VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

AUDIO / Olesea Enachi: Este o mândrie faptul că arta cămășii cu altiță este în lista patrimoniului UNESCO

Pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, arta cămășii cu altiță, element de identitate culturală, pe ambele maluri ale Prutului, a fost inclusă în lista patrimoniului cultural, imaterial al umanității – UNESCO.

Olesea Enachi, fondatoarea grupului Șezătoarea Basarabia, un grup preocupat de coaserea cămășilor tradiționale, a spus duminică, 4 decembrie, în cadrul programului informativ Pulsul Basarabiei, că este o mândrie faptul că arta cămășii cu altiță este în lista patrimoniului UNESCO.

„Cămașa este cea mai reprezentativă piesă a costumului tradițional, de aceea a luat cumva locul I pe lângă celelalte piese ale costurmului tradițional. Este cea mai bogată, cea mai importantă după mesajul pe care îl transmite. Acolo este scris cu acul cine suntem și ce noroc vrem să avem. Cămașa este ca un scut protector, pe care este scris că vrem să fim norocoși, vrem să fim energici, sănătoși și bogați”, a spus fondatoarea grupului Șezătoarea Basarabia.

„Am fost parte a acestei munci începând cu anul 2012. Atunci am dat startul cercetărilor cum se coase o cămașă cu altiță. Real am început să coasem în 2014. Tot atunci am avut deja și primele cămăși cusute. Am mers prin diferite muzee unde puteam găsi cămăși. Pe noi ne-a interesat cămașa din Republica Moldova. Am cercetat și am analizat cum sunt compuse, din ce, care este croiul, care sunt tehnicile de cusut, ce motive ornamentale sau cusut mai des la noi în Republica Moldova.

Am fost foarte des la colegii din Șezătoarea București, de unde am luat multe taine  legate de cusutul cămășii cu altiță. Și pentru că dorința mea, dar și a celor din jur a coincis, după această mică experiență acumulată am început să împărtășim aici în Republica Moldova această artă. În 2016 am format grupul Șezătoarea Basarabia unde am început să transmitem informațiile noastre adunate legate de coaserea cămășii cu altiță. Acest grup este activ și astăzi și coasem neîncetat cămăși tradiționale”, a mai declarat Olesea Enachi.

Autor

  • Maria Procopciuc

    A activat în calitate de reporter la Agenția de știri Info Prim Neo, astăzi Agenția de presă IPN. Din 2017 și până în prezent moderează emisiunile „Iarba verde de acasă”, „Pulsul Basarabiei”, „Doină, dor și omenie”, emisiuni cu tentă socială, culturală, muzicală.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.