A făcut actorie la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Mai este și lector universitar. Are un program foarte încărcat și multe roluri pe scena Teatrului Național “M. Eminescu”. Mulți îl consideră actor de comedie. Lui îi place și drama… Așa că dacă ar fi să aleagă: comedie sau dramă, – el nu ar alege. Valentina Ursu a discutat cu actorul Alexandru Pleșca despre cum e să fii actor în scenă și în viața de zi cu zi.
Alexandru Pleșca: Cum e să fiu actor? Mă simt foarte bine, pentru că asta-i profesia pe care o fac, și o fac din plăcere. Recent iată ne-am întors de la București, dintr-un turneu mare, de vreo două săptămâni. Am fost la Radio România, unde am imprimat câteva spectacole radiofonice, am fost și la Opera Națională, unde am participat în cadrul sărbătorii Ziua Națională a Culturii, după care am fost la Teatrul Național „I.L. Caragiale”, unde am jucat două spectacole – „Capcana” și „Frunze de dor” -, după care ne-am întors la Iași, unde am jucat tot aceste două spectacole. Au avut un succes foarte mare.
Vocea Basarabiei: Câte roluri ai jucat până acum?
Alexandru Pleșca: Aoleu! Nu știu, sunt multe. Dacă e să le număr, sunt zeci de roluri, vă spun sincer.
Vocea Basarabiei: Zeci de spectacole, chiar mai multe ar fi…
Alexandru Pleșca: În teatru sunt din 2005, vă dați seama, atunci cu acte în regulă, din anul doi de la facultate am fost luat ca figurație, fiind student, eram invitat la teatru să fac figurație în unele spectacole. Și iată, din 2002 practic până în 2023 sunt la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, unde am interpretat diferite roluri. Am mai avut proiecte și cu alte teatre. De exemplu, mai colaborez și cu Teatrul „Alexie Mateevici”, am acolo un spectacol, mai sunt și la teatrul de la Soroca, avem acolo un proiect, la teatrul de la Cahul sunt invitat să joc cu trupa de acolo. Deci, da, sunt multe spectacole și trebuie să văd în CV-ul de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pentru că acolo sunt enumerate toate spectacolele în care sunt implicat.
Știți, pe noi la Facultatea de Teatru ne-au învățat așa: orice personaj ai primi, trebuie să-l iubești, chiar dacă este negativ sau face niște șmecherii…
Vocea Basarabiei: Dar și actorul e într-o situație delicată pus, pentru că el trebuie să interpreteze și roluri pozitive, și roluri negative. E atât de ușor să treci de la un personaj care e îndrăgit și susținut de mulți la unul care mai degrabă e detestat?
Alexandru Pleșca: Știți, pe noi la Facultatea de Teatru ne-au învățat așa: orice personaj ai primi, trebuie să-l iubești, chiar dacă este negativ sau face niște șmecherii, de exemplu, dacă e hoț sau ceva mai drastic face, oricum, noi suntem obligați să ne iubim personajul și, în același timp, să-l apărăm. Și să vedem, de fapt, care este drama acestui personaj, de ce ajunge el, Doamne ferește, să omoare sau să fure, sau să înșele pe cineva, noi trebuie să-l descoasem. Și, revenind la întrebare, cum mă simt și cum e să trec? Da, evident că nu-i ușor, dar în momentul când muncim la un spectacol avem ca și timp o lună – o lună și jumătate, deci trebuie să scoatem premiera, avem acest timp pentru repetiții. Și timp de o lună – o lună și jumătate sau chiar două, cum se întâmplă, în acest interval de timp trebuie să găsim acest personaj, să ne îndrăgostim de el, să-l apărăm și să ieșim pe scenă așa cum este el.
Vocea Basarabiei: Dar cu câte din personajele pe care le-ai jucat în scenă te-ai identificat?
