N-o să mă credeți, dar nu ne-am înțeles, a fost o rază, o idee care plutea în aer și am apărut în roșu și când colo așa au apărut și invitații mei. Parcă suntem niște cioburi de Moș Crăciun la o emisiune care e între Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, nu știu ce și îi avem în vizită acasă la noi sau noi la ei acasă, o să vedem cum reușim, pe Aliona Triboi și Ghenadie Gâlcă, actori la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe care demult visam să-i am aici, de când am aflat că ei, de fapt, fac un cuplu. Eu îi știam separat, îi vedeam separat la spectacole. Recunosc, nu intru frecvent în culisele actoricești, teatrale și v-am spus și înainte de a porni camerele de luat vederi că, de fapt, nevastă-mea mă îmboldea și-mi spunea: „Aliona Triboi, Aliona Triboi…, pune-o pe dânsa acolo”. Și m-a convins. Ultima picătură în pahar a fost, probabil, spectacolul de Crăciun, unde dvs. ați reușit să faceți epicentru, așa, un fel de furtună, un tsunami, în jurul dvs. să se învârtă spectacolul de Crăciun de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”. Poate ați mai apucat să vedeți ce nebunii facem noi în formatul acesta, eu pretind că este așa un joc, dar, de fapt, vreau să avem un discurs, un dialog în 3, util pentru oamenii care își încep viața, și-o restabilesc, să nu meargă la psiholog, mai bine să se uite la emisiunea aceasta, să vadă cum nu merge, de ce nu merge sau cum să meargă și mai bine.
Vocea Basarabiei: Și de asta o să-mi permit să încep dintr-un punct năstrușnic, Anatol Durbală, când a fost cu soția aici sau invers…
Aliona Triboi: Da, aici trebuie invers…
Vocea Basarabiei: Puțin invers, da? Am riscat să-i întreb: „Ați avut contract nupțial?” și Durbală zice: „Da, se reduce la faptul că fiecare eventual pleacă cu ce a venit”. Eu vă întreb pe dvs.: „Un eventual contract nupțial, dacă l-ați avut sau dacă l-ați fi făcut, s-ar fi referit strictamente, așa cum știm din filme și romane, la partea pecuniară – cum împărțim după aia gâștele și furculițele?” sau eventual ce ați fi scris nu în momentul când ați semnat, dar în momentul când ați făcut deja un fragment, segment consistent din viața familială, ce ar fi trebuit să conțină contractul acesta nupțial în cazul unor oameni de creație? Dacă se poate în general stabili câtă libertate trebuie să vă dați unul altuia, câtă umbră trebuie să lăsați unul altuia, cum să nu astupați lumina, cum să echilibrați avanscena pe care o împărțiți? Lucrurile acestea se pot reglementa, ele sunt mutuale, ele sunt vorbite, ele trebuie vorbite sau dimpotrivă trebuie tăcute ca să funcționeze la nivel de intuiție? Vă rog…
Ghenadie Gâlcă: Stimată Aliona Triboi, vă dau voie să croiți acel contract nupțial…
Aliona Triboi: Chiar așa?…
Vocea Basarabiei: Nu, nu, că o să vă vină rândul, o să înceapă Aliona…
Ghenadie Gâlcă: Nu, că eu o să-l semnez fără să-l citesc.
Vocea Basarabiei: Draftul, da?
Ghenadie Gâlcă: Nicio problemă…
Aliona Triboi: Tocmai azi când mi-am propus să fiu mai cuminte decât el, că de obicei eu vorbesc mai mult.
Vocea Basarabiei: Misiune imposibilă, da, așa se chema filmul?
Aliona Triboi: Nu, e chiar foarte posibilă uneori, dar rareori, trebuie să recunosc. În primul rând, nu știu dacă noi ne-am pus problema, pentru că atunci când a spus părintele că „nu mai există eu, ci există noi”, noi ne-am asumat-o și ne-am asumat acest pas – căsnicia – destul de târziu, tocmai pentru ca să nu ne gândim că poate urma o eventuală despărțire, dar eu întotdeauna spun, când mă întreabă lumea: „Cum sunteți, ce faceți?” – „Foarte bine, deocamdată”. Pentru că îmi place să nu forțez mâna lui Dumnezeu și să fiu sigură întotdeauna că totul îi 100% minunat în viața mea, întotdeauna las o mică rezervă, așa cum m-a învățat mama mea de acasă, că trebuie să ai mai multe pârghii de care să te ții, pentru că eu sunt o fată crescută fără tată și din cauza asta cumva încerc întotdeauna să am o pernă de siguranță undeva alături, ca nu cumva să-mi scape lucrurile de sub control.
