VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Blocul celor trei partide susține desfășurarea referendumului privind aderarea la UE

Referendumul republican privind integrarea europeană a Republicii Moldova are un puternic subtext electoral și a fost gândit pentru a mobiliza cetățenii să iasă la vot. O spune co-președintele Ligii Orașelor și Comunelor, Alexandru Bujorean. Potrivit politicianului, blocul creat din cele trei partide: LOC, Platforma DA și Partidul Schimbării va susține referendumul republican, însă va comunica alegătorilor că integrarea europeană nu înseamnă doar Partidul Acțiune și Solidaritate, notează IPN.

Alexandru Bujorean spune că blocul politic LOC-Platforma DA-Partidul Schimbării va participa la consultările inițiate de președintele Maia Sandu la subiectul referendumului republican. Alexandru Bujorean spune că referendumul a fost gândit ca o modalitate de a determina oamenii să iasă într-un număr cât mai mare la vot.

„Suntem conștienți că acest referendum are un puternic subtext electoral. Nivelul de dezamăgire a populației în partidul de guvernământ este mare. Această imagine a partidului este în continuă scădere și erodare. Și era nevoie de o manevră electorală. Prin intermediului acestui referendum se dorește și mobilizarea alegătorilor, ridicarea prezenței la vot. Cel mai mare concurent electoral al doamnei președintă este absenteismul la vot. Ar fi cinic să nu recunoaștem că pe segmentul de centru-dreapta Maia Sandu nu are concurenți puternici. Dar poziția noastră este următoarea: confortul oricărui politician sau partid nu este primordial. Cel mai important este ca să fie păstrat vectorul extern de integrare europeană”, a spus Alexandru Bujorean în cadrul unei emisiuni de la RliveTV.

Alexandru Bujorean spune că blocul celor trei formațiuni va susține desfășurarea referendumului inițiat de președintele Maia Sandu. De asemenea, entitatea politică va avea propriul candidat la prezidențiale în favoarea căruia LOC, Platforma DA și Partidul Schimbării vor face campanie electorală.

„Se merge pe muchie de cuțit. Există foarte multe riscuri. Noi, reprezentanții partidelor extraparlamentare proeuropene suntem puși în situația în care fie ne implicăm în acest proces, fie îl lăsăm la discreția PAS-ului. Însă nu PAS-ul este integrarea europeană. Noi suntem puși în poziție de șah ca să facem mișcarea. Evident, ne vom implica în susținerea acestui referendum, dar blocul politic despre crearea căruia am anunțat identifică și potențialul candidat la prezidențiale. Noi nu vom face campanie doar pro-PAS sau pro-UE, ci vom privi mai departe, la creșterea unor forțe politice care să asigure o majoritate proeuropeană în viitorul Parlament”, a spus co-președintele partidului „Liga Comunelor și Orașelor”.

Astăzi, la Președinție, are loc o nouă rundă de consultări la tema referendumului privind integrarea europeană. Pentru discuții cu șeful statului au fost invitați reprezentanții mai multor formațiuni politice.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.