VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Anul trecut, exporturile în Japonia au crescut cu 27%. Relațiile economice cu Tokyo au fost discutate de Recean și viceministrul japonez al Finanțelor

În anul 2023, volumul comerțului bilateral moldo-nipon a crescut, iar exporturile de produse moldovenești pe piața japoneză s-au majorat cu 27%. Noile oportunități de investiții și de schimburi comerciale au fost discutate de premierul Dorin Recean la o întâlnire cu viceministrul Finanțelor din Japonia, Masato Kanda, aflat într-o vizită la Chișinău.

Șeful Executivului a apreciat susținerea consecventă pe care Japonia o acordă țării noastre de-a lungul anilor, ceea ce ajută Republica Moldova să realizeze obiectivele de creștere a calității vieții oamenilor. În acest sens, premierul a accentuat cooperarea în domeniul agricol, cel al sănătății, dar și alte sectoare cheie pentru modernizarea țării. 

În același timp, premierul Dorin Recean s-a referit la importanța valorificării potențialului de cooperare economică dintre cele două state, reiterând interesul țării noastre pentru atragerea de noi investiții nipone în sectorul IT și industria creativă, industria auto, energia regenerabilă, producerea și prelucrarea produselor agricole, medicină și electronică.

 „Guvernul construiește infrastructura și condițiile necesare pentru antreprenorii care vin să investească în Republica Moldova. Suntem o țară sigură pentru dezvoltarea unor afaceri prospere, oferim acces la piața Uniunii Europene și muncim pentru a face activitatea de afaceri cât mai simplă și profitabilă”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

 Oficialii s-au mai referit la cooperarea în domeniul turismului și la succesele înregistrate în domeniul comercial. Printre mărfurile exportate în Japonia se regăsesc articolele textile, vinurile, iar din cele importate fac parte autoturismele, echipamente agricole și medicale. 

 Potrivit premierului Dorin Recean, participarea Republicii Moldova la Expo Osaka 2025 va impulsiona promovarea produselor „Made in Moldova” pe piața japoneză și va face mai cunoscute oportunitățile de afaceri din Moldova pentru mediul de afaceri nipon.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.