Președinta Institutum Virtutes Civilis, Liliana Palihovici, a vorbit pentru Vocea Basarabiei despre Campania globală „16 zile de activism pentru eliminarea Violenței împotriva Femeilor”, dar și despre Ziua Mondială a drepturilor omului!
Vocea Basarabiei: Ce notă ați pune pentru Republica Moldova la capitolul cum se respectă drepturile femeii?
Liliana Palihovici: Dacă ar fi așa, pe o linie de la 0 la 10, cred că undeva nota 6.
Vocea Basarabiei: De ce?
Liliana Palihovici: Fiindcă sunt multe elemente care formează răspunsul și aprecierea mea. Spre exemplu, dacă analizăm situația femeilor din mediul rural, pe cât de mult sunt respectate drepturile lor la condiții decente de viață – infrastructură, practic, inexistentă, apeducte, canalizare – și societatea, de fapt, are anumite stereotipuri și percepții referitoare la rolul femeilor. În înțelegerea societății, femeia trebuie să răspundă de casă, de creșterea copiilor, de îngrijirea tuturor – copiilor, maturilor, persoanelor în etate din familie. Exemplu, când vorbim de spălarea rufelor, deseori ele sunt cele care cară căldările cu apă de la distanță mare pentru a face mâncare, a spăla rufele, a pregăti copiii de școală, mai multe elemente. Acesta este un drept al ei – să aibă acces la servicii de calitate, care nu întotdeauna sunt.
Femeile în Moldova trăiesc în diferite realități
Vocea Basarabiei: Dar dreptul la servicii de calitate trebuie să-l aibă fiecare cetățean, ca să nu facem diferență între femei și bărbați.
Liliana Palihovici: Sigur că da, dar noi vorbim despre cine este mai mult în cazul dat afectat. Sunt femeile, pentru că mai mari responsabilități societatea pune pe umerii femeilor. Dacă vorbim, spre exemplu, despre îngrijirea persoanelor cu dizabilități care sunt în familie sau persoanelor în vârstă, care au anumite probleme de sănătate și necesită îngrijire zilnică și continuă, de fapt, societatea așteaptă ca femeia din familie să facă lucrul acesta – o muncă neremunerată, o muncă extenuantă, o muncă ce o limitează din alte oportunități și în cazul dat eu o consider ca o încălcare a dreptului ei de a se angaja, de a avea venituri, de a avea o independență financiară. Când vorbesc despre drepturile femeilor, nu le analizez în mod general, eu fiecare situație o analizez dintr-o perspectivă a realității în care trăim noi. Femeile în Moldova trăiesc în diferite realități, cele care trăiesc în orașe au poate acces mai bun la servicii, cele care trăiesc în mediul rural, în special în sate mici, unde practic infrastructura lipsește, atunci, scuzați, noi nu putem vorbi despre drepturile lor respectate.
Vocea Basarabiei: În mai multe rapoarte am reținut că dreptul femeilor la muncă este respectat, dar se pune semnul întrebării referitor la remunerare. Și de ce ar fi femeile mai prost remunerate în comparație cu bărbații?
Liliana Palihovici: Am vorbit de mai multe ori că în Republica Moldova, din păcate, există o diferență de remunerare salarială între o femeie și un bărbat, care au aceeași calificare, care fac aceeași muncă, diferența salarială este în jur de 14 la sută, deci este media pe țară, dar dacă să vorbim despre domenii specifice, atunci în domeniul tehnologiilor informaționale, această diferență este de peste 27 la sută, dacă vorbim de sistemul bancar, diferența este de peste 30 la sută, dacă vorbim de sistemul de asigurări este în jur de 25-27 la sută. Acestea sunt niște domenii în care se negociază în privat contractele de muncă și cu femeile, din acel stereotip că femeia, de fapt, nu poartă o anumită răspundere pentru asigurarea financiară a familiei, cu ele se începe negocierea de la salarii mai mici, negocierea salariului de la valori nominale inițiale mai mici decât cu bărbații. Deoarece acest lucru se face în secret, în privat, femeile nici nu conștientizează despre această abordare a angajatorilor. Totodată, poate femeile nu întotdeauna sunt atât de curajoase să-și negocieze salariul pentru munca lor. Asta vine, probabil, și din educația lor, care nu totdeauna le-a învățat cum trebuie să-și negocieze remunerarea pentru serviciul pe care îl prestează. Și toate puse împreună aduc la o astfel de diferență. Eu știu că mulți nu consideră aceasta o mare problemă, dar este una cu impact de lungă durată și vă zic care ar fi impactul ăsta de lungă durată. Iată, tu muncești, ai muncit 35 de ani, când ai ajuns la calcularea pensiei și tu, femeie care ai muncit 35 de ani la fel ca un bărbat care a muncit în același domeniu și având aceeași pregătire profesională, care a muncit la fel 35 de ani, el are pensia mai mare ca pensia sa. Și atunci te întrebi – de ce, doar el a muncit la fel ca și mine?
