VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Artist al Poporului: Cel care e la guvernare și își asumă postul de ministru, de deputat ar trebui să își asume și rolul de educator și învățător

Cel care e la guvernare și își asumă postul de ministru, de deputat ar trebui să își asume și rolul de educator și învățător”. De această opinie este Maestrul în Artă, Iurie Matei.

Sunt enervat foarte mult față de cei care se numesc sau își asumă rolul de a guverna, fiindcă cel care e la guvernare și își asumă postul de ministru, de deputat ar trebui să își asume și rolul de educator, de învățător, adică el să fie, la rândul lui, un om cult, pregătit, dar, din păcate, știți foarte bine că pe listele de partid și în parlamentul actual, după câțiva lideri care într-adevăr mi-aș scoate și eu pălăria în fața lor, se ascund și niște oameni din aceștia care nu-i mai vezi, nu-i auzi, și uneori chiar ar fi bine să nu-i auzi, să rămână acolo doar ca să ridice mâna când cel educat îi spune celui needucat să voteze”, a declarat Iurie Matei în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Totodată, Artistul Poporului susține că prioritatea numărul 1 pentru politicieni ar trebui să fie educația și cultura.

Eu cred că prioritatea numărul 1 rămâne – și o repet de fiece dată – educația și cultura. Mai întâi, educația, prin educație, având profesori și de arte, vom avea mai târziu și cultură, și oameni de cultură. Lăsăm la o parte construcțiile de poduri, drumuri și mari-mari investiții, eu înțeleg că se dau niște fonduri pe domenii, dar totuși noi ar trebui să cerem cu toții pentru educație. Profesorul trebuie să aibă salariu triplu cât are un deputat, școlile să fie amenajate cu mult mai bine decât oficiile din parlament și oficiile bancare”, a mai opiniat pictorul.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.