Secretarul de stat american Antony Blinken soseşte azi, din nou, în Orientul Mijlociu pentru a încuraja un armistiţiu între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, unde luptele şi bombardamentele continuă fără încetare, transmite news.ro. Este a cincea vizită a șefului diplomației americane în Orientul Apropiat de la începerea războiului din Gaza, în 7 octombrie 2023.
Antony Blinken are pe agendă vizite în Qatar, Egipt, Israel şi Cisiordania. SUA, care afirmă că sprijină în continuare „dreptul Israelului de a se apăra”, este din ce în ce mai frustrată de maniera în face acest lucru autoritățile de la Tel Aviv. SUA au cerut în numeroase rânduri Israelului să reducă la maxim numărul victimelor civile din Gaza și susțin ideea unui stat palestinian ca soluție de pace pe termen lung. Israelul nu e de acord cu înființarea unui stat palestinian.
În cea mai recentă vizită, de la începutul lunii ianuarie, Antony Blinken, la fel, a vizitat Israelul şi mai multe ţări arabe, între care Arabia Saudită, Qatar şi Egipt. În ajunul vizitei de azi, demnitarul american a invocat, la Washington, o „speranţă reală” privind o eventuală viitoare eliberare a ostaticilor deţinuţi în continuare de Hamas în Fâşia Gaza de la atacul asupra Israelului din 7 octombrie. Qatarul, împreună cu Egiptul şi SUA, a condus eforturile de mediere de la izbucnirea războiului la 7 octombrie între Israel şi Hamas, în urma unui atac fără precedent al grupării palestiniene pe teritoriul israelian. În total, 132 de ostatici se află încă în captivitate în enclava palestiniană, dintre care 28 se crede că sunt morţi. În paralel, SUA încearcă să promoveze un plan de configurare a arhitecturii regionale după război, care presupune crearea unui stat palestinian, căruia Israelul i se opune.
În timp ce războiul va intra miercuri în cea de-a cincea lună, armata israeliană a bombardat din nou duminică Khan Younis, în sudul teritoriului, unde susţine că se ascund lideri ai mişcării islamiste palestiniene.
Ea a afirmat că a efectuat un raid asupra unui complex folosit de Hamas pentru a pregăti atacul sângeros din 7 octombrie. Potrivit armatei, acesta ar fi servit drept centru de pregătire pentru Hamas, cu modele de intrări în kibbutzuri, baze militare şi vehicule blindate israeliene.