VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Anca Dragu, la reuniunea guvernatorilor băncilor centrale organizată de FMI la Bruxelles

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a participat la conferința la nivel înalt „Independența băncii centrale într-o lume în schimbare”, organizată azi la Bruxelles pentru membrii Constituenței Fondului Monetar Internațional (FMI) din care face parte Republica Moldova.

Reuniunea a fost dedicată preocupărilor băncilor centrale în contextul unei lumi aflate în schimbare. Astfel, participanții au pus în dezbatere tendințele actuale și noile provocări legate de independența băncilor centrale, aspecte ce țin de exercitarea mandatelor acestora, precum și subiecte care vizează ratele dobânzilor și stabilitatea financiară.

În discursul său, Anca Dragu a evidențiat rolul independenței băncilor centrale și importanța integrității, transparenței și responsabilității, care au menirea să asigure credibilitatea și stabilitatea sectorului financiar.

Guvernatoarea BNM a prezentat situația macrofinanciară și perspectivele economice ale Republicii Moldova, realizările în sectorul bancar, referindu-se la aprofundarea cooperării internaționale pentru preluarea standardelor și a bunelor practici în îndeplinirea criteriilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Moldova este foarte hotărâtă în parcursul său european. Ne dorim ca economia să crească într-o manieră sustenabilă. Ne dorim ca moldovenii să se bucure de garanțiile și beneficiile pe care le poate oferi Uniunea Europeană: democrație, pace, securitate și prosperitate”, a subliniat Anca Dragu.

Conferința de la Bruxelles a fost organizată de Banca Națională a Belgiei.

La eveniment au participat directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, alți demnitari importanți ai FMI, reprezentanți ai Băncii Centrale Europene, și guvernatori ai băncilor centrale din țările constituenței FMI din care face parte și Republica Moldova, și anume:  Andorra, Armenia, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Croația, Georgia, Israel, Luxemburg, Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, România, Regatul Țărilor de jos, Ucraina.. Menționăm că în cadrul FMI, majoritatea statelor-membre, inclusiv Republica Moldova, sunt grupate în jurisdicții numite „constituențe” care sunt reprezentate în cadrul Consiliului Executiv al FMI de către un director executiv.

Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, a participat la conferință în cadrul vizitei sale de lucru la Bruxelles, care a început ieri, 8 februarie 2024, cu întrevederi bilaterale la rangul unor înalți demnitari ai Uniunii Europene.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.