Actorul și regizorul Petru Hadârcă, directorul general al Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău, a împlinit frumoasa vârsta de 60 de ani. Cei care îl cunosc i-au dorit să fie în continuare promotorul ideilor frumoase și inedite, protagonistul momentelor fericite, iar inspirația și pofta de viață să îl însoțească în tot ceea ce face. Vocea Basarabiei îi urează LA MULȚI ANI în numele tuturor prietenilor noștri, cu prilejul vârstei de argint, pe care a sărbătorit-o tot pe scenă.
Petru Hadârcă: Eu vă mulțumesc, în primul rând, pentru urări și pentru cuvintele generoase, și pentru faptul că ați împărtășit acele emoții în seara zilei de 8 mai. Credeți-mă că nu știu dacă am meritat, dar a fost un cadou oferit de colegii Teatrului Național. Dacă mă întrebați cum a fost, eu cred că și acum visez și zbor, au ținut în secret parodiile, rugămintea, solicitarea pe care am avut-o vizavi de actori, în frunte cu Anatol Durbală și Olesea Sveclă, cărora le mulțumesc enorm, pentru că au pregătit un spectacol de suflet, cu parodii; rugămintea a fost să înceapă cu parodia vizavi de mine.
Vocea Basarabiei: Dar ce ar face Petru Hadârcă, dacă nu ar fi actor?
Petru Hadârcă: Nu știu… Tot timpul am zis, cu golul cela din suflet pe care îl port și, într-un fel, îndatorat față de taică-meu pe care l-am pierdut prea devreme și care visa să vadă un vinificator, să vadă un gospodar de la țară, așa, așezat, cu o perspectivă frumoasă, dar în discuția pe care am avut-o i-am zis că mie asta nu-mi place, cu toate că la biologie aveam un învățător din Sângerei care era foarte sever și eu ajunsesem olimpic la biologie, fiindcă o învățam mai mult din frică, așa erau timpurile. Și-i zic: „Mie nu-mi place asta, nu-mi place, eu o să merg la actorie.” – „Da, dar actoria nu-i serioasă”. Și i-am zis să facem o înțelegere, zic: „Crede-mă, dacă mă duc la vinificație și pe urmă n-o să-mi placă, o să-ți port pică și o să zic că, uite, l-am ascultat pe tata și am greșit, trebuia să am o decizie a mea. Dar dacă n-o să-mi placă actoria, o să zic: Vai, ce prost am fost că nu l-am ascultat pe tata”. Și n-am reușit să-l conving, pentru că a trecut prea repede, la 49 de ani a trecut în lumea celor drepți și nu m-a văzut niciodată recitând un vers în scenă, poate că mi-ar fi dat dreptate. Și de multe ori și acum mă urmărește și mă sfătui cu el, așa, în lumea mea.
Vocea Basarabiei: Petru Hadârcă, actor pe timpul Uniunii Sovietice, pe timpul Renașterii naționale, pe timpul tuturor președinților și guvernărilor cu diferite culori politice în Republica Moldova, a fost o diferență cum se punea în scenă un spectacol, cum se juca și, mai ales, ce urma după spectacol?
Petru Hadârcă: Da, la diferite etape a fost, dar tot timpul ceea ce am apreciat, scena a fost o insulă a libertății, pentru că chiar și atunci, mă întrebați dacă a fost o diferență, să ne amintim de perioada cenzurii comuniste, și nu numai la noi în Uniunea Sovietică, nu numai la Chișinău, dar și la București. Noi, actorii, eram în căutare de mesaje, de anumite pauze între subiect și predicat pe care îl înțelegea și ajungea la urechea spectatorului, și pe stradă auzeam: „Măi, ai văzut? El nu în zadar a făcut pauza ceea” și venea spectatorul la teatru ca la un respiro, venea să vadă acel mesaj care ducea către o direcție rutieră spre libertate, spre democrație, spre prosperitate. Și de aceea eu sunt convins că spectacolele montate în anii ’70 la Teatrul Național de Veniamin Apostol, de Andrei Băleanu, spectacolele lui Matcovschi, ale lui Druță au dus la valul Renașterii naționale și, pe urmă, scena a ieșit și în Piața Marii Adunări Naționale, și în Grădina publică, și acele duminici de care inițial eram flămânzi cu toții de o vorbă frumoasă, o vorbă spusă cu tâlc. Ai asta a fost și este teatrul. Teatrul va fi veșnic, chiar dacă vor rămâne numai doi oameni, tot vor face teatru și vor comunica.
Eu sunt convins că spectacolele montate în anii ’70 la Teatrul Național au dus la valul Renașterii naționale și, pe urmă, scena a ieșit și în Piața Marii Adunări Naționale
Vocea Basarabiei: Libertatea e o valoare supremă, e foarte prețioasă. Când și de ce s-a încercat să fie înăbușită libertatea?
