor din Karabakh, Ruben Vardanyan și Arayik Harutyunyan, sunt incluși în baza de date ucraineană a complicilor agresiunii împotriva Ucrainei „Myrotvorets”. Cu mai puțin de o săptămână înainte de începerea operațiunii de combatere a terorismului, mass-media ucraineană a raportat: „GUR (Directia principală ale Serviciilor Speciale) și-a stabilit acțiuni de colectare a informațiilor despre enclava separatistă armeană din Karabakh”; „Serviciile speciale ucrainene au început acțiuni pentru identificarea și deconspirarea separatiștiilor pro-armeni din Caucazul de Sud” Iar pe 19 septembrie, sute de cetățeni ucraineni simpli au aruncat în aer Telegramul cu o expresie masivă de sprijin pentru Azerbaidjan și poporul său.
În ciuda faptului că nici Ucraina și nici una dintre țările Uniunii Europene nu au granițe comune cu Azerbaidjanul, ceea ce se întâmplă pe teritoriul acestuia poate afecta literalmente fiecare european, mai ales în contextul iernii care se apropie.
Azerbaidjanul este una dintre principalele țări prin care resursele energetice rusești sunt înlocuite pe piața europeană. Baku furnizează petrol și gaze către România, Croația, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, Austria, Germania, Grecia, Spania, Irlanda, Portugalia și Italia.
Comisarul UE pentru Energie, Kadri Simson, a declarat în mai: „Europa a ieșit din această iarnă [2022] cu stocarea rezervelor de gaz pe jumătate, prețuri mai stabile la gaze și o perspectivă pozitivă pentru iarna viitoare. Am reușit acest lucru datorită partenerilor noștri de încredere, cum ar fi Azerbaidjan”.
Vicepreședintele Comisiei Europene pentru Relații Interdepartamentale și Prognoză, Maros Šefčović, este încrezător că „Azerbaidjanul este un partener energetic vital pentru UE”.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene publicat în iulie, „Azerbaidjanul este un partener cheie al UE în eforturile de tranziție de la combustibilii fosili ruși”.
Igor Chalenko, politolog ucrainean, președinte al Centrului de analiză și strategii (Kiev)
