VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Cavcaliuc anunță că PACE se alătură protestelor organizate de Partidul Șor. Alaiba: „Contrabandistul se alătură hoțului de miliarde” 

Liderul partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a anunțat că formațiunea sa se va alătura protestelor din centrul capitalei, iar biroul permanent al partidului a luat deja o decizie în acest sens. Deputatul PAS Dumitru Alaiba a reacționat la anunțul lui Gheorghe Cavcaliuc, declarând că „bandiții strâng rândurile”, iar „contrabandistul se alătură hoțului de miliarde”. 

„Republica Moldova este unicul stat din Europa în care guvernul nu poate explica ce are în plan să facă pentru a opri scumpirile și sărăcirea intenționată a populației. În doar 1 an de guvernare, inflația a sărăcit oamenii cu 30%. Și incompetența individuală a creat probleme mari pentru fiecare categorie socială. (…) A venit timpul deja să cerem imperativ sî-și asume consecințele – să achite diferența de preț la gaze, energie electrică și servicii comunale – sau să plece… să nu pună pe oameni responsabilitatea incompetentei lor”, a menționat Cavcaliuc.

Deputatul PAS Dumitru Alaiba a reacționat în mod ironic la anunțul lui Gheorghe Cavcaliuc, îndemnându-l să se întoarcă în Republica Moldova. 

„Protestul în regim online ia amploare. De azi prin skype după Tel-Aviv va intra și Londra, iar ridicolul va atinge cote maxime. Ei online de la călduț, către oamenii ce dorm pe trotuar. Mai pe scurt. Bandiții strâng rândurile. Contrabandistul se alătură hoțului de miliarde. Asistați deschis de complicele impostor din primăria Chișinău. Care-i următorul? Privet Veaceslav? Mai pe scurt. Veniți acasă, măi copii”, a declarat deputatul PAS.

Menționăm că, fostul șef – adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc a părăsit R. Moldova în iunie 2021. Acesta are statut de bănuit în dosarul „verde de briliant”, după ce mai mulți membri ai partidului pe care îl conduce l-a stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sîngerei.

În luna decembrie 2021, oamenii legii au anunțat că Gheorghe Cavcaliuc a fost dat în căutare de Interpol după ce autoritățile din Chișinău au înaintat o solicitare în acest sens. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.