Alexandru Pleșca: Să vă zic sincer, în momentul când lucrez la un rol, iată acum, dacă, de exemplu, ultima lucrare a fost „Romeo și Julieta”, l-am jucat pe Mercutio, atunci eu încerc să mă identific cu Mercutio, în următoarea lucrare pe care o să o am înseamnă că o să mă identific cu acel personaj. Acum am lucrat la „Romeo și Julieta” și tot timpul mă gândeam la acest Mercutio, cum este el, cum se comportă el, mi-a fost greu să-l găsesc, pentru că alte personaje din această piesă scrisă de Shakespeare, din punctul meu de vedere parcă sunt mai ușoare. Tot timpul așa se întâmplă că personajul colegului ți se pare mai ușor, or pe al tău parcă îți vine mai greu să-l găsești, dar mi-a fost cumva greu să-l găsesc pe acest Mercutio, iar acum mi se pare că l-am găsit și știu că chiar lumea întreabă când o să mai iasă Mercutio în scenă. De exemplu, a fost fiica mea, Petra, la spectacol și mi-a zis: „Tata, mă gândeam că după ce te omoară pe tine în spectacol, ce o să mai fie interesant, dar a fost interesant până la urmă și mi-a plăcut tare mult”.
Vocea Basarabiei: O să vorbim și despre relația copii-părinți, dar pentru că acum continuă să se joace „Frunze de dor”, ne amintim „Frunze de dor” arată ce s-a petrecut în ultimul an de război, în 1945, despre acel război cunoaștem din istorie, de la orele de istorie, dar este și un război în imediata vecinătate a Republicii Moldova și acum acțiunile sunt mult mai convingătoare, să zic, pentru cei care aud și văd ceea ce se întâmplă în Ucraina. Iată e aproape un an de zile de când Rusia a invadat Ucraina, hai să vorbim un pic despre războiul în scenă și războiul în realitate.
Alexandru Pleșca: Vreau să vă zic că, de exemplu, în „Frunze de dor”, cum ați pomenit și dvs., este ultimul an de război, al Doilea Război Mondial, în momentul când noi vorbim despre acel război, parcă vorbim de o poveste, cum ar veni, pentru că deja a trecut, vorbim despre ceva care a fost, or acum ce se întâmplă în Ucraina mi se pare strigător la cer. Încercăm cumva prin spectacolul nostru în momentul când vorbim despre războiul care a trecut, prin replicile pe care le avem, să pomenim despre războiul care se întâmplă acum în Ucraina și cu speranța, și cu gândul, și cu rugăciunile că se va termina cât mai repede și o să fie toată lumea fericită, pentru că, chiar dacă nu suntem atacați direct, oricum suferim foarte mult noi, actorii, și nu doar actorii, toată lumea. Deci este o tragedie pentru întreg globul pământesc.
Vocea Basarabiei: Despre ceea ce se întâmplă astăzi, probabil că vor fi încă multe scenarii pentru spectacole, pentru filme, se vor scrie și cărți…
Alexandru Pleșca: Probabil că da.
Vocea Basarabiei: Cel mai probabil, acum, într-adevăr, toți se roagă ca în această regiune să fie instaurată pacea, prețul păcii este mare și foarte mare după ce s-a vărsat și se mai varsă sânge atâta sânge nevinovat.
Alexandru Pleșca: La Teatrul Național am avut un spectacol, l-am jucat de două ori, „Requiem pentru Bucea”, și vă zic asta, pentru că erau scriitori din Ucraina care stăteau în tranșee cu arma în mână și, în același timp, scriau poezii despre ce se întâmplă și acele poezii au fost recitate pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” în acest spectacol. Adică vorbim despre ceea ce spuneți, că deja lumea scrie și probabil peste ceva timp se vor face și filme, și spectacole documentare, și cărți se vor scrie despre această mare tragedie.
O să fie puse și la noi spectacole despre ce s-a întâmplat în Ucraina. Important e să se termine cât mai curând.
Vocea Basarabiei: Vor vrea regizorii să pună în scenă multe spectacole, ca să arate că binele trebuie să învingă răul în orice situație?
