VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Bloomberg: Rușii care fug de Putin găsesc refugiu la Belgrad, care a devenit un fel de „Casablanca” a Europei

Rușii care fug de Putin găsesc refugiu la Belgrad, care a devenit un fel de „Casablanca” a Europei. Numărul firmelor înființate de aceștia în Serbia a crescut de 15 ori în ultimul an, scrie Bloomberg.

O avocată sârbă specializată în imigrație a declarat pentru Bloomberg că, de la izbucnirea războiului din Ucraina, Belgrad a devenit un refugiu pentru mii de ruși. Aceasta le oferă documentele potrivite și-i pune în legătură cu agenți imobiliari. Noii sosiți au deschis peste 2.000 de afaceri și au dat un impuls pieței imobiliare. Tot mai mulți caută acum să se stabilească în Serbia pe termen mai lung, în urma mobilizării militare ordonate de Putin în septembrie.

Aceste fapte, împreună cu escaladarea atacurilor lui Putin în Ucraina, au făcut relația Serbiei cu Rusia una din ce în ce mai inconfortabilă. Liderii Uniunii Europene, la care Serbia dorește să adere, l-au avertizat pe președintele sârb Aleksandar Vucic că țara sa trebuie să se hotărască de ce parte se află, deoarece el rezistă să se alăture sancțiunilor împotriva Moscovei. Dar filonul sentimentului pro-rus și pro-Putin este profund la Belgrad, explică Bloomberg.

„Belgradul a devenit o Casablanca în ultimele săptămâni”, a spus Vucic pe 17 octombrie, într-un discurs la agenția de informații și securitate a Serbiei, făcând aluzie la filmul din 1942, Casablanca, un oraș plin de spioni și refugiați de război. 

Peste 100 de mii de ruși și câteva sute de ucraineni au venit în Serbia de la începutul conflictului, dintre care 17 mii au primit permise de ședere, potrivit lui Vucic. Restul s-au îndreptat către alte țări sau au rămas în Serbia ca vizitatori. 

O mare parte din Europa a îmbrățișat aristocrații și intelectualii ruși care fugiseră de Revoluția bolșevică din 1917. Aproximativ un secol mai târziu, cei care fug acum de politica patriei lor au puține opțiuni. Serbia le permite totuși rușilor să intre în țară fără viză pentru primele 30 de zile, iar compania aeriană națională a menținut rute către Moscova și alte trei orașe rusești, în ciuda conflictului cu Ucraina.

Prezența Rusiei în Belgrad, un oraș de aproximativ 1,4 milioane de locuitori, nu este greu de observat. Un reper este hotelul art nouveau Moskva, în timp ce gigantul energetic Gazprom PJSC sponsorizează Steaua Roșie Belgrad, cea mai cunoscută echipă de fotbal a țării.

Aceste legături au o istorie lungă, mai scrie publicația americană. Serbia și-a revigorat relația cu Rusia ortodoxă în anii 1990, în timpul destrămării sângeroase a Iugoslaviei, când părți ale federației și-au câștigat independența cu sprijinul occidental. Încercările lui Slobodan Milosevic de a contesta acest lucru pe câmpul de luptă au declanșat sancțiuni și izolarea internațională. Sârbii au căutat sprijin spre est, de la Moscova, în timpul bombardamentelor NATO din 1999, pentru a pune capăt conflictului din Kosovo.

Astfel, rușii intervievați de Bloomberg au declarat că nu se simt excluși de sârbi. Belgradul le permite noilor sosiți să găsească o cazare relativ accesibilă, cel puțin în comparație cu Moscova, să lanseze o afacere sau le oferă pur și simplu timpul necesar de răgaz, pentru calcularea următoarei mișcări.

Rușii au înființat 2.321 de firme și companii mici în Serbia în acest an, majoritatea la Belgrad, o creștere de la doar 158 în tot anul 2021, potrivit Registrului de afaceri al Serbiei, citat de Bloomberg. WeShare, cu sediul la Belgrad, care gestionează spații de birouri într-o clădire modernă vizavi de clădirea parlamentului sârb, a primit 60 de noi clienți ruși de la începutul războiului din Ucraina, în creștere față de doar câțiva înainte de conflict.

Între timp, rușii au modificat și piața imobiliară, prețurile chiriilor s-au dublat în Belgrad susținute de cererea în creștere, potrivit unei agenții imobiliare din capitala sârbă. Chiria pentru un apartament mediu cu un singur dormitor în centrul Belgradului a trecut de la 300 de euro pe lună la cel puțin 600, în orașul în care salariul mediu net lunar este de aproximativ 800 de euro.

Rușii au venit în trei valuri în Serbia: mai întâi au fost profesioniștii sau indivizii bogați, care și-au mutat afacerile pentru a scăpa de sancțiuni, apoi familiile lor în timpul verii, și acum populația generală, cel mai mare val de imigranți, de când Putin a ordonat mobilizarea.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.