VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Bogdan Aurescu: Trebuie să ne mişcăm foarte repede pentru a lista primele persoane care sunt responsabile de destabilizarea R. Moldova

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat vineri, înaintea reuniunii informale a miniştrilor de externe UE de la Stockholm, că este important ca până la sfârşitul acestui an să avem o decizie pentru Ucraina şi Republica Moldova în privinţa demarării negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte Republica Moldova, ministrul a arătat că va solicita sprijinul colegilor săi pentru listarea rapidă a primelor persoane în noul regim de sancţiuni, care a fost creat recent.

”Este foarte important sprijinul pentru aderarea la UE a Ucrainei, a Republicii Moldova şi a Georgiei. Este important ca până la sfârşitul acestui an să avem o decizie pentru Ucraina şi Republica Moldova în privinţa demarării negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte Republica Moldova, voi solicita sprijinul colegilor mei pentru listarea rapidă a primelor persoane în noul regim de sancţiuni, care a fost creat recent, la propunerea mea din februarie, împotriva persoanelor care acţionează pentru destabilizarea Republicii Moldovei sau care acţionează împotriva ordinii constituţionale a Republicii Moldova”, a declarat Bogdan Aurescu, la reuniunea informală Gymnich a miniştrilor de externe, care are loc în Suedia.

Ministrul a arătat că pe 24 aprilie, în cadrul Consiliului Afaceri Externe anterior, a obţinut un acord politic pentru crearea acestui regim de sancţiuni.

”Acum, pentru că s-a creat regimul de sancţiuni – care cred că a fost cel mai rapid proces de creare a unui regim de sancţiuni în cadrul Uniunii Europene – este important să ne mişcăm foarte repede pentru a lista primele persoane care sunt responsabile de destabilizarea ţării”, a precizat Aurescu, potrivit news.ro.

Potrivit lui Bogdan Aurescu, cel mai important subiect îl reprezintă contracararea efectelor războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

”Voi reitera sprijinul ferm al României pentru sporirea şi extinderea, atât timp cât va fi nevoie, a sprijinului pentru Ucraina, pentru a câştiga acest război şi pentru a învinge Rusia din punct de vedere strategic. Din această perspectivă, este extrem de important să continuăm sprijinul multidimensional acordat Ucrainei, presiunea asupra Rusiei şi outreach-ul către ceea ce numim acum ,,Sudul Global”. Din această perspectivă, Forumul Ministerial dedicat regiunii Indo-Pacificului, care are loc mâine şi la care iau parte şi miniştrii din statele UE, va avea un rol foarte important. Mă bucur că voi co-modera sesiunea dedicată securităţii a Forumului de mâine”, a spus Aurescu.

El a menţionat că va exprima sprijinul pentru cel de-al 11-lea pachet de sancţiuni. Este extrem de important ca acest pachet să fie adoptat cât mai curând posibil şi să fie unul foarte solid şi va saluta progresele făcute în vederea finanţării, prin Instrumentul European pentru Pace, a sprijinului militar al Uniunii Europene pentru Ucraina.

”Este extrem de important să găsim o soluţie pentru Tribunalul Special privind crima de agresiune. România face parte din Grupul Nucleu de state implicate în acest demers. Trebuie să găsim o bază legală foarte solidă pentru acesta, pentru ca acest Tribunal să îşi înceapă activitatea cât mai curând posibil”, a mai spus ministrul de Externe.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.