Vocea Basarabiei: Veniturile au fost mai mari…
Liliana Palihovici: Veniturile au fost mai mari în cazul lui, calcularea pensiei se face reieșind din contribuția pe care ai plătit-o permanent din salariu la Fondul asigurărilor sociale și, respectiv, această discrepanță salarială pe care tu cumva o neglijezi poate în perioada tinereții tale, ea te urmărește și le face pe femei mai sărace cu vârsta. Astfel, femeile devin tot mai vulnerabile odată cu adunarea anilor și aceasta le face ca ele să fie într-un grad de sărăcie sporit mai mare comparativ cu bărbații atunci când ajung la bătrânețe.
Vocea Basarabiei: Și probabil din aceste motive multe femei și-au făcut valizele și au apucat calea pribegiei, pentru că, îmi spunea cineva tot din mediul experților, că peste hotare au plecat totuși într-un număr mai mare femei?
Liliana Palihovici: Au plecat mai multe femei, desigur, dar eu cred că deseori argumentul de bază că ele au plecat nu a fost cel cu pensia, dar argumentul de bază a fost încrederea lor că doar ele pot să salveze situația familiei lor, având cumva poate mai mult curaj să treacă peste multe greutăți și să se gândească cumva cum pot câștiga bani, dacă nu în Moldova, uite, este o altă posibilitate în Italia sau în Grecia, sau în Spania să fiu cumva angajată, să câștig bani și să îmi asigur familia. Din păcate, multe din acele femei care au plecat în anii 1990-2000 din Republica Moldova au muncit ilegal și sunt dublu pedepsite, au suferit, au trecut prin calvarul ăsta al plecării, multe din ele nu cunoșteau limbile, nu cunoșteau sistemele, altele au plecat din țară fără documente oficiale, au muncit la negru la munci necalificate, au muncit neoficial, nu au plătit acolo contribuții și pentru ele riscul de sărăcie la vârsta de pensionare este și mai mare. Sunt lucruri despre care probabil că societatea mai mult tace, dar trebuie să le vorbim, să le conștientizăm și să vedem ce acțiuni pot fi întreprinse pentru a diminua riscurile de sărăcie a femeilor, în special a femeilor în etate.
mesajul meu este că nu trebuie să toleram nicio formă de violență împotriva nimănui!
Vocea Basarabiei: Să vă întreb și dacă fenomenul violenței domestice mai rămâne a fi un subiect tabu în societatea Republicii Moldova. Suntem acum în toiul acestei campanii „16 zile de prevenire a violenței…” de tot felul, pentru că nu e doar violență domestică, este și violență verbală, este și hărțuire sexuală… Care sunt lecțiile acestei campanii de prevenire, în primul rând, a violenței?
Liliana Palihovici: Anual, la nivel global, sunt marcate „16 zile de acțiuni împotriva violenței”, oricărei formă de violență împotriva femeilor. Îndemnul meu este să transformăm aceste 16 zile de campanie într-o viață de activități continue pentru diminuarea sau excluderea oricăror forme de violență împotriva fetelor, femeilor și a bărbaților. Eu sunt promotoare și susținătoare a acestei campanii, dar mesajul meu este că nu trebuie să toleram nicio formă de violență împotriva nimănui.
Vocea Basarabiei: Dar cum se manifestă acest fenomen în societate?
Liliana Palihovici: Cu regret, trebuie să menționez că Moldova are încă o mare incidență a violenței împotriva femeilor, fie asta în sate, fie în orașe, orașele nu au o incidență mai mică a violenței împotriva femeilor ca în mediul rural. Din păcate, încă mai este stereotipul acesta că nu trebuie să declari cazurile de abuz și de violență împotriva ta, fiindcă n-ai să scoți gunoiul din gospodărie, așa cum deseori se vorbește în familie: „ei, lasă că poate o să treacă…”. Odată ce a ridicat mâna și a fost agresiv cu tine, va mai repeta acest lucru. Femeile trebuie încurajate să rupă acest lanț al violenței, iar încurajarea aceasta statul o poate face prin diferite instrumente: prin facilitarea angajării lor în câmpul muncii, prin asigurarea că ele au venituri suficiente ca să poată pleca dintr-o relație violentă, fiindcă multe femei nu pleacă dintr-o relație violentă din cauză că sunt dependente de banii pe care îi oferă soțul și atunci când are responsabilitatea creșterii copilului, dar nu are nicio certitudine că ar putea cumva trăi separat, ea înghite acest abuz și această violență. Sunt mai multe servicii create în ultimul timp pentru asistarea femeilor victime ale violenței și mi-aș dori mult ca cât mai multe femei să cunoască, să citească despre serviciile existente și să ceară ajutor, fiindcă se poate de găsit și asistență juridică gratuită în astfel de cazuri…
Vocea Basarabiei: Apropo, sunt unele cazuri care au ajuns în instanță, dar ceea ce am aflat de la judecători, în primul rând, că deseori victima se retrage și atunci e în favoarea agresorului verdictul pe care îl pronunță instanța.