Petru Hadârcă: Pentru că e mai ușor de manipulat cu mulțimea, cu masele. Uitați-vă ce s-a întâmplat și în perioada când nu era libertate, atunci când nu se făceau glume, deci, când nu aveai voie să spui o anecdotă, astea au fost etapele – când era Hitler, când era Stalin și când e Putin. Unde mergem, fraților? Eu cred că acum ca niciodată noi suntem în fața unei uși pe care trebuie s-o deschidem larg și să spunem că vrem să aducem Europa acasă, noi vrem să facem parte dintr-o lume civilizată, vrem să facem parte dintr-o lume unde există libertatea cuvântului, unde este democrație și unde este prosperitate.
Vocea Basarabiei: Și ce va face Petru Hadârcă pe 21 mai?
Petru Hadârcă: Voi fi prezent. Chiar dacă sunt acum plecat la Festivalul „Matei Vișniec” de la Suceava, ca să fac parte din deschidere la conferință alături de marele dramaturg Matei Vișniec, dar revin vineri acasă, pentru că ambasadorul Cehiei vine cu o delegație din Cehia să vadă „Dosarele Siberiei”, rămân aici ca să fie prezent pe 21, prezent activ la Adunarea „Moldova Europeană”, pentru că depinde foarte mult de atitudinea noastră și eu cred că trebuie s-o spunem, mai ales acum, cu această ocazie, s-o spunem și să fim auziți în lumea întreagă că noi vrem să trăim într-o lume civilizată, într-o lume europeană, într-o lume cu scaun la cap.
Pe 21 mai trebuie să ieșim cu toții ca să fim auziți în lumea întreagă că vrem să trăim într-o lume civilizată, într-o lume europeană
Vocea Basarabiei: Noi, la plural, dar în Republica Moldova societatea rămâne a fi una dezbinată și mai sunt și politicieni care nu neapărat împărtășesc acest parcurs european. Ce avem de spus lor?
Petru Hadârcă: Aceștia sunt rătăciți, iertată fie-mi descrierea asta, dar sigur că ar trebui să venim cu argumente prin vorbe, prin comunicare, prin exemple concrete, dar eu sunt sigur că ăștia-s nu numai rătăciți, dar ăștia sunt și profitori, cei care-i categorisesc, vorba lui Caragiale, 4 categorii. Prima sunt criminalii condamnați care au fugit din țară, a doua categorie – profitorii care profită de anumite surse financiare de pe urma celor din categoria întâia, sunt nostalgicii după timpurile staliniste, comuniste și sunt rătăciții, ăștia care vin pentru a profita de un onorariu, un 400, 500 de lei acolo, ca să-și poată cumpăra o votcă sau, iertată fie-mi descrierea asta, dar vorba spusă de un actor sau de un scriitor, de un intelectual tot timpul va pătrunde și eu sunt sigur că va deschide cămașa sufletului ca să înțeleagă și lumea.
Noi ducem lipsă de bun-simț, de comunicare și de educație.
Vocea Basarabiei: Până la urmă, totuși cine are nevoie, Republica Moldova de Uniunea Europeană sau Uniunea Europeană de Republica Moldova?
Petru Hadârcă: Noi avem nevoie de Uniunea Europeană, noi, cei care locuim aici, românii/basarabeni. Eu personal, așa cum am spus, sunt adeptul Unirii, dar eu văd cea mai rapidă integrare europeană prin București. Deci, nu putem râde și astăzi de epigrama lui Efim Tarlapan, adică ne amuzăm în sensul frumos al cuvântului: Chișinău și București,/ Două state românești/ Ar fi mult mai fericite,/ De-ar fi statele unite. Eu sunt sigur că, dacă am adera și am avea majoritatea celor care își doresc integrarea prin București, noi deja am fi parte a Uniunii Europene, așa cum sunt peste un milion de cetățeni din Republica Moldova care au și cetățenia română.
Noi avem nevoie de Uniunea Europeană, noi, cei care locuim aici, românii/basarabeni.
Vocea Basarabiei: Dar relația bilaterală pe dimensiunea culturală între Chișinău și București cum ați descrie-o?