Vocea Basarabiei: O să profit de faptul că dvs. uitați și chiar aici o să încerc să vă contrazic.
Aliona Triboi: Da, vă rog.
Vocea Basarabiei: Dar nu cumva filosofia asta cuiva poate să-i pară că „dle, asta-i nemulțumită de ceea ce are, dacă deocamdată vreau mai mult”, nu?
Aliona Triboi: Nu, nu, întotdeauna sunt foarte mulțumită, ba dimpotrivă, chiar și pentru cel mai mic detaliu care mi se dă eu îi mulțumesc lui Dumnezeu, fiindcă sunt conștientă că pot să nu-l am.
Vocea Basarabiei: Deci, acest „deocamdată” în înseamnă că mai vreau?
Aliona Triboi: Nu, înseamnă că „să dea Domnul să fie la fel cel puțin și mâine”.
Vocea Basarabiei: Am înțeles.
Aliona Triboi: Și cred că, dacă s-ar fi petrecut o astfel de situație la noi, eu fiind o fetiță destul de…, sau, mă rog, femeie, de-amu doamnă, babă, nici nu știu…
Vocea Basarabiei: În 3 secunde cochetează…
Aliona Triboi: Nu știu, cu demnitate, mi se pare, dacă s-ar întâmpla o situație de genul acesta, cred că aș zice: „Decide cum vrei, numai hai să ne separăm”, dacă ar fi motivul acesta un pas important, pentru că până la urmă nu contează.
Vocea Basarabiei: Da, dar eu vreau tocmai să evităm chestia asta în sensul în care vă spun, un contract nupțial, care e scris acolo în stele, ar presupune, iată, cum se armonizează, pentru că noi când ne găsim, mai ales când suntem tineri și proști și după aia ne adaptăm, ne ajustăm?
Ghenadie Gâlcă: În primul rând, trebuie să fim atenți unul față de altul, eu asta înțeleg zilnic în relația cu respectiva doamnă. De la prima secundă în care ne-am trezit, înțeleg ce stare de spirit are azi sau când revin acasă seara târziu, sau când ea revine spre dimineață, foarte spre dimineață, când revine din România, să înțelegem că vine cu un background anumit, în care i s-au întâmplat mai multe lucruri, un drum extrem de greu, o vamă trecută, un concert reușit sau mai puțin reușit, încărcat sau mai puțin încărcat…
Vocea Basarabiei: OK, dar asta li se întâmplă tuturor, toți știu să întrebe dimineața: „Cum te simți, iubito?”, „n-ai necazuri la serviciu?”, când revine, dar un om de creație prin definiție, fiți de acord, este egoist și când are alături o vedetă care îl umbrește, vrei, nu vrei…
Ghenadie Gâlcă: Pe noi ne-a ajutat Dumnezeu să fim doi oameni de creație care aparent avem foarte multă legătură în ceea ce face unul cu ceea ce face celălalt, mai și activăm, conform statelor, în aceeași instituție de cultură, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, dar totodată avem și planuri diferite. Deci, Aliona este și interpretă, și cântă bine-mersi în România, eu sunt mai mult la Chișinău, avem și teme comune de discuții, și emoții de împărțit împreună pe aceeași scenă și avem cumva și domenii separate și atunci chestia asta cumva se melanjează și reușesc să bag niște proiectoare pe ea în momentul în care o interesează pe dânsa și să înțeleg care sunt emoțiile ei și, respectiv, ea știe să treacă de partea spectatorului.
Vocea Basarabiei: Trecem înapoi la Aliona și am s-o fac pe judecătorul care într-o ședință o întreabă: „D-ta, Aliona, iată ai scris în contractul nupțial că numaidecât Ghenadie să-ți delege dreptul de arbitru absolut, ultim în critica la adresa activității dânsului și, iată, dacă d-tale nu-ți place, de exemplu, cum a făcut dânsul rolul și mă iertați că mereu mi se asociază cu Profesorul Miroiu…
Aliona Triboi: Care, apropo, e un rol pe care îl iubesc tare mult.