Alexandru Pleșca: Probabil că da. Cei care se regăsesc în asemenea teme, care vor să vorbească, pentru că sunt regizori cărora le place să vorbească despre ziua de azi, despre ce se întâmplă în prezent. Iată, de exemplu, Luminița Țîcu deseori pune spectacole documentare și poate peste ceva timp, după ce se va termina – și sperăm și noi cât mai repede să se termine -, o să fie puse și la noi spectacole despre ce s-a întâmplat în Ucraina. Important e să se termine cât mai curând.
Vocea Basarabiei: Toți cred că viața de artist este frumoasă și foarte frumoasă, pentru că, într-adevăr, e și dedicație din partea voastră, e și vocație, e și mult talent, e și sacrificiu, pentru că așa se zice că aveți niște salarii mizere. Deseori aud de la oamenii culturii că ei trebuie să aibă 3-4 joburi ca să poată să-și întrețină familia.
Alexandru Pleșca: Exact.
Vocea Basarabiei: Chiar așa e de dezastruoasă această problemă?
Alexandru Pleșca: Recent am dat un mic interviu și domnișoara jurnalistă care mi-a pus întrebarea zice: „Vreau să vă întreb, cum actorii rezistă în asemenea condiții?” Și eu zic: „Ce fel de condiții?” – „Păi, nu vă dați seama despre ce este vorba? Despre salarii”. Aha, am înțeles…
Statul nu poate să-mi permită ca, făcând doar teatru, să-mi achit facturile și, în același timp, să achit și învățământul copilului. Deci, din acest motiv, majoritatea actorilor mai au, cel puțin, câte un job.
Vocea Basarabiei: Păi și actorii trebuie să achite facturile, trebuie să investească în educația copiilor…
Alexandru Pleșca: Aveți perfectă dreptate. Țin minte că un an în urmă eram angajat în 4 locuri numai ca să-mi ajungă salariul de la o lună la alta. Eram lector universitar la Academia de Arte, eram profesor la un liceu cu profil teatral, „Elena Alistar”, la Teatrul „Mihai Eminescu”, în primul rând, și la un post de televiziune activam, numai ca să pot să mă descurc, pentru că am și copil care studiază vioara, și învățământul e destul de costisitor, și e nevoie să achit, și nu pot să zic că nu am. Atâta timp cât sunt sănătos și în forță trebuie să fac în așa fel, pe lângă faptul că fac această profesie frumoasă, să îmi achit facturile, or statul nu poate să-mi permită ca, făcând doar teatru, să-mi achit facturile și, în același timp, să achit și învățământul copilului. Deci, din acest motiv, majoritatea actorilor mai au, cel puțin, câte un job.
Vocea Basarabiei: Dar se pare că s-a autosesizat Ministerul Culturii și promite totuși să intervină și să schimbe în bine situația?
Alexandru Pleșca: Noi sperăm, ne-ar plăcea și sperăm ca totuși lucrurile să se schimbe și să avem salarii decente. Vă spun sincer, cred că fiecărui actor i-ar plăcea să facă doar teatru, să vină la teatru și să facă această profesie, să nu se gândească că încă mai are de făcut și școala, și liceul, și altceva. Ne-ar plăcea să venim la teatru, să fim motivați din punct de vedere financiar și să facem această profesie așa cum o facem cu dăruire și cu dragoste.
Vocea Basarabiei: În ultimii ani, mulți cetățeni își puneau întrebarea dacă nu cumva pe scena politică politicienii joacă teatru mai bine sau comparabil cu cel pe care îl joacă actorii în scena teatrală. E o mare diferență?
Alexandru Pleșca: Cum să vă zic? Probabil joacă și ei pe scena politică, nu vreau să mă bag în ceea ce se spune, fiindcă deseori auzim replica „actor politic” și noi ziceam așa: dacă ei sunt „actori politici”, atunci noi, actorii, suntem „doctori de suflet”, pentru că, prin jocul nostru, tratăm sufletul omului. Dacă tot se vehiculează acest termen „actor politic”, probabil că joacă, dar am vrea să fie un joc adevărat din punctul lor de vedere și să ia niște atitudine corecte vizavi de tot ce se întâmplă.