Petru Hadârcă: Din punctul meu de vedere, al experienței pe care o am deja de 10 de ani de când sunt în fruntea Teatrului Național, foarte deschisă, frumoasă și am și demonstrat că, de fapt, asta a fost și o replică dată lui Rogozin în 2014, când a zis că „noi n-avem nevoie să intrăm în Chișinău cu tancuri, noi investim în cultură, în teatru și îi ocupăm”. Păi, uite, ceea ce încercăm să facem prin teatru, prin carte, chiar dacă avem exemple că și în momentul de azi cartea mai este reținută la graniță, cartea românească…
Vocea Basarabiei: Mai rar…
Petru Hadârcă: Nu, exemplul îl dau, la Muzeul Național de Artă, când a fost o expoziție și cu o carte care n-a putut trece vama decât după intervenții, după 9 ore, asta a fost anul acesta. Mai sunt, mai rar, dar mai sunt încă rătăciți, eu le zic din birocrați care mai au sârma ghimpată în creier și în suflet și încă nu și-o pot scoate, că, dacă ar scoate-o, ar zgâria și ar sângera sufletul lor.
Vocea Basarabiei: Cine, când și cum scoate hotarul de la Prut?
Petru Hadârcă: Noi, depinde de noi, soarta naufragiaților e în mâinile naufragiaților înșiși.
Vocea Basarabiei: Și se pot salva moldovenii de la înec?
Petru Hadârcă: Pot! Cu părere de rău, faptul că am fost foarte mult timp sub cizma țarismului rusesc, și acesta e un ecou pe care îl simțim și acum, faptul că nu am avut carte românească, faptul că nu am avut teatru, nu am avut religie, în biserici era în limba rusă, aduceți-vă aminte prima ședință a învățătorilor în Basarabia în 1918, când Serdeakov, mi se pare, reprezentantul minorităților rușilor, le-a reproșat învățătorilor moldoveni că „voi vreți limba voastră, păi, dar voi n-aveți cultură”, așa a fost în stenograma pe care am citit-o, „voi sunteți ca samoezii, ați coborât din copac”. Nu-i adevărat! Și mai sunt din aceștia care cred acelui mesaj și faptul că noi am fost 22 de ani în România Mare a fost un noroc pentru noi, căci a fost o școală. Nu în zadar țăranii vorbeau: „Ehe-heii! Cine a făcut 4 ani la români, asta era ca o universitate”. Și de aici o dăduse încet-încet intelectualitatea noastră, care o bună parte a avut drumul Siberiei forțat sau s-a pierdut în timpul foametei, dar, oricum, sângele apă nu se face și e și normal să revenim în albia noastră firească.
Dacă am adera și am avea majoritatea celor care își doresc integrarea prin București, noi deja am fi parte a Uniunii Europene
Vocea Basarabiei: Și o spune Petru Hadârcă, care a făcut studii la Moscova?
Petru Hadârcă: Bineînțeles! Pentru că nu punem pe același cântar șovinismul, cultura rusească, ca și profesorii de care am avut norocul, de la Teatrul Vahtangov, imaginați-vă, eu am spus-o nu o dată, dar anul 1980, un grup de români, studenți tineri din Basarabia, am ajuns la Moscova, și profesorii noștri de la Teatrul Vahtangov ne-au spus, original, exact așa cum v-am spus: «Не мог ваш национальный поэт Эминеску писать сразу на двух разных языках – молдавский и румынский. Румынский – ваш язык. Имейте эту ввиду, кто считает наоборот, это дураки».(„Poetul vostru național Eminescu nu putea scrie în două limbi diferite deodată – moldovenească și română. Româna este limba voastră. Țineți cont de asta, cei care cred contrariul sunt niște prosti”). Asta au spus-o oameni de elită, noi trebuie să ne îndreptăm și să-i urmărim, și să-i ascultăm pe cei care sunt mult mai deștepți ca noi, mult mai inteligenți și mult mai luminoși, atât la trup, cât și la suflet.
Vocea Basarabiei: La mulți ani, Petru Hadârcă! Și care ar fi un vers pe care l-ar dedica Petru Hadârcă pentru acest jubileu frumos pe care l-a avut?
Petru Hadârcă: Vă mulțumesc că ați fost atunci în sală! Am încercat mai multe, dar sigur că nașul familiei mele, părintele spiritual al familiei este poetul Ion Hadârcă, de multe ori mă regăsesc în opera lui literară, și au fost mai multe, dar unul pe care l-am recitat atunci era: Voi fi adaos timpului ori el/ Va fi să mă însoțească mai departe?/ Oricum, mă va petrece doar o parte/ În ultima rotire de inel.// Până atunci încet mă voi desparte/ De cânepă, de câinele fidel,/ De patimă, de pașii fără țel,/ Mă voi desparte până și de moarte.// Căci dincolo, în noaptea de catran// Nu vor mai fi nici ace pe cadran,/ Nici arcul încordat de căutare/ Și totuși, zeul timpului, Ghenar,/ Nu-mi va lua rotirea în chenar: A fi în timp – aceasta-i întrebarea.