Vocea Basarabiei: Dacă nu vă place, de exemplu, contractul acesta presupune să-i spuneți, ca soție, ca parteneră cu care stați la cafele, trebuie să-l menajați și mai bine să nu-i spuneți, mai bine lasă Hadârcă să-l critice?
Aliona Triboi: În primul rând, eu îi spun, pentru că asta înseamnă că noi amândoi suntem actori.
Vocea Basarabiei: Deci, e o clauză necesară în acest contract?
Aliona Triboi: E absolut necesară în această meserie a noastră și, mai ales, dacă facem un tandem și acasă. Sunt foarte puțini oameni care să-ți spună deschis ce nu le-a plăcut, pentru că asemenea sfaturi, sugestii, opinii dintr-o parte te ajută să crești. Or sunt puțini oameni care să-ți spună adevărul în față și foarte mulți oameni care să zică: „Felicitări! A fost fantastic!” sau celor la care nu le-a plăcut au să spună, ca în cazul unor colegi de-ai noștri, care au găsit o formulă minunată: „A fost neașteptat…”.
Vocea Basarabiei: Ia uite ce politicos!
Aliona Triboi: Și atunci tu, bineînțeles, te complaci în faptul că ai făcut un lucru bun, după părerea ta și a multor altor critici și mergi cu fruntea sus. Bineînțeles că înțelegi, dacă ești cerebral, că mai ai și unele lacune, trebuie să mai lucrezi, dar dacă mai primești și niște opinii dintr-o parte, cred că asta te ajută. La noi asta se întâmplă destul de des.
Vocea Basarabiei: Am înțeles. Victima acestei clauze ar trebui, de exemplu, să-și asume printr-o clauză obligația să nu fie iritat, irascibil, când Aliona îi va spune: „Ai fost neașteptat…”, să rectifice, să mediteze, să nu riposteze sau admiți că o să zică: „Da, tot ce zice Aliona e adevărat și-mi pun haina care decide Aliona”?
Ghenadie Gâlcă: Întotdeauna am avut încredere în părerea ei și chiar până la Aliona, în primul rând, eu să-mi pun întotdeauna întrebări dacă ceea ce fac este exact așa cum mi-am propus eu sau regizorul, sau întreaga echipă. Și Aliona, de regulă, ea îmi oferă ceva mai multe șanse pentru ceea ce fac eu, eu sunt mai critic la adresa mea. Și atunci, ea îmi spune: „Stai calm, că nu este chiar într-atât de rău”. Bine, au mai fost și cazuri când a fost critică, dar a fost critică, pentru că și eu am fost critic cu mine și aveam dubii vizavi de prestația mea.
Aliona Triboi: Eu când încerc să dau anumite sugestii, mă strădui să fiu cât se poate de delicată, pentru că știu că sufletele noastre de artiști sunt destul de vulnerabile, dar totuși suntem oameni care mănâncă aceeași pâine și înțelegem foarte bine unde a ieșit bine și unde a ieșit mai puțin bine, pentru că nu întotdeauna îți iese, este ca în orice meserie – poți să faci de o mie de ori bine și o dată să faci prost, și atunci te ține minte publicul, și atunci remușcările tale sunt cu atât mai profunde și mai mari, pentru că știi că poți, dar nu ți-a ieșit de data asta. Și asta te macină, chiar dacă pare o meserie, așa, ușoară, frumoasă, cu multe lumini pe tine și doar sclipici, este o meserie în care trebuie să lucrezi foarte mult în afara scenei.