Liliana Palihovici: Cel mai des acest lucru se întâmplă până a ajunge în instanța de judecată, atunci când victima se duce și declară la poliție, după care vine peste o zi, două, trei și zice că-și retrage cererea, că, iată, s-a împăcat cu agresorul. Instituțiile statului trebuie să dezvolte mai multe mecanisme cum verifică motivul retragerii cererii, fiindcă femeia poate să-și retragă cererea sub presiunea agresorului, dacă ei trăiesc în aceeași gospodărie și sub o altă amenințare pe care o are și, atunci, ea se duce și își retrage cererea. Un alt motiv pentru care își retrage cererea e că ea când ajunge să înțeleagă că penalitatea pentru agresor este, spre exemplu, 3.000 de lei amendă pentru acest lucru, ea înțelege că până la urmă cele 3.000 de lei vor fi luate din bugetul familiei și s-ar putea ca ea să fie cea care are salariu și el aduce mai puțini bani, iar o parte din amenda asta să fie plătită chiar de ea. În acest caz, ea este dublu pedepsită – și fără bani, și rămâne în continuare într-un pericol de a fi agresată repetat. Deci, mai multe instrumente trebuie de dezvoltat pentru monitorizarea raportării cazurilor, trebuie mai multe campanii de informare de implementat la nivel de țară pentru încurajarea femeilor să denunțe cazurile de agresiune și violență împotriva lor și, totodată, trebuie extinsă și rețeaua serviciilor care oferă asistență persoanelor victime ale violenței, fiindcă nu poate o femeie care este victimă a violenței domestice de la Ocnița să vină până la Chișinău, să cheltuie, fiindcă trebuie să aibă bani ca să-și cumpere bilet și să vină la consiliere aici. Deci, câteva elemente importante trebuie realizate: educarea societății, promovarea informației despre serviciile existente și, totodată, promovarea mai multor oportunități care ar asigura independența financiară pentru femei, ca ele să iasă dintr-o relație violentă.
Vocea Basarabiei: Și ceea ce se mai cere aici de precizat e că această violență este prezentă și în familiile cu o situație materială precară, dar și în familiile unde situația materială e destul de bună. Eu am mers recent la sudul Republicii Moldova, la Cahul, am întâlnit o doamnă profesoară care cu lacrimi în ochi mi-a povestit prin ce calvar trece ea pe parcursul vieții. Copiii sunt plecați peste hotare, ea a rămas cu soțul care e foarte violent, dar este profesoară, merge la școală, trebuie să stea în fața copiilor și dacă află copiii că dna profesoară este bătută de soț în familie, vă dați seama că totuși e un caz mai delicat, în mediul rural lucrul acesta duce la jenă, la rușine…
Liliana Palihovici: Din punctul meu de vedere, toate cazurile sunt delicate, fiindcă nu contează că este învățătoare, judecătoare, doctoriță sau polițistă și asta i se întâmplă, de fapt, așteptarea mea e ca anume ele, femeile acestea care sunt cumva mai informate să aibă mai mult curaj, să denunțe cazurile și să întrerupă această relație violentă. Ea nu are de pierdut nimic, decât starea asta de stres continuu și de abuz atât psihologic, cât și fizic asupra ei. Deci în astfel de cazuri trebuie să le încurajăm să declare și să părăsească o astfel de relație, fiindcă, dacă a făcut-o o dată, o va repeta și, din păcate, sunt foarte multe cazuri când femeile mor în urma bătăilor la care sunt supuse din partea concubinilor sau soților, sau partenerilor lor. Dacă dorim să avem femei sănătoase psihologic, trebuie să le încurajăm să denunțe cazurile de violență. Totodată, nu mai puțin important este ca statul să conștientizeze cât de mult trebuie să investească în pregătirea polițiștilor de sector, ca aceștia să monitorizeze situația în comunitățile lor, să reacționeze prompt la astfel de cazuri, să urmărească să nu fie încălcate interdicțiile, fiindcă totdeauna când se denunță cazuri de violență se pun anumite interdicții pentru agresori. Uneori, ei încalcă aceste interdicții, atunci poliția ar trebui prompt să acționeze.
