VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Reducerea temperaturii din clădirile publice, deconectarea havuzurilor și a iluminatului decorativ, printre măsurile de economisire a energiei electrice, propuse consultărilor publice

În contextul necesității de a întreprinde măsuri pentru reducerea consumului de resurse energetice și evitării întreruperilor de energie electrică, ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, anunță despre inițierea consultărilor publice a proiectului Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) a Republicii Moldova. Astfel, în vederea reducerii consumul de resurse energetice, documentul propune mai multe măsuri, printre care evitarea utilizării ascensorului în anumite intervale de timp, deconectarea havuzurilor și a diverselor tipuri de iluminat, precum și reducerea temperaturii din clădirile publice la 19° C. 

CSE propune ca administratorii blocurilor locative și ai altor clădiri cu ascensoare să plaseze un anunț care să îndemne oamenii să nu utilizeze ascensoarele în intervalele 07:00-11:00 și 18:00-23:00, pentru evitarea blocării în mers a acestuia.

Înn același timp, se propune ca administratorii clădirilor publice și comerciale să asigure funcționarea instalațiilor de încălzire în regim minim, sau nu mai mult de 19° C. Membrii comisiei recomandă reducerea iluminatului interior a clădirilor cu cel puțin 30% și deconectarea acestuia de îndată ce încăperile sunt neocupate.

De asemenea este recomandată deconectarea havuzurilor, vitrinelor, iluminatului decorativ, arhitectural și publicitar, cu excepția iluminatului firmei entităților cu regim de activitate 24/24 ore. Se propune și suspendarea funcționării scărilor rulante/escalatoarelor între orele 07:00-11:00 și 18:00-23:00.

Totodată se propune ca întreprinderile cu proces de producere energofag (cuptoare electrice, aparate de sudură cu arc electric, instalații de topire electrică) vor organiza programul de lucru astfel încât procesele în care se utilizează cea mai mare parte a energiei electrice, să fie executate în afara orelor 07:00-11:00 și 18:00-23:00.

CSE recomandă ca administratorii întreprinderilor de alimentare cu apă și canalizare vor regla regimul de funcționare a pompelor bazinelor de acumulare, astfel încât să fie redus la minim consumul de energie electrică între orele 07:00-11:00 și 18:00-23:00, utilizând la maxim potențialul bazinelor de acumulare.

În același timp, membrii CSE propun ca autoritățile publice centrale și locale să evalueze posibilitățile și să ia măsurile relevante pentru reducerea consumului de energie electrică, în special în orele de vârf – 07:00-11:00 și 18:00-23:00, dar care să nu afecteze siguranța și sănătatea cetățenilor sau funcționarea serviciilor esențiale, precum și să asigure întreruperea iluminatului stradal pe timp de zi: nu mai târziu de 30 minute după răsăritul soarelui și nu mai devreme de 30 minute înainte de apusul soarelui.

    

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.