Vocea Basarabiei: Haideți să rămânem în meserie. Ghenadie zice că el singur, în oglindă uitându-se, are de reproșat, darămite alții. Pe de altă parte, poate îi deplasată comparația, dar un artist de circ dacă iese să țină echilibrul, dacă n-are încredere, el la sigur cade de la înălțime. Deci, în aceeași măsură artistul ieșind pe scenă trebuie să aibă foarte multă încredere și pentru asta unii își stimulează poate cu niște tabieturi, de exemplu, dar foarte multă încredere. Și eu, pornind de la punctul acesta, mi se pare că sunteți Yin-Yang-ul ideal, pentru că dvs. dați senzația de om foarte încrezut, care iese și ține echilibrul la înălțimea de 20 de metri, și Ghenadie, care e măcinat de îndoieli sau de nevoia de căutare permanentă, iarăși mă întorc la Miroiu, care dă salariul de jumătate de an sau cât acolo pentru o carte pe care a așteptat-o jumătate de viață și continuă să aibă îndoieli și, mai ales, când vine o stea în viața lui și după aia pleacă și-l lasă tot așa rănit și cu gaura asta neagră. În sensul acesta, asta credeți că-i formula benefică sau dimpotrivă e o povară greu de suportat, dar dulcea povară a contradicției?
Ghenadie Gâlcă: Bine, chestia asta cu încrederea, vorbesc concret legat de profesie…
Vocea Basarabiei: Înțeleg că nu de șoferie, de exemplu.
Ghenadie Gâlcă: Da, de bucătăria mea pur personală, că în momentul în care ies în scenă, mi-am dat două palme și înțeleg de ce am ieșit și pentru ce am ieșit și pot să joc, cel puțin echilibrul acesta la 20 de metri, dacă nu-l simt interior, cel puțin îl joc și e OK. Cât despre relația noastră, nu știu, simt că am o siguranță bună.
Aliona Triboi: Eu doar dau impresia că am mereu forța asta, uneori o am, alteori nu o am, uneori o iau de la el, dar ceea ce vreau să subliniez aici, la acest subiect, este faptul că Ghenadie este un actor foarte bun, el este un actor modern, un om modern, cu o inimă caldă și mare, de asta l-am îndrăgit, de fapt, dar este și un actor foarte profesionist, care nu se mulțumește cu ceea ce a reușit și încearcă mereu să găsească ceva nou în personaj, ceea ce este foarte important pentru meseria noastră, să nu-ți pierzi interesul pentru ceea ce faci.
Vocea Basarabiei: Dar e adevărat că l-a luat înainte un amplua anume, știți cum, de exemplu, Nikulin suferea mereu că pe dânsul îl văd numai într-un rol comic și unii regizori, în sfârșit, când l-au valorificat altfel, el a considerat că a ajuns apogeul meseriei. Poate dvs. sunteți nemulțumit sau, mai ales dvs., să i se facă un chenar Profesor Miroiu, care visează, dar poate Ghenadie vrea rolul unui bandit?
Aliona Triboi: El are toate șansele să joace acel bandit…
Vocea Basarabiei: Da, și ar putea să facă un rol de genul acesta?
Aliona Triboi: Sigur că da, sunt absolut sigură, pentru că din ceea ce văd în repertoriul pe care l-a jucat Ghenuța, el este foarte divers, foarte divers – și chinezoi a fost, și tot felul de roluri diverse.
Vocea Basarabiei: Apropo, m-am uitat la listă.
Aliona Triboi: Eu admir diversitatea de roluri pe care a jucat-o, pentru că chiar nu a avut nenorocul să joace doar un Romeo, a fost și Romeo la un moment dat, dar slavă Domnului…
Vocea Basarabiei: Mai ales în viață…
Aliona Triboi: Da, în viață este un pururi… (Râde.)
Ghenadie Gâlcă: Sperăm totuși să avem un alt end, să fie un happy-end la Romeo.
Aliona Triboi: Da, da, la povestea noastră. Eu cred că da, că n-avem altă șansă.
Vocea Basarabiei: Ei, lăsați end-ul, numai happy. Totuși, cum e cu ipostaza asta, o simțiți ca o povară sau nu e nicio problemă să schimbați frecvențele și rolurile?
Ghenadie Gâlcă: Nu, nu e o problemă, e o provocare să schimbi și acesta e și momentul interesant în viața unui actor, când ți se propune ceva mai puțin caracteristic ție ca persoană și atunci tu știi că trebuie să cauți, dacă chiar nu ai aceste instrumente în tine, trebuie să le găsești la colegul tău, la soția ta, la apropiatul tău, la televizor, în stradă ș.a.m.d. Deci te inspiri, găsești și cauți, vine regizorul cu anumite sugestii și atunci reușești să ți le construiești.
