VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

CE solicită un cadru temporar pentru plafonarea gazelor folosite în producția de electricitate

Liderii celor 27 de state membre ale UE, reuniți în formatul Consiliului European, au agreat că este necesară accelerarea procesului de reducere a cererii de energie și, totodată, de a evita o raționalizare a consumului. 

Astfel, Consiliul European a cerut Comisiei și Consiliului Uniunii să prezinte decizii concrete pe mai multe paliere, cele mai importante fiind: achizițiile de gaze în comun, o nouă valoare de referință pe piața gazelor până la începutul lui 2023, un interval de prețuri dinamic temporar pentru tranzacțiile de gaze naturale și un cadru temporar al UE pentru a plafona prețul gazelor în producția de energie electrică.

Contractele deja încheiate pe termen lung de statele membre cu furnizorii nu vor fi afectate de măsurile ulterioare, se mai arată în comunicatul de presă.

Nici de această dată, liderii nu au ajuns la consens în privința plafonării prețului gazelor importate.

Potrivit oficialilor de la Budapesta, o astfel de măsură le-ar afecta securitatea energetică. Și Germania a argumentat că în acest fel, prețurile ar fi date peste cap și ar putea crește consumul, iar furnizorii ar putea decide să nu vândă la un preț reglementat.

Dacă, la finalul unor negocieri dure, blocul a dorit să prezinte un front unit, mai rămân numeroase puncte de rezolvat, iar negocierile din săptămânile următoare se anunţă dificile.

„Avem acum o foaie de parcurs foarte bună”, a subliniat preşedintele Comisiei, Ursula von der Leyen, în timp ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a referit la „un acord asupra unui pachet de măsuri”.

Totodată, cancelarul german, Olaf Scholz, a spus clar că, dacă miniştrii energiei nu ajung să se înţeleagă asupra unei versiuni finale, va fi nevoie de un nou summit al şefilor de stat.

Summitul Consiliului European continuă și astăzi, 21 octombrie.

Citește și: Liderii din UE se reunesc pentru a discuta criza energetică. Un acord privind plafonarea prețului la gaze e puțin probabil

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.