La situația din 31 martie 2023, soldul datoriei de stat a Republicii Moldova a însumat 96,6 miliarde de lei. Raportată la Produsul Intern Brut aceasta a constituit 34,3%. Datele sunt prezentate de către Banca Națională a Moldovei.
În termeni anuali, datoria de stat a înregistrat o creștere nominală de 22,6% ca urmare a majorării datoriei de stat externe recalculate în moneda națională (cu o contribuție pozitivă de 19,2 puncte procentuale) și a datoriei de stat interne (cu o contribuție pozitivă de 3,4 puncte procentuale).
Datoria de stat, la 31 martie 2023, a fost formată din datoria de stat externă în proporție de 63,9% și datoria de stat internă în proporție de 36,1%.
Pe 31 martie 2023, soldul datoriei de stat externe a însumat 3 352,8 milioane de dolari SUA. Recalculat în moneda națională, soldul datoriei de stat externe a constituit 61,7 miliarde de lei (21,9% în PIB), notează IPN.
La sfârșitul trimestrului I 2023, datoria de stat internă a constituit 34,9 miliarde de lei (12,4% în PIB). Majorarea datoriei de stat interne a fost determinată de valorile mobiliare de stat emise pe piața primară, al căror volum a crescut cu 16,9%. Ca urmare a acestor evoluții, datoria internă a fost formată din valorile mobiliare de stat emise pe piața primară (59,1%), valorile mobiliare de stat emise pentru executarea garanțiilor de stat (34,6% din total) și valorile mobiliare de stat convertite (6,3%).