VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Andrei Spînu: „Riscul de deconectări masive există în continuare”

Vicepremierul Andrei Spînu, ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că în R. Moldova există în continuare riscul de „deconectări masive” de la rețeaua de energie electrică. Potrivit viceprim-ministrului, se atestă un deficit de energie electrică, în special, între orele 07:00 – 11:00 și 18:00 – 23:00.

Potrivit oficialului, Energocom nu are acoperire comercială a întregului consum pentru ziua de marți, 24 octombrie, iar deficitul ar urma să fie acoperit prin intermediul contractului de avarie semnat cu România. Astfel, costul energiei achiziționate prin acest contract este între 190 și 348 de euro/MW, de câteva ori mai mult decât energia cumpărată de la Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan (62,5 de dolari/MWh).

„Este un preț mare? Da, este un preț mare. Dar dacă economisim putem să plătim mai puțin”, a scris Andrei Spînu într-o postare pe Facebook.

Viceprim-ministrul a anunțat anterior că începând de luni, 24 octombrie, din cauza atacurilor Rusiei asupra sistemului electroenergetic al Ucrainei și a reducerii volumelor de gaz de către Gazprom, țara noastră va avea un deficit de energie electrică. Contractele comerciale semnate de SA Energocom nu vor acoperi tot consumul între orele 07:00 și 23:00.

Andrei Spînu a îndemnat cetățenii să economisească la maximum energia electrică, în special, în intervalul orelor 07:00 și 23:00 menționând că „dacă vom acționat solidar și responsabil nu va fi nevoie să deconectăm pe nimeni”.

Citește și:De astăzi, R. Moldova va avea deficit de energie electrică. Pentru a evita deconectările, trebuie să economisim la maximum

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.