Nu mi se pare corect ca un actor, un cântăreț, un intelectual, mai ales înainte de alegeri, să cânte pentru un partid politic.
Vocea Basarabiei: Relația artistului cu politicul și a politicului cu artiștii cum ar trebui să fie, ca să nu apară critici, nedumeriri?
Alexandru Pleșca: De exemplu, eu am avut posibilitatea să vorbesc cu niște artiști și am zis că de ce au concertat pentru un anume partid politic, la care am primit răspunsul: „Noi doar cântăm, noi doar recităm”. Nu mi se pare corect ca un actor, un cântăreț, un intelectual, mai ales înainte de alegeri, să cânte pentru un partid politic, nu ar trebui să o facă, actorul sau artistul trebuie să aibă verticalitate, să aibă poziția sa civică și să nu se lase ademenit. Dar, din păcate, iarăși ajungem la bani, cred că din punct de vedere financiar sunt mai motivați atunci când cântă sau când recită o poezie, mai ales pentru un partid de stânga. Doamne ferește, din punctul meu de vedere, tot timpul. Am primit chiar și invitație să fiu la un post de televiziune pentru un salariu decent, dar am zis „nu” pentru persoana respectivă. Cred că vă dați seama, nu vreau să-i zic numele, dar am refuzat, mai bine sărac, vorba mamei mele, dar curat.
Vocea Basarabiei: Dar, până la urmă, doar politicienii decid calea corectă pe care trebuie să se îndrepte Republica Moldova sau întreaga societate?
Alexandru Pleșca: Întreaga societate.
Vocea Basarabiei: Și cum vezi coeziunea asta în societatea Republicii Moldova?
Din punctul meu de vedere, fiecare contribuie cum poate la schimbarea societății din Republica Moldova. Noi, actorii, contribuim prin artă, prin teatru, prin frumos.
Vocea Basarabiei: Tot agenți ai schimbării sunteți.
Alexandru Pleșca: Exact așa cred și eu. Și după ce vine publicul la teatru, eu sunt convins că pleacă altfel și cu alte decizii vizavi de țara în care trăiește, casa, familia în care trăiește și după asta cred că ia niște decizii corecte.
Vocea Basarabiei: Direcția corectă pe care să se îndrepte astăzi Republica Moldova care e, în opinia lui Alexandru Pleșca?
Alexandru Pleșca: Uniunea Europeană – una la mână și Unirea cu mama, România. Asta este, din punctul meu de vedere, fără Unire, din păcate, o să rămânem o regiune care o să fie manipulată de către Rusia, pentru că se alocă bani din partea Rusiei ca aici să fie o stare de neliniște, să fie o stare neprielnică. Or, din punctul meu de vedere, dacă va fi și sperăm, mi se întâmplă să văd oameni de 70-80 de ani și ei speră ca totuși această Unire cu România să se întâmple și atunci, dacă ei speră, cum să nu sper și eu? Doar aderarea la Uniunea Europeană și Unirea cu Țara-mamă.
Vocea Basarabiei: Dar din observațiile unui actor, e cultura pusă în capul mesei sau degradarea e cea care domină cultura?
Alexandru Pleșca: Din păcate, la noi cultura este cam pe ultima treaptă, dacă vorbesc acum de guvernare, cred că cultura e la final. Din punctul meu de vedere, o țară, un popor fără cultură este un popor distrus și dacă cineva ne aude cred că ar fi bine ca să ia atitudine vizavi de cultură, de educație, de învățământ. Aceste domenii pe care le-am enumerat acum să fie în capul mesei.
Vocea Basarabiei: Vine lumea la teatru?
Alexandru Pleșca: Vine lumea la teatru! Și mai ales după pandemie, când nu aveam dreptul să primim mai mulți spectatori și jucam cu jumătate sau câte un sfert de sală, iată, după pandemie, știm că, de fapt, COVID-ul nu a plecat, dar deja ni se permite să vindem bilete pentru toată sala, deci sălile practic sunt pline. Și asta ne bucură. Ne bucură, pentru că vedem că spectatorii au nevoie de teatru.
