Banca Națională a Moldovei se alătură, pentru prima dată, inițiativei UE „Noaptea Europeană a Muzeelor”. Evenimentul are loc astăzi între orele 16:00 și 23:00. Exponatele speciale includ emisiuni de monede și bancnote comemorative, proiecte de artă și documentare tematice, care explorează influențele culturale și estetice în designul monetar, dar și un lingou de aur, transmite realitatea.md.
Acest eveniment oferă o oportunitate rară cetățenilor de a explora sala de expoziții a BNM, punând în lumină evoluția monetară a Republicii Moldovei și contribuția sa la identitatea culturală europeană.
„Noaptea Europeană a Muzeelor” la BNM reprezintă mai mult decât parcurs expozițional, este o platformă interactivă de învățare și discuție despre istoria monetară și influențele culturale în designul monetar. Participarea BNM la acest eveniment subliniază angajamentul băncii în calitate de partener al comunității, de pilon stabil și responsabil în societate. Ne dorim să contribuim la educația financiară și culturală prin accesul la istoria banilor și rolul băncii naționale. Încurajăm publicul de toate vârstele să se conecteze cu valorile culturale, să descopere patrimoniul din inima Chișinăului”, a declarat guvernatoarea BNM, Anca Dragu.
Evenimentul va fi completat de prezentări interactive, pentru a îmbogăți cunoștințele publicului larg despre complexitatea artei monetare. Accesul vizitatorilor este gratuit.
De menționat că vizitele vor fi organizate la fiecare oră din acest interval, fără o programare prealabilă. Accesul publicului va fi permis la prezentarea unui act de identitate.