Vocea Basarabiei: Am înțeles, dar iarăși, dacă îmi permiteți, să intrăm un pic în bucătăria teatrală, nu neapărat a familiei, și dacă nu ești suficient de divers, polivalent, universal, s-ar putea să nu vină regizorul să îți propună rolul și, la un moment dat, să șezi așa ca un șoricel acolo și toți să treacă pe lângă tine, să mișune regizorii, și tu…
Ghenadie Gâlcă: …și rolurile.
Vocea Basarabiei: Da, și rolurile. Și eu ce, rămân numai cu un rol secund, cu talgerul, șervetul și răvașul?
Aliona Triboi: Se pot întâmpla și din astea și din cauza asta…
Vocea Basarabiei: Și ce faci atunci?
Aliona Triboi: Of! Nu știu… Mă tem să mă pronunț aici, pentru că fix din cauza asta, făcând două facultăți și jumătate, la un moment dat am abandonat actoria, pentru că mi-am dat seama că meseria asta este ca o haită de lupi unde trebuie să lupți mereu pentru puținul care ți se va da la un moment dat, dacă ți se va da. Și m-a înspăimântat atât de mult această idee, eu fiind o fire destul de pașnică și nu prea intru în conflicte, nu sunt răzbătătoare, pe mine cumva m-a ghidat și mă ghidează, slavă Domnului, gramul de talent care mi s-a dat, munca pe care o depun și oamenii din jur, care tot mă ghidează într-o direcție sau alta și eu cumva încerc să construiesc pe ceea ce am. Or, aici, în meseria de actor, pur actoricească, fără muzică, unde mai am și tangențe, este o luptă continuă și tu nu prea poți să faci nimic. Tu nu ești fruntaș, să zic așa, tu trebuie să stai în banca ta, să-ți faci bine treaba și să speri că poate într-o zi cineva se va gândi la tine să-ți dea un rol de Julietă sau un alt rol important. Mie mi se pare asta destul de complicat, dar Ghenuța a demonstrat, și-mi demonstrează permanent lucrul acesta, dacă tu dintr-un rol foarte mic… Știți ce spune? Că nu există roluri mici, există actori mici, că dintr-un rol foarte mic, o replicuță, o mizanscenă ceva poți să faci un rol foarte mare. Și, într-adevăr, așa este. Dacă un artist, un actor este suficient de inteligent să gândească și să negocieze cu regizorul acel moment, acea bucată de rol care i s-a dat, s-o facă bomboană, reușește să se mențină în memoria spectatorului că acela care a ieșit în momentul acela și a făcut asta și spectatorul îl ține minte, și există reacție la asta, și atunci alți regizori, văzând spectacolul, îl memorizează și zic: „Aha, acesta are caracter, poate să facă ceva interesant dintr-un rol anume”. Și cumva așa, încet-încet se leagă rolurile de el. Nu știu, așa văd eu dintr-o parte, acum nu știu ce o să zică Ghenadie despre asta.
Vocea Basarabiei: Cinematografia nu cumva în sensul acesta poate valorifica mai bine potențialul actoricesc, doar se dau Oscaruri și pentru rolul secund, dar dacă în timpul acesta spectatorul nu-i suficient de inspirat sau e a doua zi după Crăciun și nu observă chestia asta?
Ghenadie Gâlcă: Aici e magia teatrului, că același spectacol într-o zi poți să-l joci într-o stare și să fie un catharsis prin simpla întâlnire dintre 30 de actori, 20 de actori, 10, 5, 1 actor în scenă și 200 de spectatori, simplul fapt că în ziua aia s-a întâmplat ceva cu actorul respectiv, cu spectatorii respectivi și acel dialog s-a legat frumos, atunci chiar dacă per ansamblu tu nu simți acel rol, într-o zi anumită s-ar putea să se întâmple și în ziua aia să simți că, uite, azi a fost foarte bine. În film, da, într-adevăr, în film ai o singură șansă să bagi exact, corect, să vină regizorul care exact, corect știe care cadru anume să-l ia tipul de la montaj și chiar dacă ai făcut 5-6 duble și ție ți s-a părut că ultimele două au fost geniale, el să preia primul cadru unde în general nici nu ai fost în stare, nu ai simțit-o corect, simți că ai dat mai mult în alta și nu depinde de tine.