Vocea Basarabiei: Am să insist, totuși, care e salariul unui actor astăzi?
Alexandru Pleșca: Hai să zic așa, e un 6-7 mii de lei. Acum e un salariu foarte mic, mai ales că facturile, știți că totul s-a ridicat, prețurile și la gaz, și la motorină. Acum să ai o mașină, de fapt, nu este un lux, mai ales un actor care trebuie să reușească să ajungă dintr-o parte în alta și evident că are nevoie de un transport, are nevoie de o mașină și motorina, benzina, totul s-a scumpit, energia electrică, toate facturile acestea trebuie achitate, nemaivorbind că trebuie să mănânci ceva, ai copil, trebuie să-l îmbraci, să-l încalți, să-l duci la școală, deci cheltuielile sunt enorme. De unde iau actorii bani? Nu mă întrebați, dar, cum ziceam, făcând mai multe joburi încercăm cumva să suplinim aceste neajunsuri.
Vocea Basarabiei: Am promis să vorbim despre relația părinte-copil. E un lucru important în societate, pentru că, pe de o parte, se consideră că între generații uneori apar conflicte, iar pe de altă parte, totuși avem exemple suficiente care arată că relația copii-părinți e una frumoasă și foarte frumoasă.
Alexandru Pleșca: Dacă sunt ceva conflicte între părinți și copii, înseamnă că nu există comunicare între ei și se ajunge la un moment dat când se întâmplă ceva, când vede că acel copil, nu știu, Doamne ferește, a început să fumeze sau să consume alcool, sau nu știu ce, cred că a fost o scăpare a părinților vizavi de asta, n-au încercat să comunice, au lăsat, dacă pot să zic așa, de izbeliște copilul și după care se ajunge că: „Aoleu! Da’ cum, copilul meu fumează, da’ cum consumă alcool, da’ pe unde umblă?”. Din punctul meu de vedere, comunicarea este pe primul plan și e nevoie să o faci cât mai des, chiar dacă ești obosit, vii acasă de la serviciu și nu mai ai posibilitatea, trebuie să găsești, cel puțin, o oră să stai cu copilul, să comunici – cum a fost la școală, ce s-a întâmplat, cum te-ai descurcat, ce note ai luat azi, ce ai învățat nou? Deci e nevoie de comunicare și cred că lucrurile se vor aranja, dar evident că temelia se pune de atunci de când copilul este mic, când părintele îi citește o poveste, îi citește o carte, citesc împreună, merg undeva la o expoziție de pictură, vorbesc – aici se pune temelia, atunci când părintele se implică, nu îi dă telefonul în mână și, of, slavă Domnului, am scăpat, las’ să se uite în telefon, dar un pic să mă odihnesc. Nu! Pentru că acum îi dai telefonul, iar mai târziu o să-ți pară rău de faptul că nu te-ai implicat în viața copilului. Noi cu Petra ne simțim foarte bine, tot timpul comunicăm, de exemplu, dacă plec în turneu în România, ea mă așteaptă: „Tată, când vii, când vii?…” Iată acum, dacă am plecat pe două săptămâni, mama mea a stat cu Petra și ea mereu: „Când vine tata, când vine tata?…”. Până la urmă, iată că am venit și ne simțim foarte bine, pentru că avem ce comunica.
Vocea Basarabiei: Ce frumos! Și pentru că Alexandru Pleșca recită și poezii, și pentru că e și actor și joacă în scenă să vedem care ar putea să fie finalul acestei discuții printr-un vers sau printr-un rol din scenă.
Alexandru Pleșca:
Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte.
E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.
Dar când inima-ți frământă
Doruri vii și patimi multe,
Ș-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,
Ca și flori în poarta vieții,
Bat la porțile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veșmintele vorbirii.
Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ți viață,
Unde ai judecătorii,
Ne’ndurații ochi de gheață?
Ah! atuncea ți se pare
Că pe cap îți cade cerul
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?
Critici voi, cu flori deșarte,
Care roade n-ați adus –
E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai de spus.
