Pompierii avertizează că în special pe timp de caniculă populația trebuie să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor, în special în perioada temperaturilor ridicate și umiditate redusă. În vederea prevenirii incendiilor de vegetație și a cerealelor, care pot afecta suprafețe extinse, cetățenii sunt rugați să evite utilizarea focului deschis, în preajma lanurilor cu cereale, spațiilor forestiere și locurilor de agrement.
Totodată, IGSU vine cu recomandări pentru cetățeni, în vederea reducerii riscurilor pentru sănătate pe timp de caniculă. Astfel, oamenii sunt îndemnați să stea la umbră, evitând expunerea îndelungată la razele directe ale soarelui. Dacă ieșirea din casă în orele de vârf este inevitabilă, atunci se recomandă utilizarea mijloacelor de protecție solară și hainelor lejere de culori deschise. Totodată, pentru o hidratare corespunzătoare, salvatorii îndeamnă oamenii să consume suficientă apă pe parcursul zilei. De asemenea, cei care au în grijă copii, vârstnicii și persoane cu boli cronice sunt rugați să-i protejeze de efectele caniculei.
De asemenea, în vederea evitării incidentelor pe apă, cetățenii sunt avertizați că scăldatul se permite doar în locuri autorizate și amenajate cu stații de salvare.
În perioada vacanței de vară, maturii trebuie să-şi monitorizeze strict copiii aflați în preajma lacurilor și râurilor, dar și să nu le permită scăldatul de unii singuri. Jocul acestora în apă trebuie să fie monitorizat permanent.
În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.