Vocea Basarabiei: Dar să revenim la Aliona, că am abandonat pista asta, că ne-a spus că avem alternativa în cazul d-tale, dar profit de paranteza asta. Eu mă uit frecvent la Anton Dolin, care, după mine, este un critic de cinema meseriaș și spune pe înțelesul nostru, al consumatorului, nu, nu al vostru, voi sunteți meseriași, dar noi, cei care consumăm de partea asta a ecranului, și ce am remarcat eu la el sau am dedus e că, totuși, stăpânul filmului este regizorul, chiar din 5 duble el alege și el știe cum prezintă lucrurile, de asta filmul de autor mai ales, și nu cel comercial, înseamnă asta. În cazul spectacolului, a născut regizorul? Sambriș, de exemplu, v-a chinuit la repetiții, v-a pus să umblați pe sârmă, după care v-a lăsat și nu mai este stăpân, pentru că se întâmplă acest miracol de care spuneați – sinergia asta actoricească, mai ales cu publicul și, gata, Sambriș stă neputincios și se uită: „Păi, dar aceștia fac alt spectacol decât am vrut”?
Aliona Triboi: Asta se întâmplă des.
Ghenadie Gâlcă: Este și un banc pe tema asta, că un regizor lucrează cu echipa, e foarte tiran de felul lui, fixează anumite replici și mizanscene, în ziua premierei stă în sală, îmbrăcat la 4 ace, cu papion, urmărește spectacolul și nu-l recunoaște, la pauză fuge în culise: „Ce faceți, bă fraților, ce-i cu chestia asta?”, la care aceia îi zic: „Ai lucrat, gata, circulă, stai în sală, de-acum e tema noastră”. Nu, depinde de regizor, chiar și Sandu Cozub zilele trecute zicea că a intrat la Cântec de leagăn pentru bunici, text scris de Matcovschi, spectacolul se joacă din 2010, și la un moment dat zice: „Merge spectacolul, trec pe lângă sală, deschid ușa și aud vorbindu-se în franceză”…
Aliona Triboi: Și zice: „Nu-mi mai recunosc spectacolul”…
Ghenadie Gâlcă: „Acesta-i spectacolul meu? Da, parcă-s actorii mei…”
Vocea Basarabiei: Dar eu vă întrebam – cum poate regizorul să intervină, dacă intervine, după premieră mai ales?
Ghenadie Gâlcă: Poate…
Vocea Basarabiei: Au fost 3 zile de premieră, după asta, directorul teatrului sau vicedirectorul teatrului zice: „Ia să mai schimbăm distribuția” și schimbă, de exemplu, nu textul piesei, că în Angajare de clovni, bunăoară, nu poți să faci mare lucru, sunt replici, tipaje osificate și?…
Ghenadie Gâlcă: În funcție de spectacol, sunt spectacole unde poți să-ți permiți o improvizație totală și de la spectacol la spectacol pe anumite module concrete să mergi, să schimbi, să reschimbi, să rescrii, să tai totul și să reiei istoria. Or sunt alte spectacole unde o întoarcere de cap deja este o mizanscenă întreagă și nu întotdeauna este la locul ei. Deci, iarăși depinde de spectacol, de temă, de subiectul abordat, de echipa care s-a format.
Aliona Triboi: Și sunt regizori, bineînțeles, care niciodată nu își finalizează lucrul atunci când a ieșit premiera, pentru că sunt lucruri care se reglează și după premieră. Asta poate mai puțin știe publicul. Sunt lucruri care se reglează și după o perioadă, s-a jucat spectacolul și atunci intră regizorul în sală pentru 3 minute și-și dă seama: „Aha, trebuie să facem o repetiție, să mai… umblăm la niște lucuri”.
Vocea Basarabiei: Apropo, inclusiv kilometrajul, când el vede că se duce spre 3 ore, cum scurtează? Îi spune lui Miroiu: „Bagă viteză acolo, nu sta atâta cu ochii în stele!”?
Aliona Triboi: Sandu are un semn…
Ghenadie Gâlcă: Diferiți regizori folosesc diferite mecanisme – sau stă în spatele sălii și bagă o luminiță, așa, și e clar că trebuie să faci ceva, să bagi puțină viteză, dar nu întotdeauna se recurge la asta. (…)
